Biserica nu este Kaufland și nici Lukoil ca să o scoți la licitație
14:00, miercuri, 12 noiembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: biserica ortodoxa din moldova, savatie baştovoi

Sinodul Mitropoliei Moldovei a lansat ieri un document prin care încearcă să explice de ce noi NU sîntem „o biserică rusă” și acuză guvernarea de „declarații neprietenoase și periculoase pentru unitatea și pacea socială” (mitropolia.md).
Fără a intra în detalii, sînt convins că, grație eforturilor mediatice, tot românul știe că în Republică Moldova există două mitropolii: una „bună” și una „rea”.
Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei sînt două pietre pe care politicienii le lovesc din cînd în cînd pentru a mai scoate niște scîntei spre bucuria proștilor.
Si dacă Euronews face analize canonice pe marginea declarației de ieri, vreau să spun și eu cîteva lucruri despre care nu a vorbit nimeni în cei peste 30 de ani de fals conflict, dar pe care trebuie să le cunoască oricine este interesat de subiect.
1. Republica Moldova este fundamental diferită de Romania, prin faptul că nu are o relație de întreținere financiară si socială a Instituției Bisericii: nu plătește salarii și pensii preoților, nu are prevăzut nici un leu pentru culte.
În Moldova nu există buget pentru culte.
Biserica este înafara statului, adică este tolerată, pentru că Moldova a moștenit și păstrat, în noua sa organizare, legea lui Lenin cu referire la Biserică: zero bani pentru Biserică și preoți.
Cu alte cuvinte, Mitropolia Moldovei nu primește și nu cheltuie bani publici, iar preoții și ierarhii nu se îmbogățesc de la stat.
Cele peste două mii de biserici și mănăstiri au fost scoase din paragina comunismului, sau construite din iarbă verde, cu banii și osteneala credincioșilor moldoveni.
Faptul că anumiți politicieni au obrăznicia să se amestece azi în treburile Bisericii, pe tonul și cu argumentele activiștilor antibisericești din România, stat care oferă Bisericii o susținere financiară și garanții colosale, nu face decît să arate că Republica Moldova, prin legea leninistă a cultelor pe care o are, este continuatoarea tîrzie a URSS.
Fiind excluse relațiile de bani dintre Stat și Biserică, singurele pîrghii de subordonare și control asupra ierarhiei rămîn cele de șantaj și amenințări. Ceea ce și urmărim în ultima perioadă, cînd de la nivelul cel mai înalt al statului se aduc preoților acuzații televizate despre trădarea de țară, după care, aceleași înalte persoane, se fotografiază în campanie cu exponatele „trădării”. Acest circ trebuie să înceteze.
2. Aceeași situație este și în Rusia, Georgia și alte state majoritar ortodoxe din spațiul exsovietic. Preoții nu sînt angajați ai statului, nu primesc bani și susținere de la stat.
Relațiile de prieteșug dintre unii preoți (aici intră și ierarhii) și politicieni sînt cazuri particulare care nu sînt reglementate prin vreun contract dintre stat și Biserică.
Spre deosebire de România, unde statutul de ierarh este echivalat oficial cu demnitatea de ministru sau secretar de stat, avînd aceleași salarii, facilități diplomatice și asigurări sociale pe viață, în țările fostei URSS ierarhii și preoții nu au un statut oficial pe listele statului, nu au salarii, facilități sau garanții, nu pot reprezenta și nu reprezintă statul, decît dacă se angajează în astfel de misiuni prin contracte ce ies din sfera strictă a Bisericii.
Prin urmare, este o chestiune de alegere personală dacă un ierarh sau preot face politică, diplomație, vinde țara sau pe Dumnezeu, dar niciodată alegerea unor astfel de prelați nu poate fi imputată întregului corp al Bisericii, al Mitropoliei în cazul dat, pentru că prin statutul și condiția sa, Biserica este înafara politicului, prin însăși lipsa oricărui contract și angajament cu statul.
3. Statul Rus nu are nici o pîrghie de amestec în treburile Mitropoliei Moldovei.
Patriarhia Moscovei, la rîndul ei, are amestec zero în bisericile Mitropoliei Moldovei.
Nu există nici un rus care să apară la strană și să ne bată peste gură cînd citim din cărțile tipărite la București. În localitățile cu populație preponderent rusă, ucraineană sau bulgară, se slujește în slavonă și română, la fel și în Transnistria. Prin cîntările bisericești, alolingvii învață limba română, dar și noi am deprins slavona (care este o altă limbă decît rusa modernă). În Gagauzia știu că s-au făcut strădanii de traducere a liturghiei în limba găgăuză, o limbă turcică, iar asta este o binecuvîntare pentru generația bătrînă care nu pricepe nici slavonește, nici românește.
Cu alte cuvinte, în Mitropolia Moldovei este liber la apostolat.
Faptul că în Mitropolia Moldovei, la nivel de ierarhi, coexistă pluralismul de opinii exprimate public, păreri care, de multe ori, ating chestiuni incomode pentru Moscova, este argumentul care confirmă toate cele spuse mai sus.
4. Acum, despre apartenența canonică, dragostea de neam și neamuri. Către toți slujbașii care vorbesc la ordin, către toți salariații statului, către jurnaliști, oengiști, securiști și alți salvatori ai neamului:
Biserica nu este Kaufland și nici Lukoil ca să o scoți la licitație.
Reglementările canonice sînt mai vechi decît toate statele existente luate la un loc. Din acest motiv, apostolii au interzis preoților să fie angajați la stat, căci statul azi e bun, iar mîine intră în război, sau pornește o prigoană asupra sfinților și te trezești de partea diavolului.
Vă asigur că orice împăcare la vîrfuri pe cale canonică și frățească va fi primită în Moldova.
Deocamdată, nu există nici un demers oficial prin care să se încerce o reglementare pașnică a situației celor două Mitropolii.
Acuzațiile reciproce de necanonicitate, preluarea limbajului belicos, care aprinde sîngele și întunecă mințile părților, nu este calea prin care se organizează Biserica.
Eforturile de unitate pe care le fac preoții și credincioșii, aici și peste tot în lume unde Patriarhia Romană are parohii, primind sute de preoți moldoveni care chivernisesc cu cinste adunările credincioșilor din cele două țări unite de aceeași limbă, nu pot fi zădărnicite de cei care ne vor întorși în anii ’90, cînd preoții își smulgeau bărbile, iar politicienii se credeau dumnezei pe pămînt.
Nu procesele pentru terenuri și turle vor aduce unirea, ci Dragostea.

Biserica Ortodoxă din Moldova nu este o „Biserică rusă”, este liberă și independentă în conducerea sa și nu s-a situat...
Marți, 11 noiembrie 2025, la Reședința Mitropolitană din Chișinău, s-au desfășurat lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova. Evenimentul a debutat cu...
Protoiereul mitrofor Marian Boldescu, protopop de Telenești, aniversează joi, 16 octombrie 2025, 30 de ani de la hirotonia în treapta...
La inițiativa a patru parohii din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și în coordonare cu...
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir transmite felicitări Doamnei Maia Sandu cu prilejul realegerii în funcția de Președinte...
Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Înaltpreasfințitul Vladimir a luat parte la pelerinajul la locurile sfinte din Rusia. În coslujire...
În numele Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova (BOM), exprimăm profunda noastră îngrijorare față de recentele declarații făcute de domnul Vasile...
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău