Episcopul Siluan al Orheiului a liturghisit la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Peresecina, raionul Orhei
12:54, vineri, 19 septembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: episcop siluan salari

Vineri, 19 septembrie 2025, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Peresecina, r. Orhei.
Alături de Preasfinția Sa s-au rugat protoiereul Iulian Rață, protopop de Orhei, secretarul Vicariatului prot. Roman Leu, alți slujitori ai Vicariatului și numeroși credincioși.
În dimineața zilei, Episcopul Orheiului a fost întâmpinat în fața bisericii de către părintele paroh Eugen Pleșca.
După oficierea Te Deum-ului de mulțumire, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură, aducând îndemnuri de zidire sufletească și încurajare pentru cei prezenți.
De asemenea, PS Siluan i-a îndemnat pe credincioșii parohiei să rămână statornici în jurul Sfintei Biserici, uniți cu preotul lor, și să participe în fiecare duminică și sărbătoare la Jertfa euharistică adusă pe Sfântul Prestol, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale.
La rândul său, părintele paroh Eugen Pleșca a mulţumit Preasfințitului Siluan pentru bunăvoinţa și dragostea părintească, precum și pentru bucuria de a împărtăşi această zi de sărbătoare împreună cu membrii comunității și pentru îndemnurile părintești primite.
Sursa: https://manastireacurchi.md







































În Duminica a V-a a Postului Mare, a Cuvioasei Maria Egipteanca, Episcopul vicar, Preasfințitul Siluan al Orheiului, înconjurat de un...
În seara zilei de duminică, 22 martie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, am săvârșit Slujba Pasiei la Catedrala Mitropolitană...
În Duminica a IV-a din Postul Mare, închinată Sfântului Ioan Scărarul, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit...
Marți, 17 martie 2026, la Catedrala „Sfântul Dumitru” din Orhei s-a desfășurat adunarea generală a clerului din cadrul Vicariatului Orhei,...
„Vezi cât de mare este puterea semnului Crucii? Crucea este mai strălucitoare decât soarele şi luna. Domnul vine spre noi...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, în seara zilei de duminică, 8 martie 2026, PS Siluan, Episcopul Orheiului și Vicar al...
În Duminica a II-a din Postul Mare, cea a Sfântului Ierarh Grigorie Palama, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova,...
