Omul își face rău singur

Sfinţii Părinţi spun că trebuie să căutăm ca fiecare lucrare, gând şi muncă a noastră, totul să izvorască din inimă, căci cu inima simţim, iar nu cu mintea. Cu mintea cugetăm, iar când totul izvorăşte din inimă atunci ajungem la concentrarea tuturor puterilor minţii în inimă.

Când ne rugăm facem aceasta din inimă, căci Domnul este Domnul inimii. El este centru vieţii fiecărei fiinţe vii. El este sprijinitorul vieţii şi nu trebuie să-L căutăm alt undeva. El se află aici şi aşteaptă să-L primim, şi să credem în El. Noi avem puţină credinţă şi încredere în Domnul. Când vom avea atâta încredere în El cât avem în prietenii noştri, când îi rugăm să facă ceva pentru noi, când vom avea atâta încredere, nici noi şi nici ţara noastră nu va mai suferi atâta.

Haosul gândurilor din noi şi din ţara noastră vine din gândurile noastre. Noi suntem cei care pricinuim lipsa de armonie a gândurilor, iar dacă politicienii noştri ar fi toţi într-un cuget nu am mai fi în starea aceasta. Suntem conştienţi că în noi se află o energie şi o viaţă dumnezeiască. Fiecare persoană ca energie dumnezeiască, când se uneşte cu celelalte creează o putere uriaşă, iar duşmanul fuge de aceasta, căci în ea sălăşluieşte armonia, iar în el dezbinarea. Dacă politicienii noştri ar fi uniţi noi nu am mai avea duşmani, atunci nu ar mai fi de folos duşmanului nici armele, nici oastea, nimic.

Noi suntem ființe dăruite de Dumnezeu, dar nu știm să trăim cum se cuvine și facem iad și în noi, și în jurul nostru.

Vlădica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu să fie mutat într-alt loc. Vlădica a răspuns astfel cererii sale: “Părinte, cu dragă inimă te-aş schimba unde doreşti, dacă nu te-ai strămuta tu singur acolo,” şi a adăugat: “Nici măcar diavolul nu poate face atât rău omului cât îşi face el singur.”

Dumnezeu ne-a dăruit totul, de noi depinde să fim buni. Dacă purtăm grija însuşirilor rele ale anumitor oameni care ne vorbesc, nu putem avea pace şi pocăinţă. De ce Domnul porunceşte să-i iubim pe vrăjmaşii noştri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. Atâta vreme cât ţinem în noi gândul la vătămarea pe care ne-au pricinuit-o vrăjmaşii, prietenii, rudele, apropiaţii noştri, nu avem pace şi linişte, trăim într-o stare de iad. Trebuie să ne slobozim de acest rău, să-l izgonim ca şi cum n-ar fi nimic, să iertăm totul. Tocmai de aceea, părinţii trebuie să îndure multe în viaţă şi în familie cu copiii.

Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața, Editura Predania, București, p. 60-61