Invitație la ceremonia de dezvelire și sfințire a monumentului Sfântului Sofian Boghiu
19:57, marți, 8 septembrie, 2026 |

Cu aleasă bucurie duhovnicească, miercuri, 16 septembrie 2026, ora 11:00, în municipiul Edineț, va avea loc un eveniment deosebit dedicat memoriei și moștenirii spirituale a Sfântului Sofian de la Antim, născut în Cuconeștii Edinețului (1912–2002).
În cadrul manifestării va avea loc ceremonia oficială de dezvelire și sfințire a monumentului închinat Sfântului Sofian, mare personalitate a Ortodoxiei românești, teolog, pictor bisericesc și mărturisitor al credinței în anii grei ai prigoanei comuniste.
La eveniment va fi prezent Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, alături de Înaltpreasfințitul Nicodim, arhiereul locului, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, precum și de un sobor de preoți și diaconi.
Sfântul Sofian, pe numele său de mirean Serghie Boghiu, originar din satul Cuconeștii Vechi, raionul Edineț, rămâne în memoria Bisericii drept un stâlp neclintit al credinței, un mărturisitor și un model de viețuire creștină.
Ridicarea acestui monument la Edineț reprezintă un act de recunoștință și de cinstire a unei personalități care a lăsat o mărturie puternică prin viața, slujirea și suferințele sale pentru Hristos.
Totodată, în cadrul evenimentului va fi lansată ediția specială a revistei de cultură și civilizație „Oameni. Locuri. Destine.”, dedicată Sfântului Sofian Boghiu și vetrelor strămoșești Cuconeștii Vechi și Cuconeștii Noi.
Vă invităm să fim împreună la acest moment de istorie, credință și mărturisire!
Să cinstim împreună memoria celui care, prin viața sa, ne-a lăsat un îndemn simplu și profund:
„Să fim oameni ai rugăciunii și ai iubirii.”
— Sfântul Sofian
Organizatori:
Consiliul Raional Edineț
Primăria Edineț,
Episcopia de Edineț și Briceni
Edineț
16 septembrie 2026
Ora 11:00
Un monument pentru un sfânt.
O mărturie pentru o generație.
O memorie pentru veșnicie…



