„Nu-l poţi face sfânt dintr-o dată!“
16:50, miercuri, 4 noiembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: familie, femeie, ilie cleopa, post, relaţii dintre soţi, rugăciune, sfaturi duhovnicești

Părinte, soţul meu nu vrea să meargă pe calea credinţei şi mă lupt cu el, dar nu-l pot convinge.
Stai oleacă! Nu-l poţi face sfânt dintr-o dată! Ce vreau să spun? Sfântul Teodor Studitul spune: „Femeie, nu încerca să-l faci pe bărbat sfânt dintr-o dată, că nu poţi! Câte puţin, câte puţin se îmbogăţeşte cineva, şi la cele trupeşti, şi la cele duhovniceşti“.
„Hai să ţinem azi post, că este sfânta vineri!“ „Nu pot, că eu am treabă!“ „Hai să ţinem până la amiază!“ Dă-i cu linguriţa!
„Hai să facem milostenie!“ „Nu am de unde da!“ „Hai să dăm măcar o pâine în numele Domnului. Un pahar de apă în numele Domnului!“
„Lasă înjuratul!“ „Nu pot, că sunt obişnuit!“ „Uite ce! Lasă-l măcar o zi! Ia luptă-te tu o zi, să vezi că n-ai să mori!“ La toată fapta bună, ia-l câte oleacă! Şi aşa, încetul cu încetul, vede el că a avansat; şi apoi începe şi el să pună voinţă mai tare. Dar nu deodată: „Măi, că nu faci aşa! Că nu umbli aşa!“ Dacă ai să faci aşa, dai cu toporul unde-i aţa slabă şi se rupe.
Îmi povestea o femeie aici: „Părinte, mă lupt cu el de zece ani de zile să păstrăm oleacă de curăţie în posturi, la zile mari. N-am reuşit în nici un chip. Am zis: „Doamne, aş vrea şi eu să mă împărtăşesc!“„. Că din cauza lui nici ea nu putea primi Sfintele Taine.
Şi-i spune: „Măi, uite ce-i! Te rog, pentru dragostea lui Iisus Hristos, lasă-mă să fiu curată în Săptămâna Mare, să postesc şi eu, să mă pot împărtăşi!“ Că preotul i-a spus: „Dacă poţi să ţii o săptămână măcar, te împărtăşesc“. Că dacă nu ţine curăţia, poate să ţină tot postul şi tot nu se poate împărtăşi. Ea postea până la Paşti postul, dar, din cauza lui, nu se putea împărtăşi, că nu păzea curăţia în familie. Şi el zice: „Îi cam mult o săptămână!“
Dar a învăţat-o o rudă de-a ei bătrână: „Fată, ia ţine tu trei zile de post negru şi ai să vezi ce-o să facă Dumnezeu cu dânsul!“ Trei zile n-a gustat nici apă, nimic. La trei zile, i-a dat Dumnezeu o boală şi a zăcut până la Paşti. Nu i-a mai trebuit nimic! Trecuse Paştele! I-a spus femeia: „Acum ce zici? Ai să ţii de acum posturile?“ „De acum ţin toată viaţa, că era să mor! Nu-mi mai trebuie nimic!“ a zis el.
L-a biruit femeia cu postul şi cu rugăciunea.
Extras din arhim. Ioanichie Bălan, Convorbiri duhovniceşti – dialog cu arhim. Cleopa Ilie


O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul...
Rugăciunile începătoare după care : Condacele și Icoasele: Condacul 1 Pe mlădiţele cele sfinţite ale lui Hristos, pe râurile înţelepciunii...
Iubiții mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă înțelegeți toți. Dar oare vor exista urechi care să audă? O...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Ne-am obişnuit să vorbim despre Toma necredinciosul şi despre duminica Tomei, adică a lui Toma cel necredincios. Pentru că ne...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău