Tu…încă n-ai ajuns la casa ta…

În timpul Cruciadelor, suveranul unui mic regat de sub Carpaţi şi-a luat rămas bun de la soţie şi copii şi s-a dus să lupte cu necredincioşii.

După doi ani de bătălii, rănit şi obosit, a hotărât să se întoarcă la ai săi. Dar drumul de la întoarcere l-a adus într-o regiune pustiită de război, unde nimeni nu credea în Dumnezeu. Inimos din fire, voievodul şi-a zis că e de datoria lui să pună umărul şi să-i întoarcă pe oameni cu faţa la Hristos. Astfel, a înălţat o biserică, apoi a construit o şcoală, un spital, un azil pentru bătrâni..

Muncea mereu, fără să-i pese de sine, de sănătatea sa. Uneori era atât de obosit şi chinuit, încât se gândea la moarte ca la o salvare, dar atunci îşi făcea apariţia Dumnezeu şi-i spunea:

– Rezistă, fiule. Nu te da bătut! iar eu voi avea grijă de tine când vei reveni acasă…

Şi omul nostru s-a jerfit în continuare pentru alţii, reuşind în cele din urmă, să aprindă flacăra speranţei, în sufletele celor deznădăjduiţi. Atunci a încălecat pe cal şi a zorit spre ţara sa.

Cât a ţinut drumul, a visat la bucuria revederii cu cei dragi. Îşi imagina cum va fi întâmpinat cu flori la porţile cetăţii, cum va primi în aclamaţiile poporului, coroana pe care o lăsase soţiei sale…

Dar, când a ajuns acasă nimeni nu a observat sosirea lui. Dimpotrivă, şi-a găsit soţia în mormânt, palatul în paragină, copiii împrăştiaţi prin lume…Prietenii i-au întors spatele ca unui cerşetor. Mulţimea l-a huidut şi n-a vrut să-l recunoască drept suveran…

Îndurerat de cele întîmplate, voievodul şi-a ridicat ochii spre cer şi a strigat:

– Doamne, oare asta e recunoştinţa ta? Pentru asta, ani în şir, m-ai lăsat să muncesc ca un rob pentru alţii, iar când am ajuns la casa mea, în loc de recunoştinţă, mi-ai dat o lecţie crudă de umilinţă?

-Tu…încă n-ai ajuns la casa ta…, i-a răspuns Dumnezeu. Adevărata casă a celor care se jerfesc pentru alţii e aici, lângă mine, în Împărăţia mea!

Foarte mulţi dintre noi cunosc acest adevăr, dar foarte puţini îşi dau seama că atâta timp cât mai suntem în viaţă avem suficiente şanse să înălţăm acolo, sus, în Împărăţia Cerurilor, temelia casei în care sufletul nostru va sălăşlui o veşnicie. Pentru asta e nevoie doar de puţin efort cu care să faci bine, cât mai mult bine pentru alţii.

Viaţa n-are sens, dacă o trăieşti doar pentru tine…