Viața Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul

Acest astru strălucitor al Bisericii a văzut lumina zilei în anul 1749, în insula Naxos din arhipelagul Ciclade – Grecia. Părinții săi, evlavioși și cu frică de Dumnezeu – mama sa s-a săvârșit din viață ca și călugăriță i-au dat la Sfântul Botez numele de Nicolae și l-auîncredințat preotului satului pentru a-l învăța să citească. De mic copil s-a îndepărtat de jocurile gălăgioase, pentru a se dedica stăruitor lecturii. El a fost dăruit de Dumnezeu nu numai cu o inteligență vie, ci, de asemenea, și cu o memorie excepțională, care-i permitea să rețină și să repete fără greșeală tot ceea ce citea. La școală a avut ca dascăl pe arhimandritul Hrisant, fratele Sfântului Cosma Etolianul.

La vârsta de 16 ani a fost trimis la Smirna, pentru a deprinde învățătura dascălului Ierotei. Aici s-a făcut iubit de toți, atât de învățători, cât și de elevi, pentru bunătatea și sensibilitatea sa. în afară de cultura laică și studiul cărților sfinte, a învățat latina și franceza și a devenit iscusit cunoscător al limbii eline vechi, ceea ce l-a învrednicit să împlinească misiunea pe care Dumnezeu i-a hărăzi­t-o: să facă cunoscute poporului grec asuprit comorile tradiției Bisericii.

După patru ani de studii la Smirna, deoarece turcii masacrau pe grecii din regiune, în urma campaniei ruse, el a fost nevoit să se întoarcă în patria sa, Naxos. Acolo i-a întâlnit pe călugării Grigorie, Nifon și Arsenie, care fuseseră alungați din Sfântul Munte pentru că sprijineau pe cei care susțineau că nu se pot face parastase duminica, deoarece este ziua învierii Domnului. Aceștia, porecliți de adversarii lor „colivari”, i-au aprins dragostea pentru viața monahală și l-au inițiat în practica ascezei și a rugăciunii inimii. Informat de către ei că la Hydra trăia un om cu virtuți deosebite, cunoscător adânc al Sfinților Părinți, anume Mitropolitul Macarie al Corintului, tânărul Nicolae s-a dus la el, asemenea cerbului însetat la izvoarele apelor, și în apropierea acestui sfânt ierarh a înțeles nevoia urgentă de a edita și traduce cărți din izvoarele Sfintei Tradiții.

Acolo s-a întâlnit și cu vestitul sihastru Silvestru din Cezareea, care se nevoia într-o chilie izolată, la mică distanță de oraș. Acest sihastru sfânt i-a zugrăvit atât de luminos bucuriile vieții ascetice, încât tânărul Nicolae s-a hotărât să ia îndată jugul lui Hristos și, luând scrisori de recomandare de la Silvestru, s-a întors în Naxos, ca să se pregătească de plecare înSfântul Munte.

În 1775, la vârsta de 26 de ani, a intrat în obștea Mănăstirii Dionisiu și, la puțin timp, a fost făcut călugăr sub numele de Nicodim. Primind ascultarea de secretar și citeț, el devine curând un model pentru toți frații, atât în ascultarea care o îndeplinea cu supunere fără murmur și cu râvnă, cât și în râvna pentru rugăciune și nevoință. El sporea în fiecare zi, supunând carnea duhului și pregătindu-se pentru luptele vieții isihaste. După doi ani, Sfântul Macarie din Corint l-a vizitat în Sfântul Munte și l-a însărcinat să diortosească și să pregătească pentru tipar „Filocalia”, acest manual ortodox al rugăciunii și vieții duhovnicești.

Tânărul călugăr s-a retras într-o chilie la Careia, pentru a săvârși această lucrare vrednică de cei mai înaintați părinți ai isihasmului și care cerea o profundă cunoaștere a științei sufletului. La fel a făcut și pentru alte scrieri, cum sunt „Everghetinos” și „Tratatul despre deasa împărtășire” redactat de Sfântul Macarie, dar pe care l-a îmbunătățit mult. După terminarea acestei lucrări, monahul Nicodim s-a întors la Dionisiu, dar studierea părinților filocalici și lucrarea neîncetată a rugăciunii lui Iisus i-au deschis gustul de a se consacra mai complet acesteia.

Auzind de Sfântul Paisie de la Neamț, care conducea o mie de călugări în Moldova în această sfântă lucrare a coborârii minții în inimă, Cuviosul Nicodim a pornit cu corabia spre Moldova, ca să-l cunoască. Dar, prin providența dumnezeiască, o furtună l-a împiedi­cat să-și atingă acest scop.

Întorcându-se la Athos și arzând de dorința de a se dărui total rugăciunii în liniște, nu s-a mai dus la Mănăstirea Dionisiu, ci s-a retras la o chilie aproape de Careia, apoi la schitul Capsala, care ținea de Mănăstirea Pantocrator, într-o sihăstrie închinată Sfântului Atanasie, unde copia manuscrise pentru a-și câștiga cele de trebuință. Acolo putând să se consacre zi și noapte neîncetatei rugăciuni și cugetării la scrierile Sfinților Părinți, el a urcat repede treptele scării duhovnicești. După puțin timp, Cuviosul Arsenie din Peloponez, pe care-l cunoscuse la Naxos, a putut să se reîntoarcă în Muntele Athos și s-a așezat în schitul Capsala. Nicodim a renunțat atunci de bună voie la singurătatea sa, pentrua profita de binefacerile ascultării, și i-a devenit ucenic bătrânului. însă abia au terminat construcția unei chilii când, tulburați în liniștea lor, au hotărât să se retragă în insula pustie și aridă Skyropoula, în fața Eubeii, în anul 1782.

Acolo, la cererea vărului său, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfântul Nicodim a scris capodopera operelor sale – „Manualul sfaturilor bune” sau „Paza celor cinci simțuri”, despre păzirea simțurilor și a gândurilor și despre activitatea minții. În vârstă de numai 32 de ani, lipsit de cărți și notițe, neavând ca resurse decât bogăția imensei sale memorii și dialogul continuu cu Dumnezeu, el expune în această operă o sinteză a întregii învățături duhovnicești a Sfinților Părinți, ilustrată printr-un mare număr de citate însoțite de referințe exacte. El învață cum se poate dezrobi mintea de înlănțuirea plăcerilor simțurilor, pentru a-i permite înălțarea prin rugăciunea inimii la cugetările duhovnicești ale contemplației. In timpul petrecut în această insulă, sfântul a înfruntat atacurile puternice ale demonilor care căutau să-l alunge; dar el își păzea mintea și nu-și ridica capul din cartea sa, decât pentru a râde de încercările lor neputincioase.

După un an petrecut în Skyropoula, el s-a reîntors în Athos, unde a primit marea schimă și s-a așezat în chilia Sfântului Teonas dinCapsala.Aacceptat să aibă un ucenic, pe Ierotei, și s-a dăruit mai mult ca oricând scrierii și cercetării fraților care veneau să se stabilească în împrejurimi, pentru a se folosi de înțelepciunea sa. Cu prilejul unei noi șederi în Sfântul Munte, Sfântul Macarie i-a încredințat grija traducerii și editării operelor complete ale Sfântului Simeon Noul Teolog. în introducerea acestei opere, care conține analize atât de profunde asupra contemplației, Sfântul Nicodim precizează că astfel de cărți nu sunt scrise doar pentru călugări, ci și pentru laici, pentru că toți creștinii sunt chemați să trăiască desăvârșirea evanghelică.

El a redactat apoi un „Manual al duhovnicului” care este cel mai folosit în Biserica Greacă de azi și a adunat într-o culegere unică, corespunzând celor opt glasuri și fiecărei zile a săptămânii, „Canoanele Maicii Domnului” cântate la sfârșitul Vecerniei sau la Pavecernițe în mănăstiri. în afara altor numeroase cântări liturgice, el a publicat, de asemenea, două opere adaptate după faimoase cărți duhovnicești din Apus: „Războiul nevăzut” de Lorenzo Scuppoli și „Deprinderile duhovnicești” de J.P.Pinamonti. Departe de a fi simple traduceri, aceste lucrări au fost cu totul refăcute și transformate de sfântul isihast, care prezintă în ele o învățătură desăvârșită despre pocăință, asceză și rugăciunea lui Iisus.

Ieromonahul Agapie din Peloponez a venit la Muntele Athos pentru a-i propune Sfântului Nicodim să reia și să traducă o antologie a Sfintelor Canoane pe care o pregătise, îmbogățind-o cu comentarii. Sfântul, pentru care viața și disciplina Bisericii erau mai prețioase decât propria sa viață, s-a apucat de muncă cu sârguință, adunând patru caligrafi pentru a termina la timp această operă foarte necesară Bisericii, pe care a numit-o „Pidalion”, adică „Cârma”. El a muncit zi și noapte, timp de peste doi ani, compilând și corectând textele denaturate sau contradictorii, comparând canoanele Sfintelor Sinoade cu cele ale Sfinților Părinți și cu decretele legislației bizantine, și îmbogățind lucrarea cu un număr mare de note, care oferă criterii sigure pentru aplicarea canoanelor în viața Bisericii. Odată terminată și trimisă la Constantinopol, lucrarea a așteptat multă vreme binecuvântarea patriarhală, apoi a fost trimisă ieromonahului grec Teodoret, care se găsea în România, pentru a fi editată cu ajutorul unei subscripții a tuturor călugărilor atoniți. Dar acesta din urmă, adversar al „colivazilor” și al împărtășirii dese, a introdus în Pidalion corecți născocite de el însuși, trădând astfel concepția autorului și tradiția Bisericii. Când cartea, apărută la Leipzig în anul l800, a ajuns la cunoștința sfântului, el a fost profund îndurerat și a scris: „Era mai bine să mă fi lovit direct în inimă cu o sabie, decât să se adauge sau să se retragă ceva din această carte”.

