Puteţi oare să-l amăgiţi pe Dumnezeu?

Există un banc despre doi evrei care au venit să-şi mărturisească păcatele. Rabinul le-a poruncit, pentru ispăşirea păcatelor, să stea cu picioarele pe mazăre o zi. Mazărea trebuia turnată în ciorapi, iar apoi să încalţe papucii.

Evreii au făgăduit că vor împlini aceasta. A doua zi rabinul a venit să cerceteze cum îndeplinesc ei canonul dat şi l-a găsit pe unul din evrei fără cunoştinţă. Rabinul a ordonat să fie descălţat, să i se verse mazărea şi să i se bandajeze picioarele. Amintindu-şi de celălalt, i-a îngăduit şi aceluia să-şi verse mazărea din ciorapi. Acela însă a mulţumit rabinului pentru compătimire şi a spus că vrea să stea pe mazăre până al sfârşit.

„Dar poţi să te răneşti şi tu…” – i-a zis rabinul.

„O, nu! – a răspuns acela, mie nu mi-e greu să stau, deoarece înainte de a turna mazărea în ciorapi, eu am fiert-o.”

***

Nu se ştie dacă această întâmplare a fost în realitate sau nu, dar astfel de vecleşuguri se practică şi la creştini. Uneori ştim bine că ceea ce facem e păcat, însă dacă despre aceasta nu este scris sau se poate cumva de îndreptăţit ceea ce facem, săvârşim păcatul cu îndrăzneală. Dar pe Dumnezeu nu-l putem amăgi. Oricum am înfrumuseţa noi răul şi oricum l-am dosi, înaintea sfinţeniei divine el tot rău rămâne.