Mitropolitul Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie în parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din s. Ulmu, r. Ialoveni
17:03, duminică, 12 iulie, 2026 | Cuvinte-cheie: ÎPS Mitropolit Vladimir, Petru Pisica, ulmu

„Cei ce sunteți între Apostoli mai întâi, pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-vă, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.” (Tropar, glasul 4)
În Duminica a VI-a după Cincizecime și prăznuirea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, 12 iulie 2026, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove a săvârșit Sfânta Liturghie în parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” din s. Ulmu, r. Ialoveni.
La vohodul mic, Întâistătătorul a conferit părintelui Petru Pisica, parohul bisericii – Ordinul „Sf. Ierarh Dionisie Erhan” de gradul II, Preotesei Olga Pisica – ordinul „Icoana Maicii Domnului de la Hîrbovăț” iar ipodiaconului Simion Pisica – medalia „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, în semn de recunoștință pentru activitatea bogată ce o desfășoară în această comunitate.
Serviciul divin a fost înfrumusețat de hirotonia diaconului Maxim Stepanov în treapta de preot, pe seama parohiei Tuturor Sfinților care s-au proslăvit pe pământul Moldovei, din sectorul Rîșcani, mun. Chișinău.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul arhieresc al Mănăstirii Curchi.
La sfârșitul slujbei, a urmat un te-deum de mulțumire pentru ajutorul primit de la Bunul Dumnezeu în toate activitățile care se desfășoară în această parohie.
În adresarea Sa, Arhipăstorul a felicitat pe părintele Petru cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc dorindu-i slujire rodnică și binecuvântarea Lui Dumnezeu, de asemenea, a apreciat osteneala şi efortul credincioșilor depuse cu multă jertfă şi dăruire.
În încheiere, părintele Petru a mulțumit Mitropolitului pentru slujirea arhierească, în mijlocul credincioșilor comunității pe care o păstorește, și că în continuare cu smerenie și ascultare față de Biserică și Arhipăstor, va îndeplini cu râvnă misiunea la care a fost chemat – treapta preoției.
În semn de mulțumire și recunoștință, părintele Petru i-a oferit în dar Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, un engolpion jubiliar cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos – 1000 de ani de la înființarea Mănăstirii Xenofont din Sfântul Munte Athos.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/











































Absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă și a Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Ierarh Gavriil” din mun. Chișinău au depus luni, 13...
În ziua prăznuirii Nașterii Sfântului Proroc, Înaintemergător și Botezător al Domnului, Ioan, marți, 7 iulie, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii...
La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, astăzi, 5 iulie, în Duminica a V-a după Cincizecime (a Vindecării celor doi...
Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! În dimineața zilei de vineri, 3 iulie,...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit miercuri, 1 iulie, la Palatul Mitropolitan, vizita unui grup de copii participanți la tabăra de...
În Duminica a IV-a după Cincizecime (a Vindecării slugii sutaşului), Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat...
Toată firea îngerească îți aduce laudă, pentru că ești cu adevărat Maica lui Dumnezeu și apărătoarea tuturor celor ce se...
