Cum îti începi rugăciunea?

– Gheronda, nu am dragoste de rugăciune.

– Încă nu ţi s-a încălzit inima şi rugăciunea nu se face dintr-o nevoie lăuntrică. Le faci pe toate sec, milităreşte. Cum îţi începi rugăciunea?

– Încep, Gheronda, cu gândul că trebuie să mă rog pentru mine si pentru toţi.

– Ah, ce ciudată mai eşti! La tine totul e cu „trebuie”. „Trebuie să mă rog, trebuie să fac cele duhovniceşti, trebuie, trebuie. .. „, şi te zoresti. Este bine că există înlăuntrul tău această putere, dar să începi cu un gând smerit, cu o durere. Să te străduieşti să te doară inima şi atunci nu te vei zori, ci vei simţi bucurie, va exista înlăuntrul tău veselie.

– Gheronda, simt în sufletul meu o constrângere. Nu există înlăuntru meu întraripare duhovnicească.

– Te bucuri când te rogi? Mi se pare că te zoresti puţin. Porneşti cu mărinimie să faci ceva, dar, fără să-ţi dai seama, intră şi puţin egoism. „Să fac atâtea metanii, spui, să fac atâtea şiraguri de Doamne Iisuse, să măresc numărul de metanii, să măresc numărul de rugăciuni”. Şi toate acestea nu le faci pentru dragostea lui Dumnezeu sau pentru cineva care are nevoie, ci doar aşa, ca să faci multe, să te sfinşeşti. Adică nu spui cu smerenie: „De vreme ce Dumnezeu a spus: «Fiţi sfinţi», voi face şi eu ce pot”, ci mergri cu o logică seacă: „Trebuie să mă sfinşesc”.

– Gheronda, cum să mă forşez să mă rog?

– De ce să te fortezi să te rogi si să nu te rogi din mărinimie?

– Şi cum să fac asta, Gheronda?

– Dacă te vei gândi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gândi şi la Dumnezeu, la Binefăcătorul tău, şi vei conştientiza nerecunoştinţa şi păcătoşenia ta, după care vei cere mila Lui. Când simte cineva marile binecuvântări ale lui Dumnezeu, se întăreşte, i se încălzeşte inima şi ajunge şi la rugăciunea neîncetată.

Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013, p. 50-51