PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a Prestolului și a Bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei
21:46, sâmbătă, 9 mai, 2026 | Cuvinte-cheie: vicariatul de orhei

„Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre.”
Sâmbătă, 9 mai 2026, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din satul Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei, împărtășind împreună cu aceștia bucuria unui moment deosebit din viața comunității.
La eveniment a fost prezent și domnul primar Stratulat Ion, alături de numeroși credincioși.
Preasfinția Sa a fost întâmpinat în dimineața zilei de către Protoiereul Alexandru Nicorici, parohul bisericii cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. A urmat rânduiala sfințirii Bisericii și a Prestolului, după care Preasfințitul Siluan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
În Biserica Ortodoxă, slujba de sfințire a bisericii este una de o rară frumusețe, prin profunzimea și bogăția ei duhovnicească. Pentru credincioșii care iau parte la această sfântă rânduială, cunoașterea sensului ei adânc devine izvor de zidire sufletească. Biserica de zid este chipul Bisericii celei vii a lui Hristos, alcătuită din cler și credincioși, iar sfințirea ei arată chemarea fiecăruia la sfințenie și înnoire lăuntrică.
Adevărul acesta este exprimat și în cântarea bisericească: „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o și a sfințit sufletele noastre”. Astfel, odată cu sfințirea locașului de închinare, se săvârșește și o sfințire tainică a sufletelor celor prezenți. Se sfințește biserica din zid, dar, în același timp, se sfințesc și inimile celor care participă cu credință la această slujbă.
La final, Preasfințitul Siluan a rostit un cuvânt de învățătură și zidire sufletească adresat celor prezenți, subliniind importanța unității, a rugăciunii și a vieții trăite în Hristos. Totodată, a adus mulțumire tuturor celor care, prin jertfelnicie și dragoste, au contribuit la ridicarea acestui sfânt locaș, în mod deosebit Protoiereului Alexandru Nicorici, pentru osteneala și râvna arătate în împlinirea acestei lucrări binecuvântate.
La rândul său, Protoiereul Alexandru Nicorici a exprimat recunoștință față de Preasfințitul Siluan pentru prezența arhierească, pentru rugăciunea comună și pentru sprijinul oferit, precum și față de toți binefăcătorii și credincioșii care au fost alături de această lucrare. În încheiere, au fost adresate cuvinte de felicitare și binecuvântare tuturor celor prezenți, dorindu-li-se pace, sănătate și ajutor de la Dumnezeu în toate.
Sursa: https://manastireacurchi.md/






























Marți, 17 martie 2026, la Catedrala „Sfântul Dumitru” din Orhei s-a desfășurat adunarea generală a clerului din cadrul Vicariatului Orhei,...
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ocrotitorul ceresc al orașului Orhei și al Catedralei Episcopale, în data de 8 noiembrie...
Sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chișinăului și...
În Duminica a V-a după Cincizecime, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Chişinăului şi al Întregii Moldove,...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, miercuri, 25 iunie 2025, la Biserica „Sfânta Treime” din satul...
Cu Binecuvântarea Preasfințitului Siluan, Episcopul de Orhei, în data de 5 iunie 2025, în incinta Bibliotecii Publice „Alexandru Donici” din...
Cu binecuvântarea Prea Sfințitului Siluan, Episcop de Orhei, în data de 9 septembrie 2024 a avut loc Adunarea Vicariatului de...
