Experiența Bisericii în comunicarea online

Internetul – mijloc de a răspândi noii generaţii Adevărul despre Hristos şi despre viaţa oamenilor Bisericii.
De câțiva ani, de când internetul a luat amploare, constat, în mod paradoxal, că am ajuns să trăim timpurile în care oamenii tot mai mult petrec în lumea virtuală.
Prezenţa masivă a oamenilor în reţeaua internet, acest “Neo Areopag” al zilelelor noastre, nu este o noutate, ba dimpotrivă este ceva ce ţine de normalitatea şi de cultura comunicării.
În ultima vreme se observă un fenomen bolnăvicios în comunicarea online: în discuțiile interminabile de pe forumuri și rețele sociale, mulți adeseori își creează impresia falsă a anonimatului, totodată luând drept firești lucruri anormale (de ex: a înjura, a provoca ură interetnică și religioasă, etc.)
La fel, multor li se creează iluzia că în internet ești liber să scrii și să faci orice îți trăsnește prin cap fără a fi tras la răspundere, atâta timp cât stai ascuns sub un anumit „nikname” și nimeni nu te poate identifica.
O persoană, care în viața de zi cu zi pare a fi normală, uneori chiar pășind pragul bisericii pentru a aprinde o lumânare, ajunsă seara în fața calculatorului se transformă în una posedată, petrecând nopți întregi pe forumuri în discuții, nefăcând altceva decât să semene ură și zâzanie între oameni.
Atât din punct de vedere medical, cât și duhovnicesc, această dedublare a personalității nu este benefică pentru sănătatea trupului și a sufletului. Biserica îi compătimește sincer pe astfel de oameni și totodată îi cheamă la pocăință…
Pe bună dreptate internetul se poate compara cu un cuțit, care în mâna celui cumpătat este un atribut de neînlocuit în bucătărie, iar în mâna nebunului transformându-se într-o armă.
Acum, când mass-media manifestă un interes aparte față de Biserică, deşi nu e mereu unul de bun augur, este de datoria preoților să se folosească de mijloacele de comunicare pe care ni le oferă internetul pentru a putea răspândi printre generaţiile tinere Adevărul despre Hristos şi despre viaţa oamenilor Bisericii. O sarcină importantă, care cere multă chibzuință, strădanie şi implicare totală.
„Misiunea Bisericii poate şi trebuie să fie răspândită în mare măsură pe internet. Blogurile, reţelele de socializare, toate acestea oferă noi posibilităţi pentru mărturisirea credinţei creştine” – se menționează în raportul Patriarhului Kiril la Soborul Arhieresc al BORu din 2-5 februarie 2013.
Trăind în era informațională ne folosim de toate mijloacele de comunicare online. Suntem ispitiți de provocările vremurilor în care trăim.
Să răspundem provocărilor, să fim aceiași oameni blânzi, cumpătați și binevoitori atât în viața reală, cât și în lumea virtuală oferită de noile tehnologii infomaționale, în așa fel încât prin purtările noastre în mediul online, dar și în viața de zi cu zi, să-i atragem pe tineri de partea Bisericii. Nu trebuie să așteptăm până tineretul va păși pragul bisericii…
Este nevoie de un dialog interactiv cu credincioșii, care trebuie să fie încrezuți că sunt auziți și vor primi răspuns la întrebările care îi frământă. Totodată, comunicarea cu credincioșii în rețelele sociale, oricât de interesantă și ademenitoare ar fi, nu poate înlocui comunicarea pe viu.
Scopul nostru, al creștinilor, în mediul online este să-L mărturisim pe Hristos pe toate căile, să-i ajutăm pe oameni să-L găsească pe Dumnezeu, să frecventeze biserica și să găsească în ea un sprijin al vieții.
Pr. Mihail Bortă

Perioada Postului trece ca deobicei foarte repede, tocmai din acest motiv ar fi cazul să ne oprim din agitația necontenită...
Citind şi ascultând diverse ştiri şi comentarii pe internet despre „Paştele blajinilor”, am întâlnit idei mai mult sau mai puţin...
Domnule Virgiliu Gheorghe, ce ne puteți spune despre legalizarea obligativității vaccinării, adoptată pe 2 martie a.c. de Comisia pentru Sănătate...
„…dacă vom ajunge să ne cunoaştem, să ne iubim, să ne urâm, să ne căsătorim, să ne înmormântăm doar prin...
Noile tehnologii informaționale au devenit o parte inseparabilă a vieții noastre. În prezent rar cine poate trăi fără televizor, internet,...
Cum e să fii misionar pe rețelele de socializare? Primul gând ce-mi vine este: De ce pe rețelele de socializare...
Episcopia de Ungheni și Nisporeni ne bucură cu lansarea unei noi versiuni a paginii web în rețeaua internet http://episcopia-ungheni.md/. Realizat într-un...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău