„Părintele este viu!”

Mare bucurie și nădejde ne dau canonizările recente ale celor șaisprezece sfinți români contemporani cu noi. Bucurie pentru că avem mai mare îndrăzneală să-i chemăm în rugăciune, nădejde, întrucât vedem că sfințenia poate fi atinsă. De curând au fost deshumate osemintele Sfântului Sofian Boghiu, duhovnicul Bucureștiului, așa cum era numit în timpul vieții. O parte dintre credincioșii prezenți la deshumare au mărturisit că în momentul aflării moaștelor sale, o mireasmă cerească a învăluit cimitirul Mănăstirii Căldărușani.

Acum când ne putem închina la Mănăstirea Antim la sfintele sale moaște, să alergăm să-i cerem binecuvântare și ajutor! Minunile pe care le-a săvârșit în timpul vieții, cât și după mutarea sa la Domnul ne dau speranță că nu vom rămâne fără răspuns. Redăm câteva mărturii ale unor fii duhovnicești care ne arată că Sfântul Sofian ne poate ajuta cu rugăciunile sale. (I.M.)

Părintele mi-a zȃmbit

Familia mea a avut o cumpănă mare ȋn viaţă şi mama a ȋndrăznit să-i ceară ajutorul Părintelui Sofian pentru rezolvarea unei situaţii dramatice. Eu am văzut ȋn lucrarea Părintelui Sofian harisma profeţiei, pentru că i-a spus mamei: „Nu acum, puţin mai tȃrziu problema se va rezolva minunat! Ai răbdare, roagă-te şi va fi bine!” Şi aşa a fost.

Părintele şi-a arătat sfinţenia şi ȋn timpul vieţii, dar şi imediat după mutarea sa la Domnul. Îmi aduc aminte de momentul cȃnd Părintele era așezat ȋn mijlocul bisericii pe catafalc. Se perindau credincioşii pe la catafalcul său, luând ultima binecuvântare de la Părintele. Printre cei care se apropiau de sicriul său era şi un băieţel în vârstă de cinci ani, pe nume Teodor, care venise împreună cu mama lui, Cristina, care i-a spus:  „A murit Părintele şi mergem să ne luăm le revedere.” Şi Teodor, având informaţia asta de la mama sa, a fost contrariat, pentru că el a constatat că Părintele nu era mort, ci viu. Şi spunea: „Mi se rupe inima de oamenii aceştia, că ei plâng. Părintele nu a murit, să nu mai plângă! Părintele este viu!” Şi atunci eu l-am ȋntrebat: „Dar, Teodor, de ce spui că este viu?” „Este viu, pentru că atunci când eu i-am sărutat mâna, mi-a zâmbit!” Şi tot insista ca lumea să nu mai plângă. Atunci, eu văzând că băiatul este într-o stare deosebită, într-o stare de bucurie, pe care ceilalţi n-o înţelegeau, inclusiv mama sa, care îl certa, spunându-i insistent să tacă, l-am invitat pe Teodor să-mi deseneze ceea ce a văzut, eu neputând să înţeleg exprimările lui intermitente, silabisite. Se vedea că este într-o stare de surescitare, pentru că ceea ce văzuse el era ieşit din comun. Copiii se exprimă mai bine când desenează şi de aceea, atunci când au dificultăţi de comunicare, e bine să-i pui să deseneze. Teodor a început să-l deseneze pe Părintele stând aşa, întins în sicriu, şi i-a făcut un cerc în jurul capului, ca la sfinţii de pe pereţi. După ce i-a desenat aura în jurul capului Părintelui, a început să facă cruci mici înăuntru aurei. În aurele sfinţilor de pe pereţii bisericilor el nu avea cum să vadă ceva similar, pentru că nu există. Teodor a văzut cruci ȋn aureola Părintelui Sofian. Şi la un moment dat se opreşte din desenatul crucilor. Eu l-am încurajat: „Teodor, te rog frumos, adu-ţi aminte şi desenează ce ai văzut!” Zice: „Nu mai pot. Nu mai pot, pentru că nu mai ştiu cum să desenez, pentru că se mişcau!”. Așadar copilul a văzut sfinţenia Părintelui Sofian.

„Vino la Sfȃntul Maslu  şi o să te faci sănătoasă!”

Odată, după adormirea Părintelui Sofian, a venit la Mănăstirea Antim o doamnă între două vârste. Se vedea că era un om suferind. şi m-a întrebat: „Părinte, puteţi să-mi spuneţi unde pot să-l întâlnesc pe Părintele Sofian?” Atunci eu mi-am dat seama că doamna auzise de Părintele Sofian că este un vieţuitor la mănăstirea Antim, un Părinte evlavios, bătrân, harismatic, duhovnic, cum i se dusese vestea în toată lumea asta, şi acum dânsa a găsit cu cale să vină. şi întreba de dânsul. I-am zis: „De ce vreţi să-l vedeţi pe Părintele Sofian?” Zice: „Eu sunt bolnavă. Părintele mi s-a arătat azi noapte în vis şi mi-a spus: «Ştiu că eşti bolnavă. Dacă vrei să te faci bine, vino mâine dimineaţă la Mănăstirea Antim, la Sfȃntul Maslu, şi o să te faci sănătoasă!” Ziua aceea era vineri şi, într-adevăr, era rânduit după Liturghie să se facă Taina Sfântului Maslu. Iar femeia a trăit un moment de şoc, atunci când i-am spus că Părintele nu mai este în viaţă. Ea a participat la Taina Sfȃntului Maslu şi s-a făcut sănătoasă.

Fetiţa născută cu rugăciunile Părintelui Sofian

Părintele a ajutat şi la naştere de prunci. O tânără mămică care a venit la mănăstire m-a întrebat: „Puteţi să-mi daţi mai multe date curriculare despre Părintele Sofian Boghiu, care a fost stareţ aici, la mănăstirea dumneavoastră?” „Da, aş putea, dar pentru ce vă trebuie?” Şi mi-a spus că pentru teza de licenţă în sociologie. „Sunt studentă la Universitate, la Facultatea de Sociologie, şi prin rugăciunile dânsului, noi am dobândit un copilaş. Eu personal nu l-am cunoscut pe Părintele Sofian, ci mama mea l-a cunoscut. Noi, în primii ani de căsnicie, nu am avut copii şi eram puţin îngrijoraţi pentru asta, căci ne doream mult. Şi am început să visez un bătrân cu barbă albă, care s-a recomandat că-l cheamă Sofian şi care ştia de problema noastră.” Şi acel Părinte a invitat-o să meargă la mormântul său de la Căldăruşani, să se roage împreună pentru dobândi­rea de prunci. Şi îmi spunea tânăra mamă că s-a trezit tulburată şi impresionată, iar soţul i-a spus să uite evenimentul, să nu fie ispită de la vrăjmaşul. Dar trei nopţi la rând s-a repetat acelaşi vis, în care Părintele Sofian o invita să vină pentru rugăciune. Şi soţul, un pic exasperat, o tot reducea la tăcere. Şi atunci s-a întâmplat practic o minune, că n-a mai visat tânăra mamă, ci a visat tânărul tată. Tot trei nopţi la rând a visat acelaşi vis.

În felul acesta au fost încredinţaţi că se întâmplă un fenomen aparte, şi i-au relatat mamei fetei. Aceasta le-a spus: „Aşa cum îl descrieţi pe bătrânul din visele voastre, este Părintele Sofian de la Antim, care într-adevăr este înmormântat la Mănăstirea Căldăruşani. Când era în viață l-am rugat să vă pomenească şi să se roage pentru voi ca să dobândiţi copii. Părintele vă avea aîn rugăciunile sale, dar acum are mai multă putere să ȋmplinească lucrul acesta!” Au mers şi s-au rugat la mormȃnt şi, într-adevăr, am cunoscut-o şi eu ulterior pe fetiţa născută din rugăciunile Părintelui Sofian (Protosinghel Gamaliil Sima, Mănăstirea Recea).

Părintele Sofian, vindecător de boli grave

Am cunoscut o persoană care primise un diagnostic foarte grav și era disperată. Avea cancer. A alergat la Părintele plângând (a doua zi urma să fie internată în spital). Părintele a ascultat-o cu atenție și i-a spus liniștit că nu este cazul să se interneze, ci trebuie să-și schimbe viața și să urmeze un regim bazat pe sucuri de legume și fructe, să excludă zahărul, făina albă, cafeaua. Desigur, Părintele a început să o poarte în rugă ciunile sale. I-a spus să meargă cât poate de des la  Sfântul Maslu, să se spovedească cu pocăință, să se  împărtășească mai des și să meargă să se închine și să  se roage la sfintele moaște.

Femeia aceasta, care era fiica  unui evreu convertit la Ortodoxie, a mai trăit peste douăzeci de ani, deși medicii îi spuseseră că nu va mai trăi decât foarte puțin timp. Ea a cunoscut și alte femei credincioase care au fost în aceeași situație și, tot la fel,  Părintele le-a ajutat, încât unele dintre ele nu numai  că trăiau, dar aveau și realizări profesionale deosebite.

Imediat după plecarea dintre noi a Părintelui Sofian, când trupul său se afla depus în Paraclis, la Mănăstirea Antim era o atmosferă extraordinară! Părintele nu fusese îmbălsămat și răspândea un miros puternic de mir atât în Paraclis, dar mai ales afară. Simțeai o pace deosebită în preajma sicriului, Părintele parcă dormea. Era ca în noaptea de Paști! (Dumitra Costea, profesor universitar).

„A dispărut toată durerea sufletească”

Nu îmi amintesc exact anul, în 1994 sau în 1995, Părintele Sofian a fost internat la Spitalul Christiana. Eu lucram acolo, ca asistentă medicală. Deși mergeam foarte des la Mănăstirea  Antim, Părintele nu-mi cunoștea numele, nu mă știa. De altfel, la Antim venea foarte multă lume și nu avea cum să mă știe. În perioada aceea aveam o mare durere sufletească pe care nu știam cui să i-o mărturisesc, deoarece duhovnicul meu, Părintele Adrian Făgețeanul, era internat în spital (suferise un preinfarct). Într-o duminică, după Sfânta Liturghie, am mers pe jos de la Mănăstirea Antim până la spital. Pe drum am plâns și îi spuneam lui Dumnezeu că am o  mare durere în suflet, că nu pot să o spun nimănui, fiindcă nu am încredere să-mi deschid sufletul în fața oricui și, totodată, nu am cu cine să mă sfătuiesc.

Când am ajuns la spital, portarul mi-a spus să merg repede pe secție, la Părintele Sofian. Colegele mi-au spus și ele: ,,Du-te repede la Părintele Sofian, nu te mai schimba, de trei ori a ieșit pe hol și a întrebat de tine!”. Precizez că la Părintele avea voie să intre doar asistenta-șefă ca să-i dea tratamentul. M-am întrebat cu mirare în gând: De unde știe cum mă cheamă? De unde știe Părintele că lucrez aici? Cum de știe că sunt schimbul doi? De ce mă cheamă, dacă nu sunt eu asistenta-șefă? Am bătut cu sfiala la ușă; parcă-i aud și acum vocea blândă: ,,Intră, Julieta, curaj! Iartă-mă că stau întins pe pat, mă doare foarte tare umărul, am o rană!”. Apoi, a continuat: „Sub pat este un scăunel; trage-l, te rog, și așează-te”. Apoi, a folosit aceleași cuvinte pe care eu I le spusesem eu lui Dumnezeu pe drum, zicându-mi: ,,Dacă ai un pic de încredere în mine și te poți deschide, spune-mi durerea sufletului tău, pe care o ai și nu o poți spune nimănui, apoi vedem împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, ce putem face!”.

Din acel moment, a dispărut toată  durerea sufletească și în locul ei s-a instalat pacea și bucuria în inima mea. Nu știam ce să-i mai spun Părintelui. Atunci, Părintele Sofian m-a învățat cum să  spun ,,Rugăciunea inimii”, rugăciune pe care Sfinția sa o dobândise cu adevărat (Sora Julieta, Mănăstirea „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, Comuna Cornu).[1]

Material realizat de Ioana Maxim

[1] Ultimele două mărturii sunt extrase din: Părintele Sofian Boghiu, Smerenia și dragostea, însemnele trăirii ortodoxe, Ed. Doxologia, 2023.

Articol publicat în revista „Familia Ortodoxă” nr. 188 (septembrie 2024)