Iată ce este smerenia!

Pe de o parte, trebuie ca tot sufletul nostru să iasă în conștient, să iasă la lumină, să iasă în raza Harului lui Dumnezeu. Pe de altă parte, însă,putem coborî în noi pentru a le curăți pe toate.

Avem un butoi plin cu apă murdară. Avem și o bucată mare de plută în forma butoiului de același diametru și formă. Pluta intră cu exactitate în butoi fără să atingă pereții butoiului. Ne străduim să băgăm pluta în butoi, iar pentru că este ușoară trebuie să o îndesăm. Pe măsură ce îndesăm pluta apa se revarsă afară. Când ajungem la fundul butoiului, apa s-a vărsat toată. Cam așa este și smerenia. Oricât ne-am încredința lui Dumnezeu trebuie să înțelegem că înlăuntrul nostru trăiește și împărățește sinele nostru, mândria noastră, egoismul nostru. Este nevoie ca omul să dea afară pe acestea și să se smerească. În fiecare zi să se smerească. Cei mai mulți dintre noi nici măcar n-am început.

Butoiul sufletului nostru este plin cu apă murdară a egoismului. Alții poate că au încercat puțin și au abandonat. Așa cum trebuie să bem paharul amar până la fund, până la ultima picătură, așa  și pluta trebuie să coboare până la fundul  butoiului, să nu rămână înăuntru nici un pic de apă murdară.

Cel care iubește smerenia și vrea să se smerească se roagă la Dumnezeu și, încet – încet, începe să simtă golirea sufletului de eul său, de iubirea de sine, de idolul care s-a întronat în sine. Dacă pe de o parte omul se smerește, iar pe de alta se încredințează lui Dumnezeu și pune început în fiecare zi, întreg conținutul sufletului vine în lumina lui Dumnezeu. Ajunge, cu adevărat, în starea aceea pe care ne-a făgăduit-o Domnul.