Colegiul Național de Comerț de pe lângă ASEM și-a sărbătorit hramul
21:24, miercuri, 26 noiembrie, 2025 | Cuvinte-cheie: Colegiul de Comerț al ASEM, preot marin cij

Miercuri, 26 noiembrie, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, ocrotitorul instituției, profesorii și studenții Colegiului Național de Comerț de pe lângă ASEM s-au adunat pentru Slujba de sfințire și binecuvântare a colegiului și a comunității academice, oficiată cu prilejul hramului.
Slujba a fost săvârșită de preotul Marin Cij, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” de pe lângă Spitalul municipal „Sf. Arh. Mihail” din Chișinău, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. După rânduiala liturgică, părintele paroh a rostit un cuvânt de felicitare și de învățătură, evocând momente semnificative din viața și lucrarea Sfântului Ioan Gură de Aur – mare ierarh, luminător al Bisericii și neobosit propovăduitor al Evangheliei. Au fost amintite, de asemenea, învățăturile sale mereu vii și actuale, care rămân un reper pentru orice creștin și căutător al adevărului.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur se numără printre cele mai bogate și mai valoroase opere ale literaturii creștine universale. Păstrate aproape în întregime până astăzi, ele cuprind tratate, omilii, cateheze, comentarii biblice, cuvântări, epistole și chiar lucrări liturgice. Între acestea, cea mai cunoscută rămâne Slujba Sfintei Liturghii care îi poartă numele, săvârșită astăzi în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe.
La finalul evenimentului, preoții i-au felicitat pe toți cei prezenți, îndemnându-i ca viața, curajul și învățăturile Sfântului Ioan Gură de Aur să le fie mereu un exemplu și un sprijin în formarea lor spirituală și intelectuală.





Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău