Ofertă de la Magazinul „Artbis”: Cumpărați o carte și primiți în dar un brâu sfințit de la Sf. Munte Athos
19:19, miercuri, 19 februarie, 2025 | Cuvinte-cheie: artbis, briul maicii domnului

Procurați de la Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” noua carte Minunuile sfântului brâu al Maicii Domnului, la procurarea căreia veți primiți în dar
Brâul sfințit pe Sfântul Munte Athos , la Mănăstirea Vatopedu
Brâul sfințit are harul special de a tămădui lipsa de rod a pântecelor femeilor căsătorite, precum şi bolile de cancer, printr-o panglică oferită de mănăstirea Vatoped credincioşilor şi cu care femeile sterpe şi cei bolnavi ajung să se încingă. Această panglică este binecuvântată şi aşezată timp de 40 de zile pe Sfântul Brâu.
Bolnavul trebuie să se încingă cu brâuleţul pentru o perioadă de timp, trăind în pocăinţă, spovedindu-se, rugându-se şi împărtășindu-se cu Sfintele Taine. În acest fel trebuie să vieţuiască şi soţii care doresc prunci, ţinând însă pe deasupra post şi înfrânare trupească pe perioada purtării brâuleţului.
Trăirea duhovnicească sinceră, cu o pocăinţă continuă şi împărtăşirea cu Tainele Bisericii trebuie să continue până la sfârşitul vieţii, de vreme ce este unicul mijloc de comuniune şi de unirea a noastră cu Dumnezeu, atât în veacul acesta, cât şi în cel ce va să vie.
Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” se află în cartierul Buiucani al Capitalei, la strada Alba Iulia 21 și este deschis de luni până vineri, de la ora 10.00 până la ora 18.00; Sâmbătă 10.00-13.00; Duminică – zi de odihnă.
Doritorii pot face comenzi și pe internet, pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/Magazin-Bisericesc-ArtBis-112897234215815 sau la telefonul (+373) 698 62 739




Vă așteptăm la „ArtBis” cu REDUCERI de până la -30% la icoane, candele, tămâie și alte obiecte de cult bisericesc....
Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” vă propune: 🕊️Seturi pentru botez 🕊️ ce conțin: cămașa de botez, iconița, făclia,...
Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” vă propune: Sfinte vase 0.25 | 0.5 | 1.0 | 1.5 | 2.0...
Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” vă propune Miruri aromatice din Sfântul Munte Athos Arome binecuvântate: floare de câmp,...
„Micul pateric” ilustrat color pentru copii și alte noutăți de la Editura Cathisma se găsesc de azi pentru chișinăueni la...
Alege-ți un CĂȚUI și bucură-te de -10% reducere! În plus, primiți CADOU un set de cărbuni și tămâie! Ofertă valabilă...
Descoperiți colecția noastră de cruciulițe și lănțișoare din argint – simboluri ale credinței și protecției, ideale atât pentru femei, cât...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău