PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
12:11, duminică, 26 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: vicariatul de orhei, viscauti

Sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit rânduiala sfințirii prestolului și Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din satul Vîșcăuți, raionul Orhei. Au coliturghisit preoți și diaconi din cadrul Vicariatului Orhei, în prezența unui număr mare de credincioși veniți să se roage împreună și să primească binecuvântare arhierească.
În dimineața zilei, Vlădica Siluan a fost întâmpinat după tradiția bisericească de către părintele paroh, protoiereul Ioan Cenușa, precum și de domnul Victor Nița, primarul localității.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea Pericopei Evanghelice, Preasfințitul Siluan a adresat un cuvânt de învățătură celor prezenți, explicând cuvântul Mântuitorului: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, iar porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Ierarhul a subliniat că temelia Bisericii este Hristos Însuși, iar credința adevărată, mărturisită cu statornicie, rămâne neclintită în fața ispitelor și tulburărilor veacului. Credincioșii sunt chemați să păstreze unitatea, pacea și dragostea, rămânând mădulare vii ale Trupului lui Hristos.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiat un Te Deum de mulțumire pentru binefacerile revărsate asupra comunității. În încheiere, Preasfințitul Siluan a mulțumit tuturor pentru rugăciunea comună, îndemnându-i să rămână ancorați în viața Bisericii, să cultive credința și să trăiască Evanghelia în fapte de dragoste și smerenie.
La rândul său, părintele paroh Ioan Cenușa a adresat cuvinte de recunoștință ierarhului pentru binecuvântarea vizitei arhierești, pentru grija părintească și susținerea constantă oferită parohiei, exprimând nădejdea că această zi va aduce mult folos duhovnicesc tuturor credincioșilor.
Sursa: https://manastireacurchi.md/

























De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul ceresc al orașului Orhei și al Catedralei Episcopale, în data de 8 noiembrie...
În Duminica a V-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, miercuri, 25 iunie 2025, la Biserica „Sfânta Treime” din satul...
Cu Binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul de Orhei, în data de 5 iunie 2025, în incinta Bibliotecii Publice „Alexandru Donici” din...
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei, în data de 9 septembrie 2024 a avut loc Adunarea Vicariatului de...
Municipiul Orhei a găzduit timp de patru zile unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului, Festivalul de C(arte)....
Orhei, 19 mai 2024 – Astăzi a avut loc cea de-a III-a Ediție a Marșului pentru Familie, eveniment organizat cu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău