De la suflet la suflet: ziua a XXII-a. Să ne cunoaștem trecutul, cu oamenii ei valoroși

De la suflet la suflet: ziua a XXII-a

Avem în preajmă oameni de o valoare deosebită, de o demnitate, un caracter, o forță de muncă care trebuie valorificate, dar ne dăm seama de acest lucru abia după ce pleacă. Sau poate ne dăm seama mai înainte, dar le recunoaștem superioritatea abia când nu sunt printre noi.

O plimbare prin Cimitirul Central din Chișinău îți aduce în cale nume ale unor personalități care nu doar au făcut umbră pe pământ, care, prin tot ce au creat, au lăsat țara un pic (sau mai mult) mai bună decât au găsit-o.
Însă mormintele lor sunt tot mai puțin vizitate, altele chiar uitate de-a binelea.

Ne amintim de ei la zile comemorative, încercând să identificăm mormântul și poate să-i facem ”buze”, să arate ceva mai omenește.

Dar acești oameni au făcut istoria, unii dintre ei fiind istoria însăși.

Și mă gândesc la copiii școlilor noastre, care învață pagini întregi despre personalități de pe aiurea și nu știu decât foarte puțin (în cele mai fericite cazuri!) despre cine stă în spatele numelui de stradă pe care locuiește sau al numelui instituției pe care o frecventează.

Să le vorbim copiilor despre oamenii emblematici din neamul nostru, din localitatea noastră, să-i purtăm pe locurile care au fost bătătorite de înaintași, să le arătăm lucrările și implicările lor, să știm despre inovațiile sau realizările lor din diverse domenii și, de ce nu, să-i implicăm la îngrijirea mormintelor unor personalități remarcabile rămase de izbeliște.

Ca aceștia, peste ani, când vor face parte din oficialitățile statului, ale orașului, ale comunei, să cunoască despre Loteanu, Vieru, Dabija ș.a. mai mult decât cele câteva rânduri învățate în drum spre bustul înaintașului comemorat.

Dacă nu rezonăm în viața noastră cotidiană cu aceste nume, riscăm să le trecem în uitare. Și pierderea nu e a lor, ci a noastră, ca indivizi, dar, mai ales, ca obște, ca popor.

Să ne cunoaștem trecutul, cu oamenii ei valoroși, pentru a prețui prezentul și a avea poftă pentru o viață plină de dăruire!

Preot Octavian Moșin