Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie a liturghisit la hramul Bisericii „Sfânta Treime” din Congaz
14:20, luni, 9 iunie, 2025 | Cuvinte-cheie: ÎPS arhiepiscop Anatolie, lunea sf duh

Binecuvântat ești, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaînțelepți pe pescari ai arătat, trimițându-le lor Duhul Sfânt și printr-înșii lumea ai vânat, Iubitorule de oameni, mărire Ție. ( Tropar glasul 8 )
În Lunea Sfântului Duh, 9 iunie 2025, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica ”Sfânta Treime” din orașul Congaz, cu prilejul sărbătoririi hramului acestui sfânt locaș.
După Sfânta Liturghie, a fost săvârșit un te-deum de sănătate, iar Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură adresat credincioșilor, felicitându-i la acest Praznic Luminat și urându-le binecuvântare și ocrotire cerească.
Totodată, în urma raportului prezentat de către părintele paroh, mai mulți ctitori și binefăcători ai bisericii au fost distinși cu medalii și diplome arhierești, în semn de recunoștință pentru contribuția lor la viața comunității parohiale.
Sursa: https://episcopiasud.md























































Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în duminica a XXV-a după Pogorârea Sfântului...
În ziua prăznuirii Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor Cerești, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Anatolie, Chiriarhul Eparhiei de...
În Duminica a 23-a după Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Învierii fiicei lui Iair, la 16 noiembrie 2025, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop...
În Duminica a XXII-a după Cincizecime, 9 noiembrie, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, împreună cu vicarul eparhial, Preasfințitul...
Sâmbătă, 8 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat,...
Joi, 6 noiembrie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, a primit la Palatul Mitropolitan din Chișinău vizita Înaltpreasfințitului...
Duminică, 26 octombrie, Înaltpreasfințitul Anatolie, Arhiepiscop de Cahul și Comrat, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Icoana Maicii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău