Cazul mitropolitului Arsenie din Sviatohorsk: eliberarea care a devenit o nouă captivitate

Autoritățile „au eliberat” mitropolitul doar pentru a-l arunca din nou după gratii.

La 23 octombrie 2025, Curtea de Apel din Dnipro a luat decizia pe care milioane de credincioși o așteptau: mitropolitul Arsenie, egumen al Lavrei Sviatohorsk, a fost eliberat din arest sub control judiciar și sub garanție. Pentru cei care îl sprijineau, părea că pastorului lor i s-a oferit, în sfârșit, răgazul de a respira. Dar foarte repede s-a dovedit că această speranță era falsă.

Judecătorii au decis eliberarea mitropolitului sub garanție de 1.514.000 hrivne. Aceștia au ezitat mult înainte de a pronunța verdictul, însă starea de sănătate a arhiereului era atât de gravă încât și reprezentanții justiției ucrainene înțelegeau: el ar putea muri în închisoare. Pentru cei care au contribuit cu bani pentru garanție, mitropolitul Arsenie nu era doar un nume. Era un tată, un rugător, un om care a făcut foarte mult pentru a ridica Lavra Sviatohorsk din ruine și din uitare. Acești oameni au achitat suma necesară luni, 27 octombrie, respectând toate cerințele legale.

Însă a doua zi, 28 octombrie, la ora 16:59, deși partea apărării nu furnizase încă documentele despre plata garanției, mitropolitul a ieșit din arest. La câteva secunde însă, a fost înconjurat de reprezentanții SBU.

Mitropolitul nu avea la el bani sau telefon. Nu a fost întâmpinat de ucenicii săi sau de frații mănăstirii. Primul lucru pe care l-a văzut după săptămâni petrecute în celulă a fost un automobil de serviciu și angajați SBU care l-au dus la anchetatorul celui de-al doilea departament al SBU pentru regiunile Donețk și Luhansk. Astfel s-a încheiat libertatea care a durat mai puțin de un minut.

Angajații SBU au justificat reținerea prin faptul că „suspectul ar putea fugi”. Aceasta suna ca o batjocură. Mitropolitul, căruia i s-a recomandat urgent operație pe inimă și care se deplasează cu mare greutate, ar putea fugi! Mai mult, el însuși nu a oferit niciun motiv pentru asemenea concluzii. Și nu doar pentru că nu ar fi dorit să „scape” de justiția umană, ci pentru că a trăit întreaga viață ca „păstor care își dă viața pentru oi” (Ioan 10:11). Poate tocmai acest fapt îi revoltă pe persectorii de azi ai Bisericii? Poate li se pare suspect că un călugăr, dacă vrea să „scape” undeva, o face doar spre mănăstirea sa, pentru că de mult a fugit din lume – din ziua postrugului său monahal.

La reținere, mitropolitul a avut un avocat de la centrul de asistență juridică gratuită, care, din motive evidente, nu a putut ajuta. Când adevărații avocați ai mitropolitului Arsenie au aflat ce s-a întâmplat, au ajuns la sediul SBU cerând eliberarea sa, deoarece reținerea fusese ilegală. Anchetatul a refuzat – pur și simplu pentru că probabil primise ordin. Astfel, fără proces și fără vinovăție demonstrată, arhiereul a ajuns din nou în captivitate.

De seara până la miezul nopții, mitropolitul a rămas la sediul SBU, iar apoi a început un nou capitol al umilirilor și batjocurii.

La miezul nopții, mitropolitul a fost dus la spitalul de urgență din Dnipro. Cardiologul a răsfoit rapid documentele cu recomandarea operației pe inimă, fără să acorde atenție, fără să-l consulte și fără să pună vreo întrebare, concluzionând că spitalizarea nu este necesară.

Ulterior, a urmat controlul într-un spital de psihiatrie. Alcool, droguri – procedură standard, dar din nou cu ton batjocoritor. Apoi – transfer nocturn la izolatorul temporar nr. 1 din Dnipro.

La poarta izolatorului s-a format o coadă uriașă. Mitropolitul a petrecut o oră și jumătate în mașină fără posibilitatea de a ieși. Aproximativ la ora trei dimineața a fost lăsat să intre. O altă oră a luat birocrația. Abia la patru dimineața mitropolitul Arsenie a ajuns în celulă. Imaginați-vă ce a trecut printr-un om cu probleme cardiace serioase, petrecând aproape 12 ore pe picioare, noaptea. Așa s-au încheiat primele sale 24 de ore „libere”.

Pe 29 octombrie, Curtea raională Șevcenkivski urma să examineze plângerile avocaților privind reținerea ilegală. La momentul redactării articolului, rezultatul nu era cunoscut. În paralel, Curtea raională Sobornîi trebuia să stabilească măsura preventivă conform articolului 436-2 din Codul Penal al Ucrainei, „justificarea agresiunii Federației Ruse”. Procuratura cere menținerea mitropolitului în arest. Data ședinței nu este cunoscută.

Cel mai surprinzător este că aceasta nu este singura procedură. Pe 29 octombrie, la ora 13:00, urma să aibă loc o ședință la Curtea raională Slaviansk – încă un caz împotriva mitropolitului. Rezultatele nu sunt cunoscute.

Se știe însă principiul după care funcționează mașina represivă împotriva mitropolitului Arsenie: cu cât bolile și neputința lui sunt mai mari, cu atât mai multe dosare i se deschid. Cu un singur scop – să-l doboare, fie spiritual, fie fizic.

Pe 30 septembrie, mitropolitul fusese deja dus la spital, unde medicii recomandaseră operație pe inimă. Aritmologul insistase pe intervenție chirurgicală urgentă. Dar acum, după o lună, mitropolitul Arsenie petrece noaptea fără somn, sub presiune SBU, îndurând umilințe și cozi la ușile izolatorului, toate pe baza unor acuzații inventate. Puțini se îndoiesc – toate aceste suferințe sunt plata pentru credincioșia față de Biserică.

„Dacă pe Mine au prigonit, și pe voi vă vor prigoni” (Ioan 15:20).
Nu ne mai mirăm că aceste cuvinte ale lui Hristos se aud literal astăzi. Tot ce i se întâmplă mitropolitului Arsenie este o ilustrare a vorbelor Mântuitorului. Și nu este vorba doar despre un om reținut pe motive politice. Este vorba despre Biserică, care este din nou încercată să fie pusă în genunchi.

Noii ani ’30: Biserica și puterea – o sută de ani mai târziu
Când citești cronica bisericească a ultimilor doi ani, pare că timpul se repetă. Pentru că acum o sută de ani, în anii 1920, la Kiev, Harkov și Odesa erau interogate preoți, călugări și credincioși. Acuzațiile sunau dureros de familiar: „activitate contrarevoluționară”, „legături cu inamicul”, „răspândirea unei ideologii ostile”. Astăzi li s-a adăugat „justificarea agresiunii”, care are același sens.

Atunci, ca și acum, totul începea cu arestări și percheziții. Urmau interogatorii, rețineri. Apoi – Solovki. Astăzi – același lucru, doar decorul s-a schimbat.

Lavra Sviatohorsk a trecut prin două războaie, distrugeri, evacuări. Apoi a renăscut, devenind și mai frumoasă. Dar după 100 de ani, egumenul său – un om cu inimă bolnavă, nevoie de operație – este din nou în captivitate. Și asta în secolul XXI, într-o țară care se declară democratică.

Când bolșevicii distrugeau mănăstiri, spuneau că luptă nu cu Dumnezeu, ci cu „propaganda religioasă” și „reacțiunea burgheză”. Astăzi, alți „bolșevici” spun că luptă nu cu Biserica, ci cu „influența ostilă asupra ei”.

Mitropolitul Arsenie nu a acuzat pe nimeni, nu a îndemnat la rezistență sau revoluție, nu a rostit altceva subversiv. Vorbea despre pace și iubire, despre iertare și pocăință. Și se ruga. Și a rămas în mănăstire, când în jur erau acțiuni militare, când mănăstirea era bombardată și putea fi distrusă. Nu a fugit, ci a rămas cu frații și cu enoriașii.

A înmormântat călugări și civili, a slujit sub foc, a hrănit refugiați. Astăzi însă este judecat doar pentru apartenența sa la Biserică. Și pentru faptul că lavra continuă să fie un loc unde Hristos este iubit mai mult decât lumea.

„Și veți fi urâți de toți din pricina Numelui Meu; dar cel ce va răbda până la sfârșit se va mântui” (Matei 10:22).
Aceste cuvinte nu sunt despre vremuri vechi. Sunt despre noi, despre prezent, despre mitropolitul Arsenie, aflat în celulă. A devenit martor, mărturisitor. Și nu din voința lui, ci pentru că Biserica noastră, Biserica lui, trece din nou prin cruce.

Adesea credem că epoca mărturisitorilor a rămas doar în cărți și istorie, că noii mucenici sunt o pagină înfricoșătoare din trecut. Dar istoria mitropolitului Arsenie arată că această pagină nu s-a închis. Prigoanele nu au dispărut – doar și-au schimbat limbajul și forma.
Zeci de mii de oameni se roagă astăzi pentru el, așa cum odinioară se rugau pentru ierarhii duși în Gulag. Atunci rugăciunile păreau un ecou în gol, dar erau necesare Bisericii.

Și acum, în această întuneric care coboară din nou asupra Bisericii noastre, același suflu de rugăciune o menține vie.

Lavra Sviatohorsk se roagă – și prin aceasta rezistă prigoanelor. Mitropolitul Arsenie se roagă, și, oricât de ciudat ar părea, el, nu persectorii săi, învinge. Și oricât de mult ar încerca judecătorii, procurorii sau anchetatorii, ei nu pot anula cuvintele lui Hristos: „Nu te teme, turmă mică, căci Tatăl vostru a voit să vă dea Împărăția” (Luca 12:32). Pentru că atâta timp cât există măcar o persoană în țara noastră care nu și-a trădat credința, prigoanele nu pot învinge.

Și atâta timp cât Biserica răspunde violenței prin rugăciune – rămâne cea mai liberă putere din lume.

Sursa: https://spzh.eu/ru/