Cam în aceeași vreme a fost înștiințat că manuscrisul operelor complete ale Sfântului Grigorie Palama – pe care, la cererea Sfântului Atanasie din Păros și a mitropolitului Leon al Eliopolei, Sfântul Nicodim le adunase cu multă trudă și le adnotase a fost reținut la tipograful său din Viena și a fost distrus de austrieci, aflați în căuta­rea mesajelor de propagandă revoluționară adresate grecilor de Napo­leon Bonaparte. Această veste a contribuit la suferința sa și l-a făcut să verse izvoare de lacrimi, nu numai pentru timpul irosit cu această lucrare de neînlocuit, dar și pentru pierderea unei astfel de comori.

După ce a rămas pentru o vreme în chilia Sfântului Vasile, unde viețuise odinioară Sfântul Teofil izvorâtorul de mir, Cuviosul Nicodim și a reluat viața de pustnic și și-a continuat lucrarea sa apostolică. îmbrăcat în zdrențe și încălțat cu saboți grosolani, el se considera cel mai de pe urmă decât toți. Se hrănea mai mult cu orez fiert, cu miere dreasă cu apă, la care adăuga câteva măsline și fasole înmuiată. Când era apăsat de foame, se ducea la vecini să mănânce, dar cel mai adesea, fiind prins în discuții, cuviosul uita să mănânce. Nu cunoștea decât două activități: rugăciunea și studiul. La orice oră din zi sau din noapte îl găseai deasupra unei cărți sau scriind, sau stătea cu bărbia în piept, pentru a face ca mintea să se coboare cât mai profund în inima sa, chemând neîncetat numele cel sfânt al lui Iisus. El a devenit astfel în întregime rugăciune și prin această unire cu Hristos, harul dumnezeiesc a pus în inima sa întreaga comoară a Bisericii.

Când scria, era așa de absorbit, încât nu simțea nimic în jurul lui. într-o zi, un călugăr venind la el și găsindu-l lucrând, i-a pus o bucată de pâine proaspătă în gură. Seara, când a trecut din nou, l-a găsit pe sfânt în aceeași poziție, cu bucata de pâine în gură, ca și când n-ar fi observat nimic.

El a redactat apoi un vast comentariu al Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Sfântul Teofilact al Bulgariei, ca și al Epistolelor Sobornicești. De asemenea a făcut un comentariu al celor nouă cântări ale lui Moise din Vechiul Testament, intitulat „Grădina Harului” și a tradus comentariul Psalmilor scris de Eftimie Zigabenul.

Ca în toate celelalte traduceri ale sale, Sfântul Nicodim depășea mult rolul unui traducător, căci completa textele cu note bogate in mărturii ale altor Sfinți Părinți ai Bisericii. El a editat, de asemenea, o selecție de vieți de sfinți din vechime, precum și „Noul martirologiu”, adică o culegere a vieților noilor martiri, menită să sprijine credința creștinilor oprimați sub jugul otoman. Mereu preocupat de educația poporului lui Dumnezeu, a mai compus și un „Manual al bunelor obiceiuri creștine” (Hristoitia), un rezumat deosebit al învățăturilor morale ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

Zi de zi, toți cei care fuseseră răniți de păcate sau de apostazie, lăsând episcopii și duhovnicii lor, alergau la ascetul din Capsala, Cuviosul Nicodim, pentru a găsi vindecare și mângâiere sufletelor. Și veneau nu numai călugări, ci și mireni sosiți de departe, astfel încât sfântul se plângea că nu se poate ruga cum se cuvine, dorind să plece în pustie. Dar boala l-a împiedicat să facă acest pas. Avea vârsta de 57 de ani, însă era epuizat de asceză și de munca editării de cărți, care puteau să umple o bibliotecă.

