Cuconeștii Vechi

11:25, miercuri, 18 iunie, 2025 | Cuvinte-cheie: cuconestii vechi

Cuconeștii Vechi, raionul Edineț, com. Cuconeștii Noi. Atestat documentar 1457.

NOTĂ STATISTICĂ (anul 2002): Râul Prut. Vatră veche, părăsită, cu 3 case și 3 oameni. Distanța pînă la reședința comunei – 5 km, pînă la centrul raional Edineț – 30 km. Șa 38 km de gara Brătușeni. Pînă la Chișinău au o distanță de 230 de km, se supun administrativ primăriei din Cuconeștii Noi. Cîndva localitate mare, cu străzi aglomerate și case frumoase. a devenit fund de mare.

Alături de gardul de sîrmă ghimpată al frontierei stau gîrbovite, cu fața spre Prut, trei căsuțe cu trei bătrîni, care mențin în vatră focul unei așezări străbune, cu un trecut falnic și tragic. Satele Cuconești și Șarbaca au apărut pe aceeași moșie încă din timpul domniei lui Alexandru cel Bun, au crescut împreună, s-au ținut de mînă pînă în 1977, cînd ambele s-au dus sub talazurile mării artificiale de la Costești. Era și aceasta un fel de dezmoștenire, erau și acestea un fel de deportări forțate, cînd localități întregi au fost strămutate împreună cu cimitirele lor. Dintr-un sat mare și frumos, cum erau în trecut Cuconeștii, au pășit în mileniul trei numai trei lăcașe cu cîte un singur suflet. Ce durere, ce amintiri apăsătoare!

Cuconeștii Vechi se află pe malul Prutului, mai sus de Costești. La Cuconeștii Vechi, menționează ESM, au fost găsite rămășițele unei stațiuni din paleoliticul mijlociu, distrusă în mare parte de apele Prutului. Au mai fost descoperite: o așezare paleolitică seletiană, o stațiune din paleoliticul tîrziu și o așezare tripolică.

Începînd cu anul 1457 îl găsim aici stăpîn, cu drepturi privilegiate, pe boierul Ivașco (Ionașco) Durnici. Acesta schimbase ocina sa dreaptă din „Durnești di pi Suceava”, „pi Șerbaca pisti Prut”, afacere întărită de Ștefan Voievod printr-o carte domnească semnată la Suceava. În hrisov se pomenește de „sora lui Cupciu, cu dresuri ci-au avut moșul ei, Manicul, di la moșu nostru, di la Alexandru (voie)vod”.

Publicistul Ion Stici, autorul cărții „Șarbaca – satul de sub apă”, constată pe bună dreptate:

„Moșul nostru”, Alexandru Voievod, a făcut, după cum reiese din document prima întăritură de vînzare. Dar el a domnit puțin pe la 1448-1450. Așadar, satul exista, odată ce a fost obiect de vînzare cumpărare. De cînd oare? Unul Dumnezeu știe, căci în cărți nu mai scrie. Dar vîrsta de 600 de ani, pînă la neagra dispariție, anul 1977, i-o putem da fără nici un fel de rezerve.

Din hrisoavele domnești aflăm că tot din veacuri bătrîne vin și satele vecine – Cuconeștii Vechi, Slobozia Dumeni (așa se numea), Văraticul cu seliștea Bădragi ș.a. La începutul secolului XVII a fost ridicată biserica din Cuconeștii Vechi. Șărbăcenii, dumenenii, deci, aici s-au închinat Domnului vreo 200 de ani.

Cuconești au purtat un timp și numele Durnești, din ocolul Ciuhur. Apoi vreme îndelungată a stăpînit moșia și satul de aici visternicul Nicoară și urmașii săi. Iar în 1808 moșia Cuconești din ținutul Hotin a fost vîndută de către Divanul țării prin licitație cu 1490 lei, rămasă „prin neprecizarea actelor”. Gheorghe Ghibănescu în culegerea de documente vechi „Surete și izvoade” menționează „moșia Durnești la gura Racovățului Săc unde iaste satul Cuconești”.

La 1817 Cuconeștii de pe Prut aparțineau sovietnicului titular Sandu Feodosiu, care se pricopsise aici cu 250 fălci de arătură, 450 fălci de fînațuri și pășune, 300 fălci de toloacă, stăpînea 51 de gospodării țărănești, 17 burlaci, satul dispunea de un preot, un diac și un paraclisier. la 27 iulie 1821 se recunoaște cu dreptul de nobil Sandu Feodosiu, în vîrstă de 45 de ani.

La 31 dec. 1858 Cuconeștii din jud. Bălți au trecut în posesia generalului Ivan Grabbe cu titlu de moșie. Acesta stăpânea 1.668 des. de pământ. În 1875 satul întrunea 98 de case cu o populație de 559 de suflete. În 1893 aici s-a deschis o școală de alfabetizare, cu învățătoarea Maria Gorduza.

La 1 iulie 1902 în Cuconeștii Vechi s-a născut Nicolae Moroșan, doctor în științe geolog-arheolog, bursier al Academiei Române în Franța, profesor la Universitatea din București, director al Muzeului republican din Chișinău, originar din Cuconeștii. A fost ucis de NKVD-iști (securitatea sovietică) la 3 febr. 1944 într-un hotel din Moscova, suspectat de spionaj.

„Nicolae Moroșan”, constată enciclopedia „Chișinău” editată în 1997, și-a făcut studiile de specializare la Paris, voiaje de documentare în Franța, Anglia, Belgia, Cehoslovacia etc. Doctor în științe naturale (geografia și paleontologia cu preistoria). Director al Gimnaziului „M. Eminescu” din Chișinău, subdirector, colaborator al Institutului Geologic din România, delegat al Societății Preistorice Franceze pentru România, membru al Comisiei Internaționale pentru Studierea Omului Fosil, membru corespondent al Academiei Române. A participat la mai multe congrese științifice internaționale. A făcut cercetări geologice, paleontologice și preistorice prin Basarabia, Moldova și Dobrogea. A publicat peste 40 lucrări științifice în țară și străinătate (Paris, Toulouse, Oslo, Varșovia, Bruxelles, Frankfurt pe Main, Leningrad), singur sau în colaborare (cu I. Simionescu, Dr. R. Doize, Dr. L. Serebriuc etc). În 1940 devine profesor la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău și e numit director al Muzeului de Etnografie. În timpul războiului s-a evacuat la Tomsk. A decedat la Moscova.

Opera: „Contribuțiuni la cunoașterea paleoliticului din Moldova de Nord”, București, 1927; „O stațiune paleolitică în Dobrogea: Topalu” (1928); „Noi contribuțiuni preistorice asupra Basarabiei de Nord” (1929); „Contribuțiuni e tude de l’industrie aurignaciene de la Moldavie N.E.” (1931); „Existența il-ei Miocen în Bessarabie et quelques series par ans chronologiques du pléistocène” Paris (1931); „Evoluția cercetărilor preistorice-paleolitice din Basarabia N.E. și rezultatele obținute” (Chișinău, 1932); „Asupra existenței mamuților, rinocerilor și cerbilor în Moldova” (1934); „Depozitele cuaternare paleontologice și levalloisiene de la Gh. German-Dumeni” (1934); „Kaiserzeitliche Tibel aus Vasilica” (Berlin, 1935); „Alexandru Donici” (Chișinău, 1936); „Alimentarea or. Chișinău cu apă…” (1936); „Geografia satului Nisporeni” (Chișinău, 1937) ș.a.

Savantul Nicolae Chetrareu reflecta viața și realizările științifice ale lui Nicolae Moroșan în monografia „Din istoria arheologiei Moldovei” (Chișinău, 1994).

Dicționarul geografic al Basarabiei din 1904 descrie satul Cuconeștii Vechi astfel: „Cuconeștii, sat de pe Prut înființat pe moșia Dumeni, în ținutul Bălți, cu biserica și cu o populație de 792 suflete. Satul se află lângă gura Racovățului. Face parte din volostul Zăbriceni. Are 102 case cu 312 locuitori, biserică cu hramul Sf. Mihail. Locuitorii posedă din moșia moștenită 884 desetini. Proprietarul, generalul rus în retragere Grabbe, avea 792 desetini. Satul are o școală primară și o școală de alfabetizare cu 51 de copii.”

La 6 mai 1905 învățătorul Nicolae Dumbravă a fost decorat cu medalia „Za usederie” („Pentru stăruință”). În 1910 Cuconeștii Vechi au întrunit 159 case și 902 locuitori.

Aici, la 7 oct. 1912, a venit pe lume Serghei Boghiu, viitorul stareț al Mănăstirii Antim din București, cunoscut cu numele Sofian.

106 ani, din 1812 și până în 1918, Prutul a fost linie de hotar între frați. Ceea ce scrie Ion Stici despre Șarbaca se referă direct și la Cuconeștii Vechi.

În 1922, după reunirea Basarabiei cu România, 126 de țărani nevoiași din Cuconeștii Vechi au fost împroprietăriți cu 402 ha de pământ. Cuconeștii Vechi și Șarbaca formau o singură comună în plasa Rîșcani, care întrunea în 1923 380 de gospodării cu 660 de bărbați și 602 de femei, avea școală primară, biserică de lemn din anul 1632.

Dumitru Cucută din Șarbaca a fost primar al comunei Cuconeștii Vechi. În 1933 școala avea 3 învățători – Ion Grosu, Gheorghe Bozianu și Victoria Donos. Din cei 242 de copii în vârstă de 5–16 ani frecventau lecțiile 188.

Autoritățile sovietice au găsit în aceste 2 sate în 1940 – 1.291 de locuitori, din care 1.242 români basarabeni, 7 ruși, 42 evrei, polonezi și țigani.

