Nichita Stănescu – Postul

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, județul Prahova — d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost un poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Nichita Stănescu a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder.

Poetul român, Nicolae Băciuţ, îl descrie pe  Nichita Stănescu ca fiind mai tânărul coleg de Dumnezeu, de  Duh şi de Poezie – o revelaţie într-un octombrie văratec. De aceea, îl evocă într-un ton foarte afectuos, aşa cum doar persoanele foarte apropiate şi foarte dragi, ţi se înfăţişează.

În viziunea lui Băciuț, „Nichita Stănescu nu a avut trufia perfecţiunii. Nu şi-a adjudecat domeniul poeziei ca o proprietate exclusivă. Nu a fost desăvârşit. A fost, însă,  un autor genial. Iar,  geniilor li se pot mai uşor ierta greşelile.  Celor care nu-l înţeleg li se pot îngădui neputinţele. Dar, de vină nu e Nichita. Păcatul trebuie căutat în ei. Oricine poate fi absolvit de păcate. Şi niciodată nu e prea târziu.  (…) Sigur, nu toţi ajungem la înălţimi, dar toţi putem aspira la înălţimi… Nichita Stănescu este o emblemă a Poeziei româneşti”.

Postul