Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Sfintei Fericitei Agafia, la Mănăstirea Cușelăuca
20:55, sâmbătă, 22 iunie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop Filaret Cuzmin, episcop ioan mosnegutu, episcop siluan salari, ÎPS Marchel, ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfanta Agafia de la Cuselauca
În sâmbăta Duminicii Mari, 22 iunie 2024, ziua pomenirii Sfintei Fericitei Agafia de la Cușelăuca, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Sfânta Mănăstire „Adormirea Maicii Domnului” din satul Cușelăuca, raionul Șoldănești.
Sărbătoarea praznicală a început cu Slujba Privegherii oficiată de către episcopul-vicar, Preasfințitul Filaret de Căpriana și a continuat în această dimineață cu scoaterea Raclei cu Sfintele Moaște în fața bisericii centrale a Mănăstirii, urmată de oficierea Slujbei Utreniei, după care a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie praznicală de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir.
Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni: ÎPS Marchel, arhiepiscop de Bălți și Fălești, PS Ioan, episcop de Soroca și Drochia, episcopii-vicari PS Siluan de Orhei, PS Filaret de Căpriana, PC arhim. Irinarh (Costru), starețul mănăstirii Țigănești, prot. mitr. Petru Spinei, duhovnicul mănăstirii gazdă, prot. mitr. Nicolae Craveț, secretar eparhial și protopop de Soroca, prot. mitr. Vasile Rotari, protopop de Șoldănești, PC egumenă Vera (Spinei), stareța mănăstirii, un sobor de preoți și diaconi, starețe din cuprinsul Mitropoliei dar și numeroși credincioși veniți să o proslăvească pe Fericita Agafia, grabnică ajutătoare și rugătoare înaintea tronului Preasfintei Treimi.
Răspunsurile liturgice la slujbă au fost oferite de corul arhieresc al eparhiei de Bălți și Fălești, condus de către prot. Alexandru Paiul.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a rugat Sfintei Fericitei Agafia în fața raclei cu sfintele ei moaște după care a vorbit credincioșilor despre viața Sfintei, felicitând cu această prăznuire obștea Mănăstirii Cușelăuca, soborul de slujitori și numeroșii credincioși prezenți.
Mai apoi, ÎPS Vladimir a oferit ordine și diplome unor ctitori și binefăcători ai Mănăstirii Cușelăuca.
***
Sfânta Fericita Agafia s-a născut în 1819 în familia lui Ioan şi Eudochia Maranciuc. Paralizată de mică, a fost adusă la mănăstirea Cuşelăuca de către părinţii ei la vârsta de 12 ani în scopul tămăduirii. Nu s-a vindecat, însă printr-o vedenie cerească de la Maica Domnului a aflat că se va învrednici de darul tămăduirii. Îndrăgind această mănăstire, a rămas aici până la moarte, în 1873.
Având în vedere viața pilduitoare a Sfintei Fericite Agafia, dar și nevoințele sale, îndreptate spre slujirea lui Hristos și a Bisericii, conform raportului Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și al Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în ședința sa din 15 iulie 2016, ziua de pomenire a Sfântului Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare, condicile Nr. 68, a decis rânduirea Fericitei Agafia în ceata sfinților cu cinstire locală în Biserica și țara noastră.
De asemenea, s-a stabilit data de pomenire a Sfintei Fericite Agafia (Maranciuc) 9/22 iunie, ziua trecerii sale la cele veșnice. De asemenea Fericita este pomenită și pe 24 septembrie, în ziua în care a fost canonizată.
Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Foto: Ioan Beschieru
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md