Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite – rânduiala liturgică

„Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite” este o slujbă specifică Postului Mare, ea fiind rânduită spre săvârșire în zilele de rând ale săptămânii, afară de sâmbătă și duminică. Această slujbă se săvârșește seara, la ceasul potrivit pentru slujba Vecerniei. În timpul săptămânii, deci, împărtășirea credincioșilor care ajunează și se spovedesc are loc în cadrul acestei slujbe. Împărtășirea de seară, după o zi de ajunare, descoperă adevăratul sens al postului și al vieții creștine, ca pregătire-așteptare a Împărăției lui Dumnezeu.

Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite – rânduiala liturgică

Slujba începe cu binecuvântarea mare: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor!” Strana răspunde: „Amin!” Apoi: „Veniți să ne închinăm…” (de trei ori) și Psalmul 103: „Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.” Odinioară, acest psalm era rostit de preotul slujitor, însă astăzi el este citit la strană. Deși se citește psalmul Vecerniei, slujba începe precum Sfânta Liturghie, arătând, prin aceasta, că Vecernia nu este separată de Sfânta Liturghie, ci unită într-o singură slujbă.

După ce preotul rostește ectenia mare, sub policandru, pe tetrapod, se citește Catisma a optsprezecea, care începe cu Psalmul 119 și se încheie cu Psalmul 133, împărțită în trei stări. În timpul stării a treia, când citețul ajunge la stihul: „Intra-vom în locașurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui” (Psalm 131, 7), toți credincioșii se așază în genunchi, într-o deplină tăcere, în timp ce preotul ia Sfintele Taine, de pe Sfânta Masă, și le duce la proscomidiar. La început, Sfintele Taine (Agnețul, deja sfințit, la o Liturghie anterioară) se păstrau la proscomidiar, iar nu pe Sfânta Masă. Apoi, însă, când Acestea au început să fie păstrate în Sfântul Chivot, pe Sfânta Masă, a fost introdusă această „procesiune”, de la Sfânta Masă, spre proscomidiar. După ce așază Darurile la proscomidiar și le cădește, preotul sună din clopoțel, iar citețul termină de citit catisma.

Preotul rostește ectenia mică, iar strana cântă stihuri alese din Psalmul 140, în cântarea: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă: ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. Să se îndrepte rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară.” După această rugăciune de pocăință, prin cântarea unor stihuri și stihiri (compuse din Psalmii 140, 141, 129 și 116), se face trecerea spre Noul Testament, prevestit de cel Vechi.

În acest moment, slujba Vecerniei descoperă încă și mai mult Tainele cele Noi, prin vohodul mic, săvârșit de către preot. Precedat de paraclisier, care poartă o lumânare, și de diacon, care cădește, preotul iese din Sfântul Altar, ținând în mâini Sfânta Evanghelie, și vine sub policandru. După ce se închină, el se îndreaptă spre Sfântul Altar și spune: „Înțelepciune, drepți!” Îndată, strana cântă: „Lumină lină a sfintei slave, a Tatălui ceresc, Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Iisuse Hristoase, venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Dumnezeu; vrednic ești, în toată vremea, a fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiul lui Dumnezeu, Cel de dai viață, pentru aceasta lumea Te slăvește.” Acest imn de laudă, atribuit Sfântului Mucenic Antinoghen, este o mărturisire a credinței în Sfânta Treime, revelată lumii în persoana lui Iisus Hristos.

După acest vohod urmează câteva lecturi biblice, alese din Vechiul Testament, care sunt o reminiscență a vechilor cateheze pre-baptismale. După ce strana cântă primul prochimen, se citește prima paremie, din cartea „Facere”. În acest timp, pe Sfânta Evanghelie, așezată pe Sfânta Masă, se află deja o lumânare aprinsă. Așezarea ei pe Sfânta Evanghelie, în timpul citirii pericopei vechi-testamentare, semnifică faptul că toate profețiile sunt împlinite în persoana lui Iisus Hristos.

După citirea paremiei, preotul spune: „Înțelepciune! Drepți!” Apoi, aflat deja în fața Sfintei Mese, preotul se întoarce spre credincioși, cu lumânarea și cădelnița în mână, și îi binecuvintează cu ele, zicând: „Lumina lui Hristos luminează tuturor.” În vechime, sfeșnicul era adus de către diacon, din afara bisericii, în timp ce toate luminile erau stinse, și înmânat episcopului, care, înălțându-l, zicea cuvintele amintite mai sus. Mai apoi, însă, cultul liturgic a îmbrățișat practica Bisericii din Ierusalim, lumina aducându-se din Sfântul Altar. Originea acestui gest liturgic este deosebit de veche, el putând fi regăsit încă din secolul al IV-lea. În acest moment, lumina adusă de preot reprezintă o scurtă anticipare a luminii ce va străluci la Învierea Domnului, indicând credincioșilor faptul că Învierea este scopul spre care tinde întregul lor efort ascetic (postirea și rugăciunea).

Urmează cel de-al doilea prochimen și a doua paremie, din cartea „Înțelepciunea lui Solomon” sau din cartea „Iov”. Apoi, cu glas lin, preotul cântă cântarea: „Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfa de seară.” După ce strana repetă încă o dată aceeași cântare, preotul rostește următoarele stihuri, din Psalmul 140, cădind fiecare latură a Sfintei Mese: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. / Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. / Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să mă dezvinovățesc, întru păcatele mele. / Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta.” După fiecare stih, strana cântă tropărește cântarea amintită. La ultimul stih, cu glas lin, prima jumătate de cântare este cântată de preot, în Sfântul Altar, iar cealaltă jumătate, de strană.

În acest moment, preotul face trei metanii mari. Se cuvine ca și credincioșii să facă trei metanii mari, acest moment marcând încheierea slujbei Vecerniei și începerea Liturghiei Darurilor mai înainte Sfințite.

Preotul rostește ectenia întreită și ecteniile mici pentru cei credincioși. Cele două ectenii mici sunt cele obișnuite, însă rugăciunile pe care preotul le rostește în taină sunt diferite. În timp ce, la Liturghia obișnuită, preotul se roagă să fie învrednicit de Dumnezeu spre a aduce jertfă fără de osândă și să fie iertate păcatele credincioșilor, aici, la Liturghia Darurilor mai înainte Sfințite, cele două rugăciuni sunt puse în legătură nemijlocită cu Împărtășirea cu Sfintele Taine.

În prima rugăciune, preotul se roagă lui Dumnezeu mai ales pentru curățirea de patimi: „Dumnezeule Cel mare și lăudat, care prin moartea de viață făcătoare a Hristosului Tău, din stricăciune la nestricăciune ne-ai mutat, liberează toate simțurile noastre din amorțirea patimilor, punându-le lor povățuitor bun cugetul cel dinăuntru; ochiul să fie ferit de toată vederea vicleană și auzul nestrăbătut de cuvintele deșarte, iar limba curată de vorbe necuviincioase. Curățește buzele noastre, cu care Te lăudăm pe Tine, Doamne, fă ca mâinile noastre să fie ferite de faptele rele și să lucreze numai cele bineplăcute Ție, toate mădularele și gândurile noastre întărindu-le cu harul Tău…”

În cea de-a doua rugăciune, preotul face referire la aducerea Sfintelor Taine și la împărtășirea cu ele, spre a deveni fii ai luminii: „Căci, iată, Preacuratul Lui Trup și de viață făcătorul Sânge, în acest ceas intrând, va să se pună înainte pe această Masă de taină, fiind înconjurat în chip nevăzut de mulțimea oștilor îngerești. Și ne dăruiește nouă, fără de osândă, împărtășirea cu acestea, ca, printr-însele, luminându-ne ochiul gândului nostru, fii ai luminii și ai zilei să ne facem.”

Se pregătește vohodul mare. Acest vohod s-a dezvoltat din necesitatea de a aduce la Altar Darurile mai înainte Sfințite, care, la început, pe alocuri, erau ținute la proscomidiar sau chiar în afara bisericii, într-un loc ferit și curat. În timp, această procesiune va căpăta un caracter tot mai solemn, ea exprimând în mod liturgic venirea lui Hristos, spre împărtășire, la sfârșitul unei zile de ajunare.

