Biserica trebuie să renunţe la defensivă şi să treacă „la atac”

Au trecut vremurile în care ne permiteaь luxul să ne complacem în permanenta defensivă. Prea mult am reacţionat la ceea ce consideram că este dăunător, limitându-ne la tot felul de forme de protest împotriva a ceea ce considerăm că este păcat. Protestul este o formă a existenţei celui slab, iar dacă nu vrem să rămânem această stare, trebuie să căutăm căi de ieşire din această capcană. Nu putem rămâne în permanenţă în postura de „veşnicii nemulţumiţi”  şi eterne „victime”.

La două decenii de revenire a Bisericii în legalitate, ar fi timpul să trecem la acţiuni ferme, care să privească în perspectivă. Cel care astăzi este nemulţumit de direcţia în care se mişcă societatea sau Biserica, trebuie să răspundă foarte concis – ce viitor îşi doreşte? Dacă ştie să răspundă, să acţioneze. Dacă nu ştie – să tacă şi să asculte de cel ce ştie. Prin critici, teribilisme, accese de isterie nu poţi construi o casă. O casă se construieşte prin tăcere şi fapte. O fi răi şi vicleni duşmanii, dar cu ce suntem noi mai buni dacă ne asemuim câinilor care latră la caravana care trece fără niciun fel de deranj? Care sunt roadele după care ne vor cunoaşte?

Stategia Bisericii trebuie să devină într-atât de pozitivă şi afirmativă, încât să determine duşmanii săi să se plaseze în zona protestului permanent împotriva noastră, indicându-şi foarte clar locul pe care îl merită. Dacă vom fi criticaţi de duşmani, dacă se vor ridica proteste împotriva noastră, înseamnă că mergem pe calea ce dreaptă. Vai de acele vremuri când Biserica nu va mai fi lovită, ci dimpotrivă, lăudată de duşmanii ei.

Avem multe lucruri de făcut: consolidarea comunităţilor parohiale, educaţia tineretului, sprijinirea tinerilor familii, ajutorarea celor nevoiaşi, îmbunătăţirea comunicării dintre cler, societate şi stat etc. Sunt obiective care trebuie realizate cât mai curând, prin multă muncă, dreaptă judecată şi multă dăruire. Câte din acestea am reuşit să realizăm pentru a ne permite luxul de a ignora problemele reale?

Octavian Racu