Hristos a Înviat: ziua a XVII-a. Cine îi face loc lui Dumnezeu în inima sa, își găsește pacea lăuntrică

Tot mai multă lume debusolată. Unii dintre cei care și-au pierdut orientarea se deplasează prin viață haotic, agitați, mereu grăbiți, alții, din contra par, încetiniți în gândire, în reacții sau chiar blocați.

Sărăcia, incertitudinea, lipsa unei perspective clare a vieții sunt doar câteva dintre motivele invocate de cei lipsiți de vlagă, de „poftă” pentru viață duhovnicească.

Oamenii sunt cu fiecare zi mai sceptici: copiii nu mai au încredere în părinți, soții nu-și mai pun nădejdea unul în altul, tinerii nu-și mai caută mentori, cei de jos nu mai așteaptă soluții de la capii țării și tot așa mai departe.

E adevărat că o bună parte a semenilor noștri au plecat peste hotare. Alta intenționează să plece. Și nu neapărat după bani mulți, dar, mai ales, în căutarea nădejdii.

Așa e când cauți nădejdea în exterior, în alți oameni, în șefi, în carieră etc.

Iar cei care își spun: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt” știu că leacul este mult mai aproape și e la îndemâna oricărui creștin: în dragostea și puterea lui Dumnezeu.

Să luăm aminte la ce ne sfătuiește Sf. Ierarh Nectarie din Eghina: „Nădejdea în Dumnezeu nu poate sfârși niciodată în deznădejde. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare-aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.”

Să-i ajutăm pe cei de lângă noi să se pătrundă de acest adevăr simplu, să-i încurajăm și să-i sprijinim în menținerea unui mers liniștit și cu folos sufletesc.

Cine îi face loc lui Dumnezeu în inima sa, își găsește pacea lăuntrică, locul și rostul în viață fără să treacă hotare. Iar cine uită de El, se pierde și pe sine oriunde și oricât ar încerca să se (re)găsească.

Preot Octavian Moșin