A avut loc tunderea în monahism a protoiereului mitrofor Mihail Panas, parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din Chișinău
10:32, luni, 16 iunie, 2014 | Cuvinte-cheie: cruce, mihail panas, monahism, Moscova, tundere

În seara zilei de Duminică, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit tunderea în monahism a protoiereului mitrofor Mihail Panas, parohul bisericii „Înălțarea Domnului” din Chișinău.
Numeroși credincioși și fii duhovnicești ai părintelui Mihail au pășit pragul unei dintre cele mai emblematice biserici din inima Chișinăului, pentru un eveniment mai neobișnuit, tunderea în monahism a celui care de mai multe decenii îi îndrumă pe calea duhovnicească.
A urmat călugăria părintelui Mihail, care a primit numele de Hrizostom, fiind călugărit pe seama mănăstirii Căpriana.
Astfel, ÎPS Vladimir i-a adresat un cuvânt duhovnicesc, exprimându-și nădejdea că această lepădare de lume a slujitorului, va presupune o nouă treaptă spre calea mântuirii, totodată Întâistătătorul i-a urat ieromonahului Hrizostom să ducă cu vrednicie această binecuvântată cruce și să se roage pentru confrații întru credință.
La rândul său ieromonahul Hrizostom a mulțumit Întâistătătorului pentru tunderea sa în călugărie dar și pentru dragostea părintească.
La final ieromonahul Hrizostom a primit și urările de bine ale nașilor săi de călugărie: Arhim. Siluan (Șalari) starețul mănăstirii Curchi, Arhim. Filaret (Cuzmin) starețul mănăstirii Căpriana și Ieromonahul Ioan Danilescu, precum și a numeroșilor fii duhovnicești.
* * *
Ieromonahul Hrizostom (Mihail Panas) – Nãscut la 15 noiembrie 1953 în s. Alexandru cel Bun, r. Soroca.
În 1980 a absolvit Academia Teologicã din Leningrad cu susținerea tezei de Doctor în teologie Starea actualã a Biserecii Ortodoxe Române și activitatea ei ecumenicã.
În 1982 a absolvit aspirantura de pe lângã Academia Teologicã din Moscova. În anii de studii la aspiranturã a activat în serviciul Departamentului Relații Externe al Biserecii Ortodoxe Ruse.
În februarie 1993 a fost numit decan al Facultãþii de Teologie din cadrul USM, iar din 13 octombrie 1993, dupã reorganizarea Facultãþii de Teologie în Academia de Teologie Ortodoxã din Chișinãu, a deținut mai mulți ani funcția de rector al acestei instituții de învãțãmânt teologic.
Autor a mai multor volume teologice printre care și monografia „Istoria Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova”.
















“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci la 14/27 septembrie....
Înţelepciunea lui Dumnezeu s-a manifestat prima oară la crearea lumii văzute şi nevăzute. Noi vedem acum lumea ajunsă la starea...
Proorocii despre vremurile din urmă şi căderea creştinească a Moldovei este un document adus de Mitropolitul Varlaam de la pustnicii...
Şi a auzit regele Irod, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, şi zicea că Ioan Botezătorul s-a sculat din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău