Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează

În anul 1574, pe malul lacului Cahul, s-a dat o mare bătălie între armata lui Ioan Vodă cel Cumplit şi turcii care invadaseră Moldova.

Oastea musulmană era de câteva ori mai numeroasă decât a noastră, dar românii au reuşit să-i dea o lovitură atât de cruntă, încât garnizoana otomană, care stătea la pândă lângă Dunăre, a crezut că bătălia a fost pierdută de către turci şi a luat-o la fugă. Acum totul depindea de cavalerie, care urma să transforme panica într-o victorie.

Cele cinci regimente de călăreţi, alcătuite din boieri şi boiernaşi, erau conduse de pârcălabul Ieremia Golia, prietenul lui Ioan Vodă. Domnitorul împărţise cu el amarul singurătăţii. Ajuns la putere, Vodă i-a răsplătit cu toate: cu bani, cu titluri, cu moşii. Venise timpul ca şi Ieremia să-l răsplătească, în sfârşit, cu biruinţa pe care aproape o avea în mână. Dar…

Porniți la atac, cavalerii – în frunte cu pârcălabul – dintr-odată şi-au încetat galopatul, şi-au ridicat căciulile pe suliţe, au coborât drapele de luptă şi …au trecut de partea duşmanilor.

Nimic mai înfiorător să vezi cum cel mai bun prieten te trădează! O descurajare generală a cuprins oastea română.

– Fraţilor! s-a adresat atunci Ioan-Vodă către oşteni, Îmbărbătaţi-vă şi nu lăsaţi în viaţă nici un vânzător de ţară!

Ca niciodată de precise, toate armele, toate tunurile noastre au lovit în trădători. Într-un sfert de oră, nici macar un singur mişel n-a mai rămas în viaţă…

A rămas, totuşi, amărăciunea acelei amintiri pe care o simţim de fiecare dată când ne gândim la ticăloşia născătoare de trădare…

Oare şi Iisus Hristos a avut aceeaşi tresărire şi acelaşi gust amar, când a descoperit că Iuda L-a vândut pentru o pungă cu arginţi?

Mulţi cred că, fără Iuda, n-ar fi existat Iisus sau, altfel zis, fără trădare n-ar fi existat credinţă.

Aiurea! Sunt ferm convins că mântuirea a venit din dragoste – nu din trădare, din adevăar – nu din minciună, prin jertfa adusă de lumină – nu de întuneric.

Trădarea e o mare încercare, dar dacă din când în când suntem loviţi de trăsnetul înşelăciunii, e pentru că bunul Dumnezeu pune cele mai grele încercări pe umerii celor mai de nădejde fii şi fiice ale Sale. De noi depinde cum vom ieşi din asta: înfrânaţi și speriați sau cu fruntea sus şi cu inima curată.

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu încapă într-un mormânt, dar nicăieri în lume nu există morminte în care trădătorii să-şi găsească liniştea de veci.