Mitropolitul Vladimir a oficiat Sfânta Liturghie de sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului – Hramul orașului Chișinău
21:08, miercuri, 14 octombrie, 2026 | Cuvinte-cheie: Acoperământul Maicii Domnului, hramul orasului, ÎPS Mitropolit Vladimir

Miercuri, 14 octombrie 2026, când Biserica Ortodoxă prăznuiește Acoperământul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.
Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni protoiereul mitrofor Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și eclesiarh al Catedralei, clericii slujitori ai Catedralei și numeroși credincioși.
În cadrul Sfintei Liturghii, rugăciunile celor prezenți s-au îndreptat către Maica Domnului, cerându-i să mijlocească înaintea Bunului Dumnezeu pentru ocrotirea familiilor, întărirea în credință, sănătate și pace. Sărbătoarea a constituit un prilej de comuniune duhovnicească și de reafirmare a evlaviei față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
După încheierea serviciului divin, în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, au fost inaugurate oficial manifestările dedicate Hramului orașului Chișinău la aniversarea a 590 de ani de la prima atestare.
Cu acest prilej, Mitropolitul Vladimir a adresat un cuvânt celor prezenți, evocând legătura spirituală a orașului Chișinău cu Maica Domnului, cinstită de credincioși drept ocrotitoare și mijlocitoare înaintea Tronului Dumnezeiesc. Preasfânta Fecioară Maria rămâne un sprijin duhovnicesc pentru toți cei care îi cer ajutorul cu credință și smerenie.
Din istoricul sărbătorii
Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului este legată de o minune petrecută în Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vlaherne, Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon al VI-lea Înțeleptul (886–912). Potrivit tradiției, în timpul unei privegheri de noapte, Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos și ucenicul său, Epifanie, au văzut-o pe Maica Domnului înconjurată de cetele cerești, alături de Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Ioan Evanghelistul.
În timpul acestei arătări, Preasfânta Fecioară și-a întins omoforul asupra poporului aflat la rugăciune, arătând prin acest gest ocrotirea și mijlocirea sa pentru cei credincioși. Rugăciunea Maicii Domnului a fost îndreptată către Fiul său, cerând ca cei care Îi cheamă numele și o cinstesc cu dragoste să fie izbăviți de necazuri și primejdii.
Minunea a rămas vie în tradiția Bisericii, iar sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului ne amintește de dragostea maternă a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și de mijlocirea ei neîncetată pentru toți cei care caută ajutorul și ocrotirea sa.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/





















































Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi, Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie a duminicii de astăzi este una din cele mai scurte Evanghelii...
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte...
Troparul Acoperământului Maicii Domnului Glasul al 4-lea Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930....
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât...
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta,...
