E straşnic când oamenii buni rabdă şi tac…

O mamă mi-a mărturisit odată că fiul ei (după ce a fost bătut în mijlocul unei mulţimi de oameni, pe peronul gării, numai pentru faptul că s-a încumetat să-i facă observaţie unui neobrăzat care înjura de mama focului) a mai fost supus şi dezaprobării generale, chipurile „aşa-ţi trebuie, dacă nu te bagi unde nu-ţi fiebe oala”…Şi maică-sa se întreba:

-Să fie, oare, indiferenţa o garanţie a comodităţii personale?

– Nu! ca şi cum îi răspundea Cehov la întrebare. Indiferenţa e o crimă, o moarte prematură!

În „Complotul indiferenţelor”, scriitorul B.Iasenskii şi-a luat drept epigraf următoarele cuvinte:

– Nu vă temeţi de duşmani – ei, în cel mai rău caz, vă pot omorî. Nu vă temeţi de prieteni – ei, în cel mai rău caz, vă pot trăda. Temeţi-vă de cei indiferenţi. Ei nu omoară şi nu trădează, dar, numai datorită aprobării lor tăcite, pe pământ există şi trădarea, şi omorul!

Vrând parcă să-l complecteze, Henric Borovic scria în una din piesele sale:

– Nu e straşnic când oamenii răi împuşcă şi omoară. E  straşnic când oamenii buni rabdă şi tac!

A fi nepăsător înseamnă a-ţi călca în picioare propriul suflet…

***

Se spune că în timpul unei epidemii de ciumă, mai mulţi nobili, temându-se de moarte, s-au izolat într-un castel, au baricadat intrările şi s-au dedat la cele mai josnice orgii.

Ciuma a văzut că nu poate intra la ei şi s-a dus la Moarte, să-i ceară ajutorul. Aceasta s-a uitat cu coada ochiului la destrăbălaţii din castel şi i-a răspuns:

– Eu nu am nimic cu ei.

– Cum aşa? s-a mirat Ciuma. Nu dumneata îi duci la Judecata de Apoi pe cei răniţi de colţii mei ucigători?

– Ba da – pe cei cu suflet, a precizat bătrâna Moarte. Pe când aceştia…cu nepăsarea şi dezmăţul lor şi-au omorât sufletul cu mult înainte de venirea mea.

***

Refuz să cred că putem trece prin viaţă fără să ucidem un vis, o floare, o speranţă sau o dragoste nevinovată. Ne-am sinucide, dacă ne-am da seama cât de cruzi suntem…

Zilnic, indiferenţa muşcă din noi câte o fărâmă de suflet, până când îl mistuie aproape de tot. Atunci, fulgeraţi de adevăr, constatăm cu uimire că, fără suflet, nici moartea nu mai are nevoie de noi…