Persecuțiile împotriva creștinilor în continuă creștere la nivel global, arată un raport realizat în 18 țări
11:29, sâmbătă, 2 noiembrie, 2024 | Cuvinte-cheie: creștini persecutați, persecuția creștinilor
Persecuțiile împotriva creștinilor au cunoscut o creștere îngrijorătoare în ultimii doi ani, potrivit unui raport realizat în 18 țări de Fundația de drept pontifical „Ajutor Bisericii care Suferă”.
Raportul, realizat între anii 2022-2024, a fost prezentat Parlamentului britanic în data de 22 octombrie și reliefează, în primul rând, o creștere semnificativă a persecuțiilor împotriva creștinilor de pe continentul african.
O parte importantă a raportului, constă în mărturii detaliate ale martorilor și victimelor persecuțiilor.
Creștere fără precedent
În baza informațiilor analizate, raportul indică o creștere a violenței religioase împotriva creștinilor fără precedent, catalogata ca fiind „mai mare ca niciodată”.
De asemenea, Fundația de drept pontifical „Ajutor Bisericii care Suferă” a menționat că această creștere semnificativă este evidentă ți în cercetările efectuate de alte instituții.
Raportul prezintă, de asemenea, nu numai intensificarea persecuțiilor ci și diversificarea acestora. Printre modurile de persecutare se numără arestările pe bază de blasfemie împotriva altor religii, strămutarea forțată, deportare, confiscarea bunurilor și a proprietăților, convertirea și căsătoria forțată, intimidare și răpire.
Acțiunile împotriva creștinilor sunt purtate și susținute atât de state cât și de actori independenți, precum organizații teroriste, grupări extremiste și grupări de crimă organizată.
Totodată, raportul menționează atitudinea împotriva creștinilor a statelor cu regim autoritar, precum China, Eritrea, India și Iran, argumentată pe fundamente naționaliste sau de ideologie.
Împreună cu datele statistice, raportul ridică anumite semne de întrebare cu privire la migrația creștinilor din zonele de persecuție. Concomitent cu intensificarea persecuțiilor în statele africane se constată faptul că în Siria, unde în 2011 existau aproximativ 1,5 milioane de creștini, în prezent mai există aproximativ 250.000, în timp ce în Irak cei botezați reprezintă, în prezent, mai puțin de 0,5% din populație.
Pe de altă parte, în Burkina Faso, unul din zece locuitori a fost forțat să își schimbe reședința din cauza persecuțiilor religioase.
Vietnamul este singura țară din raport în care a fost observată o ușoară îmbunătățire, în special datorită „măsurilor luate pentru restabilirea relațiilor diplomatice” cu Vaticanul.
Foto credit: Open Doors / Facebook
Sursa: www.basilica.ro