La aprinsul zorilor de 22 iunie 1941 satul foroftea de nemți. Au urmat apoi cumplite nenorociri – bărbați căzuți pe front, soții înnhămate la plug, copii rupți de foame, familii întregi urcate în vagoane și exilate forțat dincolo de Ural. Astăzi, după ce populația din Cuconeștii Vechi și Șarbaca a fost risipită prin vreo 30 de localități, e greu să restabileștiși lista bărbaților căzuți pe front și a familiilor strămutate forțat în Siberia.

După război în Cuconeștii Vechi a fost organizat kolhozul „Moldova”. Înainte de a se începe construcția barajului de la Costești el furniza anual producție agricolă și animalieră în valoare de peste 1 mil. rub. Satul dispunea de o școală medie incompletă, casă de cultură, bibliotecă, ambulatoriu, grădiniță de copii, oficiu poștal, moară, câteva magazine. Construcția barajului de la Costești a durat 6 ani, din 1971 până în toamna anului 1977. Între timp vatra satului s-a dus sub apă, populația s-a risipit de la 1.089 locuitori în 1971 la 6 suflete (3 bărbați și 3 femei) în 1989. La 1 iunie 2002 aici mai erau 3 case cu 3 oameni. Grea și amară soartă a avut acest sat. E dureros să vezi cum se stinge faclia unei vieți de om, dar e și mai trist să vezi cum se sting cărbunii de pe vetrele seculare a unei întregi comunități.

Satul de sub apă e baștina a doi doctori în matematică, a fraților Mircea și Dumitru Zambițchi, primul fiind decan la ASEM, al doilea muncind la AȘM și ținând prelegeri la diferite universități chișinăuiene. Dumitru e preocupat de matematica aplicată, a publicat 2 monografii, 7 manuale și peste 100 de lucrări științifice, i s-a conferit gradul de cercetător științific superior în domeniul modelării matematice și aplicarea tehnicilor de calcul.

„La sfătoșenie Dumitru seamănă leit cu maică-sa, mătușa Natașa, Dumnezeu s-o ierte, scrie publicistul Ion Stici. Ajunși la Chișinău, cei doi frați au adus-o încoace și pe și pe mama, procurîndu-i o garsonieră, chiar în vecinătatea lor. Mă duceam uneori la ei, dar mă întrețineam la vorbă mai mult cu mama Natașa, care-mi părea un fel de enciclopedie mișcătoare. Avînd o memorie fenomenală, ea răsfoia trecutul ca pe o carte, citind de acolo lucruri extrem de interesante, găsind într-un timp printre pagini pe buneii și străbuneii mei din Șarbaca, pe care i-a cunoscut și cu care s-a înnemurit. Cu harul ei de splendidă sfătoșenie, ea-mi aducea în față o lume, pe care o intuiam, dar nu o cunoșteam.

Mezinul Dumitru îi seamană, ziceam, și dincolo de acea frază miezosă a mamei mai are talentul de a fi „rege al cifrelor”.

De unde s-o fi luat înclinația spre matematici a acestor doi frați, Mircea și Dima, mă prindeam gândind uneori. Se vede, taică-său Chiril și-a adus aici obolul, pe care ei, feciorii, nu l-au prea văzut: a stat un timp într-o închisoare din România, iar îndată după „eliberare” a fost la răcoare de-acum în Siberia. Ceva o încurcase el, deoarece nu convenise nici la un regim, nici la celălalt”.

Cei trei frați, căci mai e și Nicolae, mai mare, au crescut doar cu mama. Dumitru Zambițchi, referindu-se la acești ani, spuse într-un interviu că la Cuconeștii Vechi frecventa școala doar sîmbăta. În celelalte zile muncea alături de mama, lupta pentru supraviețuire.

Ajuns „rege al cifrelor”, savantul mărturisește: Nu-mi pot închipui activitatea pedagogică fără cea științifică. Mă văd obligat să fac una, și alta, altfel nu pot concepe pulsul de azi al vieții” („Moldova Suverană” din 24 mai 2001).

Localitatea Cuconeștii Vechi mai supraviețuiește, pe țărmul rezervuarului nodului hidraulic de la Costești, doar prin 3 oameni, 3 bătrîni. Autoritățile nu se încumetă să șteargă de pe harta administrativă a țării acest cuib uman cu o vîrstă de șase secole. Căci ea, așezarea, a dat omenirii un savant de talie mondială, cum a fost Nicolae Moroșan. Geolog vestit, paleontolog, arheolog și publicist.

Acest sat se mîndrește și cu alte nume notori – Dimitrie Zbera, Vasile Bodiu.

Tudor Țopa

Bibliografie:

Bevzovici Gh. Boierimea Moldovei dintre Prut și Nistru. Vol. II. București, 1943.
Boga L. T. Documente basarabene. Vol. VI. Chișinău, 1929.
Chetraru Nicolae. Din istoria arheologiei Moldovei. Chișinău, 1994.
Chișinău. Enciclopedie. Chișinău, 1997.
Constantinescu-Iași P. Basarabia arheologică și artistică. Chișinău, 1933.
Gonța A. I. Satul în Moldova medievală. București, 1986.
Stici Ion. Șarbaca – satul de sub apă. Chișinău, 1999.