Viaţa ţine rugăciunea!

Ce putem face dacă nu mai găsim sensul bucuriei în viaţa noastră, chiar dacă ne rugăm?

Să ştiţi că sensul vieţii nu se găseşte prin rugăciune. Sensul vieţii se găseşte prin viaţă. Să vă spun: mulţi din­tre cuvioşii ăştia care se pregătesc să ajungă preacucernici părinţi – oameni, de altfel, de bună calitate, nu mă îndoiesc – , toată viaţa citesc şi citesc.

Voi aveţi senzaţia că viaţa e făcută din citate sau citări? Să fim serioşi! Voi înşivă aveţi deschisă o carte a vieţii… N-o să zică Hristos: Aaa, n-ai ştiut… Aţi văzut ce bine ştiau gemenele alea ci­tate din Schilling, din nu ştiu care Obersturmbahnfuhrer al filozofiei germane? Marea filozofie germană, fără de care nu mai putem… Cum, nu cunoaştem noi metamor­foza existenţialismului? Fleacuri snoabe, pentru mântu­ire! Exigenţe, pentru filosofii de vocaţie!

Uitaţi-vă bine în facultăţile de filozofie, în facultăţile de inginerie, în facultăţile de teologie, de medicină, pe unde străbatem toţi lumea. Câtă vreme pierdem tocând frunză la câini, şi lucrurile reale – a citi şi a te lăsa citit – , pe care nu le învăţăm niciodată! Că, până la urmă, nu rugăciunea ţine viaţa. Viaţa ţine rugăciunea!

Un mort nu se mai roagă, nu? Ce, se mai roagă mortul? Uneori, da. Ştiţi că, une­ori, un mort vorbeşte mai bine decât unul viu, dar asta e altceva. Trăiţi, încercaţi să finalizaţi lucrurile pe care le-aţi început şi, nu în ultimul rând, încercaţi să discerneţi între ceea ce vreţi voi să faceţi şi ceea ce Dumnezeu vă îngăduie să faceţi, că rugăciunea este acolo, între astea două. Doamne, eu voiesc să voiesc voia Ta!

Extras din Pr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, 2011, p. 156-157