Dacă ai căzut iarăşi, iarăşi ridică-te!

Am primit, fiul meu, scrisoarea ta si am vazut in ea nelinistea ta.

Nu te intrista, fiule. Nu te nelinisti atata! Daca ai cazut iarasi, iarasi ridica-te! Ai fost chemat pe drumul ce duce la cer. Nu este bine sa se impiedice cei care alearga, dar daca se impiedica sa se ridice si sa continue alergarea. Este nevoie de multa rabdare si de pocainta in fiecare clipa.

Asadar, fa metanie de indata ce gresesti, nu pierde timpul! Deoarece cu cat intarzii sa ceri iertare, cu atat mai mult dai timp celui rau sa-si intinda radacinile inlauntrul tau. Nu-l lasa sa prinda radacini!

Nu deznadajdui daca ai cazut, ci ridicandu-te degraba, fa metanie si spune: “Iarta-ma, Doamne Hristoase, sunt om si sunt slab”. Faptul ca ai cazut nu inseamna ca te-a parasit Dumnezeu. Ci, pentru ca ai multa mandrie lumeasca, multa slava desarta, te lasa Mantuitorul Hristos ca sa gresesti si sa cazi. Sa inveti din toate slabiciunile tale, sa le simti pe propria-ti piele si sa ai apoi ingaduinta si rabdare cu cei care cad. Sa nu mai judeci pe frati atunci cand cad, ci sa le sari in ajutor. Deci ori de cate ori cazi, ridica-te si indata cere iertare!

Nu ascunde intristarea in inima ta, deoarece bucuria celui rau este intristarea, deznadejdea, din care se nasc multe si din care se umple de amaraciune sufletul. Cei care are puterea caintei imediat spune: “Am pacatuit, Parinte, iarta-ma!” Si astfel alunga intristarea. “Sunt om slab – spune – ce sa fac?” Intr-adevar, asa este, fiul meu. Curaj!

Numai atunci cand vine harul lui Dumnezeu poate omul sa stea pe picioarele sale. Altfel, fara har, mereu se clatina si cade. Curaj si nu te teme deloc!

Ai vazut cat a rabdat in ispita fratele despre care imi scrii? La fel sa faci si tu. Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Lasa deoparte sfaturile nepurtarii de grija si ale lenevirii tale. Nu te teme de ele. Cum au trecut cele de pana acum, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, asa vor trece si acestea, dupa ce isi implinesc misiunea. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile ceie vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata cu premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si in nepurtare de grija. Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi.

Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor.

Extras din Marturii din viata monahala, Gheron Iosif, Ed. Bizantina