Hristos a Înviat: ziua a XXVII-a. Să ne împrietenim întru Domnul. Și nu vom regreta!

Încheiem luna mai. Au fost zile pline, fiind omagiați cei mai mulți dintre prieteni.

Mă refer, în primul rând, la prietenii din copilărie, de care mă leagă doar amintiri neprihănite: ghidușii, halcă, jocuri până la ore târzii… Nu lipseau nici poznele, dar acestea erau oarecum nevinovate, încercam și noi să ne afirmăm așa cum fac toți copiii spre adolescență.

Prieteniile din copilărie, din adolescență sunt cele mai durabile și adevărații prieteni sunt cei pe care ni-i facem în această perioadă. Pentru că sunt dezbrăcate de orice interes și așa neprihănite rămân pentru toată viața.

Peste un timp aduni în jurul tău mai mulți oameni, care te curtează, se lingușesc, te folosesc pentru tot felul de interese și pe care faci greșeală să-i crezi prieteni. Îi pui în capul mesei, îi faci să se creadă mai importanți, în iluzia ta îi crezi mai aproape de visurile și idealurile tale actuale și îi ignori sau chiar îi desconsideri pe cei alături de care ai pornit în viață.

Mai urmează câțiva ani buni și, probabil, un șir de dezamăgiri, ca să înțelegi că tocmai cei căror le-ai întors spatele rămân a fi aproape la trebuință.

Or, proverbul „Prietenul sigur se cunoaște în împrejurări nesigure”, se adeverește mai în fiecare zi.

Cu această zestre de experiențe, maturi în simțire, nu doar după ani, legăm prietenii de suflet, cu oameni pe care îi simțim și cu care vibrăm pe aceeași lungime de undă.

Să nu uităm că prietenia rămâne a fi o virtute. Aș compara-o și cu un fruct, unul rar, care nu crește oriunde și se coace cam târziu. Dar merită așteptarea.

Să ne împrietenim întru Domnul. Și nu vom regreta!

Preot Octavian Moșin