El era atins de o așa slăbiciune, că nici o mâncare nu-l putea întări. Deci a părăsit sihăstria din Capsala pentru a trăi un timp în chilia prietenilor săi Skourtaios din Careia. Aici a redactat, timp de doi ani, „Sinaxarul”, care cuprinde toți sfinții Bisericii. întorcându-se la Capsala, a scris comentarii ale canoanele sărbătorilor și ale Octoihului. Astfel a terminat această ultimă operă în care apare întreaga sa știință teologică și seva sa duhovnicească, chiar dacă era foarte bolnav în anul 1808. Noi calomnii reușind să ducă la condam­narea pe nedrept a lui Atanasie din Păros și a altor trei colivari, de către Patriarhul Grigorie al V-lea, Sfântul Nicodim nu a putut să le ia apărarea, ci s-a mulțumit să redacteze oMărturisire de credință.

Starea sa de sănătate s-a înrăutățit mult. Revăzând pentru ultima oară comentariul său la Octoih, a zis: „Doamne, ia-mă! Suntsătul de această lume!” Din zi în zi, boala se întindea în tot trupul său, iar el repeta cu voce tare rugăciunea lui Iisus, cerând iertare în fața fraților că nu putea să o țină în taină. După ce s-a spovedit și a primit Sfânta împărtășanie, a luat în mâinile sale moaștele Sfântului Macarie din Corint și cele ale lui Partenie Skourtaios și, sărutându-le cu lacrimi, a zis: „Voi ați plecat spre cer și vă odihniți pentru virtuțilepe care le-ați câștigat pe pământ, gustând deja slava Domnului nostru. Eu sufăr din pricina păcatelor mele! Pe voi, care ați fost părinții mei, vă rog să stăruiți pentru mine pe lângă Domnul, ca El să aibă milă de mine și să mă aducă unde sunteți și voi”. în timpul nopții, a spus: „Mor! Mor! Aduceți-mi Sfânta împărtășanie!”După ce a primit Sfânta împărtășanie, a dobândit o liniște deosebită și, încrucișând mâinile deasupra pieptului, a răspuns călugărilor care îl întrebau dacă are odihnă: „Eu am făcut să intre Hristos în mine! Cum să nu am odihnă?” în zorii zilei de 14 iulie, 1809, sfântul și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Unul dintre cei prezenți a strigat: „Era mai bine dacă ar fi murit astăzi mii de creștini, decât Nicodim!”. Dar chiar dacă astrul s-a ascuns, razele sale nu au încetat să lumineze Biserica, iar cărțile sale rămân un izvor permanent de învățătură, de mângâiere și de încurajare pentru plină­tatea vieții în Hristos. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, să ne miluiască și să ne mântuiască în veci. Amin.

Notă– Cuviosul Nicodim Aghioritul a scris și a tradus peste 20 de cărți, dintre care amintim următoarele, menționând și anul apariției for:

1.         Filocalia, ce cuprinde texte patristice despre urcușul duhovnicesc al sufletului către Dumnezeu – anul l782;

2.         Everghetinos, ce cuprinde texte patristice și fapte ale unor sfinți – anul 1783;

3.         Din scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog – anul 1790;

4.         Carte foarte folositoare de suflet – anul 1794;

Cunună Pururea Fecioarei, sau Noul Theotocarion – anul 1796;

l.          Războiul nevăzut – anul 1796;

2.         Epitomă (Prescurtare) din psalmii proorocului și împăratului David, anul 1799;

3.         Noul martirologiu – anul 1799;

4.         Pidalionul – anul 1800;

5.         Deprinderi duhovnicești – anul 1800;

6.         Paza celor cinci simțiri – anul 1801;

7.         Culegere nouă (Sinaxar) – anul 1803;

8.         Hristoitia – Cartea bunelor moravuri creștine;

9.         Tâlcuire la cele șapte Epistole sobornicești ale sfinților și prealăudaților apostoli Iacob, Petru, Ioan și Iuda – anul 1806;

10.       Cartea Sfinților Varsanufie și Ioan – anul 1816;

11.       Sinaxar – anul 1819;

12.       Tâlcuirea Epistolelor Sfântului Apostol Pavel, după Teofilact al Bulgariei – anul 1819;

13.       Grădina harurilor – anul 1819;

14.       Mărturisire de credință – anul 1819;

15.       Tâlcuire la cei 150 de Psalmi ai proorocului și regelui David – anii 1819-1821;

16.       Eortodromionul sau Comentar la canoanele sărbătorilor – anul 1836;

17.       Scara cea nouă, adică „Tâlcuire la cele 75 de trepte ale Octoihului din diferiți scriitori bisericești” – anul l844;

18.       Introducerea Sfântului Nicodim la scrierile Sfântului Grigorie Palama – anul 1883;

19.       Despre dumnezeiasca împărtășanie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos;

20.       Opera poetică a Sfântului Nicodim.