Strana cântă prima parte din cântarea îngerească: „Acum puterile cerești împreună cu noi nevăzut slujesc, că, iată, intră Împăratul slavei. Iată, jertfa cea de taină săvârșită este înconjurată de dânsele…” Acum, preotul cădește biserica și face vohodul mare, cu Sfintele Taine, precum scrie în Liturghier, adică „nimic zicând”, în timp ce paraclisierul și diaconul îl preced, cu lumânarea aprinsă și cădelnița. Pe alocuri, preotul se oprește în mijlocul bisericii și îi binecuvintează pe credincioși cu Sfântul Disc, pe care se află Trupul Mântuitorului. Darurile sunt așezate pe Sfânta Masă, preotul sună din clopoțel, iar strana continuă cântarea: „Cu credință și cu dragoste să ne apropiem, ca să fim părtași vieții celei veșnice. Aliluia!” Acum, unii preoți și credincioși fac trei metanii mari.

Preotul rostește ectenia cererilor și o altă ectenie, iar strana rostește rugăciunea domnească: „Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.”

Când preotul rostește următorul ecfonis: „Cele mai înainte Sfințite, Sfintele Sfinților!”, iar strana cântă: „Unul Sfânt, Unul Domn Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin!”, el nu mai înalță Sfântul Agneț, căci acesta a fost deja înălțat, în cadrul Liturghiei anterioare, ci doar îl arată cu mâna.

După împărtășirea preotului și cântările pe care le alege strana (chinonicul), preotul îi cheamă pe credincioși la împărtășire: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, să vă apropiați!”, iar strana răspunde: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea.” Acum are loc împărtășirea celor care au postit (ajunat) și s-au spovedit, în timp ce strana cântă: „Gustați și vedeți că bun este Domnul.”

Când preotul spune: „Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta!”, strana răspunde, cântând: „Pâinea cea cerească și paharul vieții gustați și vedeți că bun este Domnul. Aliluia!” Apoi, după un ecfonis rostit de preot, se citește sau se cântă următoarea rugăciune de mulțumire: „Să se umple gurile noastre de lauda Ta, Doamne, ca să lăudăm slava Ta, că ne-ai învrednicit pe noi a ne împărtăși cu sfintele, cele fără de moarte, cu preacinstitele și de viață făcătoarele Tale Taine. Întărește-ne pe noi întru sfințenia Ta, toată ziua să învățăm dreptatea Ta. Aliluia!”

După ectenia de mulțumire, ajungând în fața icoanei Mântuitorului, preotul rostește rugăciunea amvonului, care diferă de cea obișnuită: „Stăpâne, Atotțiitorule, Cel ce cu înțelepciune ai zidit toată făptura și, pentru nespusa Ta purtare de grijă și multă bunătatea Ta, ne-ai adus pe noi întru aceste preacinstite zile, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre înfrânarea poftelor și spre nădejdea Învierii; Care, în patruzeci de zile, ai dat în mâna slujitorului Tău Moise tablele cele cu dumnezeiești slove, dă-ne și nouă, Bunule, lupta cea bună să luptăm, calea postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără de osândă să ajungem a ne închina și sfintei Învieri.”

În această rugăciune se cere ajutor stăruitor Mântuitorului Iisus Hristos, pentru a săvârși în bunăcuviință postul, până la ziua cea mare a Învierii Sale. Această rugăciune concentrează în sine întreaga spiritualitate a perioadei Triodului, indicând lupta împotriva patimilor, pentru unirea cu Hristos, în noaptea Paștelui.

Strana cântă de trei ori următoarea laudă: „Fie numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac.”, iar preotul îi binecuvintează pe credincioși, zicând: „Binecuvântarea Domnului să fie peste voi toți, cu al Său har și cu a Sa iubire de oameni, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.” Apoi, îndată, urmează otpustul obișnuit. Cât timp se citește Psalmul 33, preotul îi miruiește pe credincioși și le împarte anafura.

Teodor Danalache