Cum a fost posibilă apariţia fenomenului religios sau despre provenienţa religiei

Pe parcursul timpului au fost date o serie de răspunsuri la întrebarea cum a apărut religia. Prezentăm în continuare unele dintre aceste ipoteze.

Ipoteza naturalista

Una dintre acestea este asa numita “ipoteza naturalista” expusa înca de poetul Titus Carus Lucretius (96- 55 î. de Hr) în lucrarea sa “De rerum natura”(Despre natura lucrurilor)(avea 6 carti). Lucretiu zice ca ideea de Dumnezeu apare ca rezultat al fricii omului primitiva în fata fenomenelor naturale îngrozitoare. Deci “timor fecit deus” si neputinta omului de a explica fenomenele naturale.

Credem însa ca Lucretius nu are dreptate.

“Existenta fenomenelor naturale primejdioase, cum ar fi inundatiile cutremurele, uraganele, înca nu duc neaparat la fantezii religioase”,- zice V. D. Timofeev, un cercetator contemporan al religiilor (Osnovnîe voprosî naucinogo ateizma, Moscva, 1966, p. 36.).

Chiar daca omul a fost impresionat de imensitatea naturii, nu se poate explica trecerea de la senzatia acestei imensitati materiale la ideea de fiinte spirituale, care sunt cu totul diferite decât materia. Dupa cum atesta istoria religiilor, nu realitatile naturale imense ca soarele, muntii, au fost divinizate la început, ci fiinte neînsemnate ca marime: sopârla cangurul. sarpele, broasca, sau plante mici, uneori chiar si cele mai inofensive obiecte ca piatra, copacii, fenomenele cosmice devenind abia mai târziu obiecte de adoratie. Si apoi cine a dovedit ca omul primitiv avea frica de natura. Aceasta presupunere este mai mult o nascocire a oraseanului contemporan, care într-adevar simte frica daca nimereste într-o padure deasa si îndepartata, pentru ca el este strain acelui mediu în care nimereste. Omul primitiv era la el acasa în sânul naturii, tot asa ca si omul contemporan este la el acasa în oras.

Ipoteza animista

Aceasta ipoteza pleaca de la însusirea omului primitiv de a anima (de la latinescul “animare”- a însufleti), a însufleti obiectele din natura dupa asemanarea cu omul.

Dupa teoreticianul animist E. Tylor, omul a ajuns la constiinta propriului suflet prin fenomenele întâlnite în viata: respiratia, deoarece numai ce respira este viu, moartea fiind încetarea respiratiei: umbra, care însoteste pe om si e lucruri, moartea fiind plecarea umbrelor într-o lume a lor; somnul, socotit ca plecare temporala a sufletului, care în visuri vede multe lucruri si persoane; tot aici intra si bolile nervoase, epilepsiile, paraliziile, halucinatiile, ca origine ale credintelor religioase din cauza parasirii trupului de catre suflet. Sufletele dupa moartea trupului se pot reîncarna în alt trup, de unde rezulta asemanarea dintre copii si parinti, credinta întâlnita în clanuri primitive. Se spune ca omul atribuindu-si un suflet, a dorit ca si lucrurile din natura sa fie înzestrate cu spiritele unele rele, iar altele bune. Acestea la rândul lor influenteaza viata omului, astfel ca omul este obligat sa între în legatura cu ele, pentru a câstiga ajutorul, sau protectia celor bune si a se apara de cele rele. Acestea au si determinat aparitia religiei, – sustin animistii. Nu putem da crezare acestei ipoteze din câteva motive:

1. Nu este clar cum o constiinta nedezvoltata a oamenilor primitivi poate fi înzestrata cu niste conceptii filozofice complicate cum ar fi ideea de Dumnezeu, de care se si conducea în viata cotidiana.

2. Daca chiar si admitem ca în timpurile preistorice omul avea pe de o parte o constiinta nedezvoltata iar pe de alta poseda niste idei abstracte care pot fi întâlnite doar sistemele filozofice, cum putea lua drept realitate halucinatiile si visurile? Însa chiar daca presupunem ca le lua drept fenomene reale aceasta înca nu ar fi dus neaparat la o atitudine religioasa fata de ele. De la recunoasterea existentei a ceva pâna la o atitudine religioasa fata de el este o distanta enorma, pe care teoria animista nu o observa.

3.Este putin credibil, ca omul iesit din starea animalica, dupa cum declara animistii, sa fi crezut în existenta reala a celor vazute de el în vise. Iar daca tot vorbim despre vise, acestea nu sunt evenimente exceptionale neasteptate de om, visul este u fenomen ordinar pentru om. Omul se naste si moare cu visurile, care foarte des prezinta doar niste crâmpei dezordonate de gânduri, sentimente, retrairi, secvente din viata cotidiana, si nu prezinta ceva integru. Pe lânga acestea, multe visuri ar trebui sa-i trezeasca omului neîncredere. Daca cineva viseaza ca a mâncat pe saturate si trezindu-se simte foamea, oare ar putea sa creada în vise un astfel de om?

E cu totul enigmatic si de neconceput în cadrul acestei teorii fenomenul religiozitatii universale a omenirii. Stim cât e de greu sa-l convingi pe cineva, în cele ce nu depasesc hotarele experientei cotidiene, cu atât mai greu este sa crezi în obiectivitatea visurilor straine.

Ipoteza sociala

Una dintre teoriile despre provenienta religiei este cea sociala, esenta carei consta în urmatoarele:

1. Religia a putut sa apara doar la un anumit grad de dezvoltare a societatii, – deci ea nu este un fenomen primar pentru societatea umana.

2. Aparitia religiei este conditionata “de factori sociali – ca rezultat al dezvoltarii nesatisfacatoare a productiei obstesti”.

3. Aparitia religiei este o urmare a factorilor gnosiologici – datorita posibilitatii “de a formula conceptii abstracte, ca urmare a dezvoltarii gândirii abstracte, care la rândul sau permite aparitia în mintea omului a imagini fantastice a realitatii înconjuratoare. Problema aparitiei religiei este strâns legata de cea a aparitiei omului pe pamânt. De la bun început trebuie sa mentionam ca în stiinta nu exista un consens în privinta timpului aparitiei omului pe pamânt. Unii considera ca omul ar fi aparut undeva cu vre-o 2 mln de ani în urma. De fapt se poate vorbi despre o vechime a omului de cel mult 150 mii de ani. Astfel Zîbcovet B.F., un istoric al religiilor spune: “Avem temeiuri de a presupune ca etnogrtafia poate fi raspândita pâna la o epoca de care ne desparte o perioada de aproximativ 100-150 de mii de ani”( B. F. Zîbkoveî, Celovec bez religii. U istocov obscestvennogo soznaniiz, Moskva, 1967, p.78). Iar aparitia omului contemporan, “homo sapiens”, are loc undeva cu 30-40 mii de ani în urma. Sa vedem ce ne spune etnografia despre acea epoca.

S. A. Tocarev, specialist în istoria religiilor considera ca omul si în perioada “mustie” (aproximativ 100-40 mii de ani în urma (omul de neandertal) avea o constiinta relativ dezvoltata si posibil ca avea unele credinte religioase”( Cratkii naucino-ateisticescii slovari, Moscva, 1989, p. 565). Alt specialist in istoria religiilor V.E. Titlinov spune: “Pentru prima oara ramasitele omului contemporan au fost gasite în Franta, lânga Cromanion. Sapaturile de lânga Cromanion ne prezinta un bogat material ce îl caracterizeaza pe om ca având niste conceptii religioase complicate”( V.E. Titlinov, Pravoslavie, Moscva, 1967, p. 301).

Dupa cum vedem discutia este dusa doar în problema religiozitatii omului de neandertal, iar religiozitatea omului propriu zis (homo sapiens) nu e pusa la îndoiala, nu a existat o perioada istorica când “homo sapiens” nu a fost religios. Daca au fost religiosi astfel de presupusi stramosi ai omului ca: pitecantropul, sinantropul, australopitecul s.a. e o întrebare de dragul întrebarii atâta timp cât nu va fi clarificat gradul lor de “umanitate”.

Poate ca religia a aparut ca o “reflectie a slabiciunii omului în fata naturii, slabiciune conditionata de slaba dezvoltare a productiei materiale? (D.M. Ugrinov, articolul Religia, în Cratchii naucino-ateisticeski slovari, Moscova, 1969, p.97). De fapt, teza despre dependenta omului primitiv de fortele naturii, nu e altceva decât rezultatul dependentei gândirii omenesti de existenta si conditiile actualei stari a lumii si a societatii.

Nu avem nici un temei pentru a fi de acord cu afirmatia ca “religia este rezultatul dependentei omului în societatea împartita în clase sociale”. Religia apare cu mult mai înainte de aparitia claselor. Deci este mai veche decât “exploatare sociala”. Istoria societatii împartite pe clase se începe cel mult acum 6000 – 7000 de ani (B.F. Zîbkovet,Celovec bez relighii, Moscva, 1967, p. 110), pe când dupa cum am aratat mai sus, în conformitate cu datele materiale de care dispune stiinta în prezent, religia are o vârsta de cel putin 30- 40 mii de ani.

Si ultimul argument al teoriei (ipotezei) sociale – cel gnostic, ne duce într-un trecut nebulos de sute sau chiar mii de mii de ani în urma, când nu putem cu siguranta afirma nimic despre psihologia fiintelor numite “protoameni”.

Pentru a iesi din încurcatura avem doar doua cai: 1. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este un fel de “terrae incognitae”, si sa recunoastem ca problema aparitiei religiei nu poate fi rezolvata de stiinta la actualul nivel de dezvoltare; 2. Ori sa recunoastem ca psihicul protooamenilor este acelasi cu al omului contemporan, si în acest caz sa excludem concluzia fantastica, precum ca primii aameni au îndumnezeit sperantele, visurile, frica si notiunile abstracte.

Ipoteza pozitiva

Din punct de vedere al acestei ipoteze, aparitia ideii despre existenta lui Dumnezeu si aparitia religiei sunt conditionate de doi factori:

1. existenta lui Dumnezeu, care înt-un anumit mod actioneaza asupra omului;

2. si de faptul ca omul în anumite conditii este în stare sa simta aceasta actiune a lui Dumnezeu.

Deci la întrebarea: Cum de este posibil fenomenul religios? – am putea raspunde: datorita înzestrarii omului cu religiozitate nascuta, datorita existentei unui organ specific, care îl percepe pe Dumnezeu si actiunile Lui (Prot S, Bulgacov, Svet nevecernii, 1917, p.16).

Religia se naste din retrairea lui Dumnezeu, dar posibilitatea si intensitatea retrairii depinde de om. Din Biblie stim ca Adam îl vedea pe Dumnezeu când era în Rai, fiindca era curat cu desavârsire. Îl simteau în inimile lor urmasii lui Adam, în masura curateniei spirituale si morale. Prin decaderea umanitatii, a degenerat si religia, pastrându-se nealterata la un singur popor – cel evreu – singurul popor monoteist din lumea veche. Dar chiar si la popoarele cele mai decazute si cu forme religioase degradate se mai pastreaza amintirea unei vieti sociale mai bune si a unei religii superioare.

Astfel cunoscutul explorator si cercetator al popoarelor, englezul Tylor, ne relateaza ca si la popoarele cele mai primitive , la care e în functiune politeismul cel mai degradant, cum sunt zulusii din Africa, exista amintirea unei divinitati unice, pe care au adorat-o la început: Unculu-unculu, adica “Marele Tata” pe care l-au uitat însa, adorând în locul lui alte spirite inferioare. De asemenea, la triburile Bantu exista credinta în marele zeu Mu-Lungu, adica “Parintele tuturor zeilor” etc.

Starii de degradare a umanitatii i-a urmat cu timpul o stare de ridicare catre religii din ce în ce mai rafinate, trecând de la religiile naturale la cele antropomorfe, pentru a ajunge apoi la “religia revelata si absoluta crestinismului”, care a aparut când a venit “plinirea vremii”.

Ideea despre Dumnezeu era transmisa din generatie în generatie. Dar viabilitatea ei, puterea ei de viata si activitate, fara îndoiala era determinata doar de contactul viu al sufletului omenesc cu Dumnezeu. Ideea despre Dumnezeu si religiozitatea cotidiana poate fi un rezultat al educarii, instruirii, dar cu adevarat religioasa ea devine doar în urma reîntoarcerii personale a omului la Dumnezeu.

Sentimentul religios este inerent sufletului omenesc. El a existat de când exista omenirea si distinge esential pe om de celelalte vietuitoare. El nu este produsul psihologic, nici social, nici al ratiunii. Religia nu a început cândva ca o forma mintala din nevointa de a explica lumea. Nici de o origine naturalisto- evolutionista a religiei nu se poate vorbi. “Religia a existat odata cu omul si i-a fost dintru început revelata de Dumnezeu în forma ei curata si superioara” ( I.Gh. Savin, Apararea credintei. Tratat de apologetica, Anastasia, 1996, p.22.). Revelatia primordiala, careia ia urmat o degradare si apoi o treptata ridicare ci ajutorul revelatiei naturale si supranaturale pâna la revelatia deplina din religia crestina, este calea urmata de religie de la originea ei pâna la crestinism.