Șase ani de la trecerea la Domnul a Arhimandritului Rafail (Bodiu), starețul Mănăstirii Nicoreni

La 13 octombrie 2026 se împlinesc șase ani de la trecerea la cele veșnice a Arhimandritului Rafail (Bodiu), unul dintre duhovnicii cunoscuți ai Bisericii Ortodoxe din Moldova, întemeietorul și primul stareț al Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din satul Nicoreni, raionul Drochia. Viața sa a fost legată de rugăciune, slujirea preoțească, nevoința monahală și grija pentru oamenii care îi căutau sfatul și sprijinul duhovnicesc.

Arhimandritul Rafail (Bodiu), care a primit la Sfântul Botez numele Iurie, s-a născut la 22 octombrie 1959, în satul Tolocănești, raionul Dondușeni, într-o familie de țărani. După absolvirea școlii medii, în anul 1977, a lucrat o perioadă în gospodăria agricolă, apoi a îndeplinit serviciul militar.

În anii 1980–1983 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Moscova, pregătindu-se pentru slujirea Bisericii. După încheierea studiilor, a activat în calitate de cântăreț bisericesc în regiunea Reazan și în cea a Vladimirului, în Rusia, fiind ulterior repartizat în Eparhia Chișinăului.

Dorința de a îmbrățișa viața monahală l-a însoțit încă din tinerețe. În anul 1983, deși întâmpina împotrivire din partea familiei, tânărul Iurie Bodiu a rămas statornic în hotărârea sa de a urma calea călugăriei. Această aspirație mărturisea o alegere profundă, asumată cu conștiința sacrificiilor pe care le presupunea viața închinată în întregime lui Dumnezeu.

Înainte de tunderea în monahism, a slujit ca dascăl în mai multe parohii din raionul Drochia: Chetrosu, Popești și Zgurița. La 26 septembrie 1988 a fost tuns în monahism, primind numele Rafail. În aceeași perioadă a fost hirotonit ierodiacon, iar la 28 septembrie 1988 a primit hirotonia în treapta de ieromonah. A fost numit preot-paroh la biserica „Sfânta Treime” din satul Nicoreni, locul în care avea să se desfășoare cea mai mare parte a activității sale pastorale și monahale.

Întemeierea Mănăstirii Nicoreni

Anul 1992 a reprezentat un moment hotărâtor în viața părintelui Rafail și în istoria vieții monahale din nordul Republicii Moldova. În apropierea satului Nicoreni au început lucrările pentru întemeierea Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie”, o nouă vatră de rugăciune și nevoință.

Ridicarea așezământului a presupus ani de muncă, organizare și numeroase eforturi. Părintele Rafail a îmbinat slujirea duhovnicească cu responsabilitățile gospodărești și administrative, implicându-se în dezvoltarea complexului monahal și în consolidarea obștii.

Începând cu anul 1991, a fost duhovnic al slujitorilor din mai multe raioane ale țării, iar din 1993 a continuat să deservească diferite parohii, fiind căutat de preoți și credincioși pentru rugăciune și îndrumare.

Sub îndrumarea sa, așezământul s-a dezvoltat treptat, dobândind un complex de clădiri și gospodării necesare vieții monahale. S-au organizat activități agricole, o prisacă, o livadă, o vie și ateliere pentru prelucrarea lemnului, unde viețuitorii realizau rame, iconostase și alte obiecte bisericești.

Pentru părintele Rafail, zidirea mănăstirii nu însemna numai ridicarea unor construcții, ci și formarea unei obști unite prin rugăciune și ascultare. Biserica centrală, chiliile și celelalte edificii au devenit expresia unei munci desfășurate pe parcursul mai multor decenii, cu scopul de a oferi credincioșilor un loc de reculegere, de rugăciune și de apropiere de Dumnezeu.

Rugăciunea, temelia vieții sale

Cei care l-au cunoscut își amintesc de părintele Rafail ca de un om modest, liniștit și profund atașat rugăciunii. Departe de dorința afirmării publice, el își găsea bucuria în slujirea Bisericii și în întâlnirea cu oamenii care îi cereau ajutorul.

Părintele avea o preocupare deosebită pentru lectura duhovnicească, în special pentru scrierile Sfinților Părinți. A adunat o bibliotecă bogată și obișnuia să împărtășească celor din jur gânduri și învățături din cărțile pe care le citea.

Într-o mărturie evocatoare, părintele Octavian Moșin consemna cuvintele pe care starețul le repeta despre rugăciune: „fără de ea nu pot trăi, căci e mai necesară ca apa de izvor”.

Această mărturisire surprinde esența unei vieți în care rugăciunea nu era o simplă rânduială, ci respirația sufletului și izvorul puterii de a continua lucrarea încredințată. Pentru părintele Rafail, slujirea preoțească, îndrumarea duhovnicească și osteneala de zi cu zi își găseau sensul în legătura vie cu Dumnezeu.

Numeroși credincioși din nordul țării îl căutau pentru sfat, rugăciune și mângâiere în momentele de încercare. Era invitat în diferite parohii, unde se ruga împreună cu oamenii și le împărtășea din experiența sa duhovnicească. Mărturiile celor care l-au cunoscut păstrează imaginea unui slujitor care a încercat să întâmpine suferința aproapelui cu blândețe și compasiune.

Ultimii ani și trecerea la cele veșnice

În anul 2019, la împlinirea vârstei de 60 de ani, Arhimandritul Rafail a fost sărbătorit liturgic la Mănăstirea Nicoreni, în prezența Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, a Preasfințitului Ioan de Soroca și a unui sobor de preoți și diaconi. Cu acel prilej, în semn de apreciere pentru activitatea sa, a primit Ordinul „Sfântul Ierarh Petru Movilă”.

Părintele Rafail a trecut la Domnul în zorii zilei de 13 octombrie 2020, după o boală grea, la vârsta de aproape 61 de ani. Plecarea sa a îndurerat obștea monahală, pe numeroșii săi fii duhovnicești și pe toți cei care găsiseră în el un povățuitor și un sprijin în încercările vieții.

Slujba înmormântării a fost oficiată la 15 octombrie 2020. Arhimandritul Rafail a fost înhumat în curtea mănăstirii pe care a întemeiat-o și a condus-o, aproape de altarul bisericii și de chiliile călugărilor. Locul odihnei sale pământești a rămas astfel în mijlocul așezământului căruia i-a dedicat aproape trei decenii de muncă și slujire.

În mesajul de condoleanțe transmis la trecerea sa la cele veșnice, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a evidențiat râvna și dăruirea cu care părintele a împlinit ascultarea de stareț, precum și exemplul său de smerenie, ascultare și dragoste față de Biserică.

O moștenire care continuă prin rugăciune

La șase ani de la trecerea sa la Domnul, numele Arhimandritului Rafail (Bodiu) rămâne legat de istoria Mănăstirii „Sfântul Prooroc Ilie” din Nicoreni. Așezământul monahal, obștea și viața liturgică de aici păstrează amintirea celui care a pus început unei lucrări ce avea să crească de-a lungul anilor.

Viața părintelui Rafail ne amintește că lucrarea unui păstor se măsoară nu numai prin ceea ce reușește să construiască în jurul său, ci și prin oamenii pe care îi apropie de Dumnezeu, prin rugăciunile înălțate pentru ei și prin îndrumarea oferită celor aflați în căutarea unui sprijin sufletesc.

Pentru cei care l-au cunoscut, amintirea sa se păstrează în rugăciune și în recunoștință. Pentru cei care îi descoperă acum viața, exemplul său rămâne o mărturie despre statornicia unei alegeri și despre puterea unei slujiri trăite cu smerenie.

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

Dumnezeu să așeze sufletul vrednicului Său slujitor, Arhimandritul Rafail (Bodiu), în lumina Împărăției Sale și să-i dăruiască odihnă împreună cu drepții.

Redacția „Moldova Ortodoxă”