Pastorală la Învierea Domnului a Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni

„Învierea lui Hristos văzînd,

să ne închinăm Sfîntului Domnului Iisus…”

Iubiţi întru Hristos, preoţi şi diaconi,

iubitorilor de Dumnezeu monahi şi monahii,

dragi fraţi şi surori din Eparhia Ortodoxă de Edineţ şi Briceni!

Învierea lui Hristos este cel mai plin de bucurie şi mîntuitor eveniment din istoria lumii, iar salutarea pascală „Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!” a devenit în decursul veacurilor veste biruitoare, mărturisire a credinţei, pentru care mulţime de oameni şi-au dat viaţa. Vestea Învierii Domnului s-a coborît şi în catacombele muceniciei creştine. Ceea ce mai înainte se spunea în şoaptă, acum începe a răsuna în imn de biruinţă sub cupolele sfintelor locaşuri ortodoxe. Cu aceste cuvinte şi noi ne salutăm astăzi unii pe alţii, începînd cu Luminata Noapte a învierii şi pînă în ziua Înălţării Domnului. Prin această veste-salutare Cuviosul Serafim de Sarov îşi exprima învăţătura ortodoxă despre om. În orice perioadă a anului, el întîmpina pe fiecare – drept sau păcătos, credincios sau necredincios, bun sau rău, prieten sau duşman – cu aceste dumnezeieşti cuvinte: „Hristos a înviat, bucuria mea!”, pentru că în Hristos Cel Înviat fiecare om devine o bucurie.

Mare este bucuria Învierii, dar ea se dobîndeşte pe calea Crucii, a suferinţelor: „…Că iată a venit prin Cruce bucurie la toată lumea…”. Prin Jertfa Sa pe Cruce Hristos a întors omului posibilitatea plină de bucurie a biruinţei asupra păcatului şi a morţii. Aici s-a săvîrşit Taina mîntuirii noastre: Mielul lui Dumnezeu, adus spre junghiere, a luat asupra Sa păcatele lumii. A trecut prin valea morţii. A călcat puterea iadului. A înviat cu trupul Său, înălţîndu-1, şi prin acesta şi pe noi, „la cinstea cea dintîi”, „de-a dreapta Tatălui”. Astfel nu numai duhul nostru, dar şi trupul nostru a dobîndit marele dar al învierii, care a fost făgăduit şi dăruit tuturor celor ce vor crede în Hristos, Fiul lui Dumnezeu: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

După Întruparea lui Hristos şi slăvită Sa Înviere, omenirii i-a fost reîntoarsă arvuna Dumnezeirii, dată omului la creaţie. Asemenea vechilor romani, care se conduceau după principiul: „a greşi e omeneşte”, şi noi sîntem dispuşi să privim la tot ce e omenesc cu îngăduinţă şi chiar cu dispreţ. Dar această concepţie nu are loc în Creştinism. În Creştinism, în Ortodoxie, după Întruparea lui Hristos, în lumina Învierii Lui, tot ce este autentic omenesc poartă în sine pecetea şi arvuna Dumnezeirii. Este plin de bucurie acest adevăr, pentru că în Hristos Cel Înviat fiecare om este bucurie, deoarece Hristos S-a întrupat şi a înviat pentru tot omul. Prin Învierea Sa Hristos a dat oamenilor puterea de a pătrunde adevărul Dumnezeirii Sale, adevărul înaltei Sale învăţături, adevărul morţii Sale mîntuitoare. Învierea lui Hristos este încheierea nevoinţei Sale pămînteşti. Un alt sfîrşit nu putea fi, pentru că învierea este urmarea directă a sensului duhovnicesc al vieţii pămînteşti a Mîntuitorului lumii.

„Ziua Învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: fraţilor! şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere…”, cîntă Sfînta Biserică în aceste prealuminate zile. Iată unde este cheia tainei relaţiilor dintre oameni, a tainei iubirii dintre fraţi, a păcii, a iertării. Hristos a înviat pentru toţi. El a deschis pentru toţi porţile Împărăţiei Sale. Pe toţi i-a chemat să se nevoiască pentru lucrarea de obşte: învierea din morţi. Cuvîntul grecesc „liturghia” înseamnă „lucrare de obşte”, „slujire de obşte, în comun” – întrucît prin ea se aşterne calea spre Învierea cea de obşte.

Noi trebuie să vestim lumii bucuria Învierii lui Hristos, mărturisind credinţa noastră, care ne îndeamnă la faptele iubirii şi ale milei. Odată cu învierea lui Hristos omului i s-a deschis o nouă lume – a sfinţeniei, a adevărului, a fericirii. Sfînta noastră Biserică se numeşte Apostolească, pentru că Ea are menirea să mărturisească pururea pe Hristos, să slujească asemenea Sfinţilor Apostoli. Bucuria Învierii ne-a fost dată nu pentru a ne desfată noi înşine de ea. Domnul ne cheamă să împărtăşim această bucurie şi celor care ne înconjoară. „Luaţi durerea de la sufletele mîhnite de necaz, aşa precum Domnul a luat omorîrea de la trupul nostru, întoarceţi cinstea celor ruşinaţi, bucuraţi pe cei îndureraţi…, să înflorească pentru toţi, asemenea unei flori, frumuseţea Praznicului!” – scrie Sfîntul Ierarh Grigorie al Nyssei.

Dacă ne vom învăţa să trăim astfel, să mărturisim despre Înviere şi să iubim, atunci lumea va deveni una nouă, o lume schimbată; atunci va veni la noi Împărăţia lui Dumnezeu, Învierea, viaţa cea nouă. Dar pentru aceasta fiecare dintre noi trebuie să moară – nu de moarte trupească şi nici de straşnica moarte a despărţirii, ci prin a te lepăda de sine şi a te deschide lui Dumnezeu, celor din jur, adică să trăieşti pentru alţii. Pentru că poate învia cu viaţă veşnică doar acela, care a lepădat de pe umeri, asemenea unei haine învechite şi nefolositoare, tot ce e trecător…

Aşa să trăim şi o astfel de lume să creăm în jurul nostru, şi atunci Domnul se va bucura de noi; şi noi vom privi cu bucurie pe Domnul şi pe fiecare om.

A sărbători Sfintele Paşti – înseamnă a deveni om nou. Anume această mîntuitoare stare a sufletelor noastre, iubiţilor, să o căutăm de la Hristos Domnul Cel Înviat. Iar dacă a înviat şi este Înviere – atunci nimic nu este zadarnic…

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

NICODIM,

EPISCOP DE EDINEȚ ȘI BRICENI