Revenind la educaţia creştină

Trebuie să recunoaștem că educația copilului începe înainte de zămislire. Contează şi comportamentul părinților în perioada sarcinii. Iar după naștere responsabilităţile se măresc şi suntem obligaţi să contribuim la buna și corecta creștere și educare a acelei ființe plăpânde, unice, irepetabile.

Conflictele din familie, lipsa factorului educativ-formativ, a dragostei părinteşti duc la știrbirea perspectivei de dezvoltare a copilului. În alte cazuri, din contra, se ajunge la idolatrizarea copiilor, cultivându-se astfel nonvalorile și amoralitatea.

Copiii necesită a fi supravegheați mai cu seamă în primii ani, dar și mult timp după cei „șapte ani de acasă”, până când devin maturi şi responsabili de propria viaţă.

Să nu lăsăm educația pe seama străzii, a mass-mediei, a rețelelor de socializare etc.

Ar trebui să ne unim eforturile: pedagogii, medicii, biologii, psihologii, juriștii și slujitorii întru crearea unor grupuri multidisciplinare profesioniste, care ar asigura depășirea problemelor comportamentale la copii.

Biserica vine cu „rețete duhovnicești”, încercând să realizeze o elementară catehizare a tinerilor ce urmează să se căsătorească. Trebuie să le cultivăm spiritul de jertfă al familiei, care în fond este dragostea creștinească. Fiecare membru al familiei își are obligaţiile sale, pe care trebuie să le îndeplinească destoinic.

Frica de Dumnezeu de-a dreptul este începutul înțelepciunii.

Una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă societatea contemporană este problema suicidului. Astfel, zilnic oamenii îşi curmă viaţa, iar printre ei sunt numeroşi minori. Şi dacă pentru majoritatea problemelor sociale, deşi cu dificultăţi şi mult efort din partea celor din jur, e posibilă găsirea unor soluţii, în cazul suicidului nu mai poate fi vorba de vreo şansă de recuperare sau reabilitare a omului. Trebuie să-i învăţăm pe tineri să lupte pentru viaţă şi nu pentru una dusă oarecum, ci trăită corect, cu sens, cu roade şi, desigur, bineplăcută Domnului.

Privat de dragoste, de îngrijire şi de îndrumare, omul de astăzi este derutat. Părinţii, profesorii sunt adesea aroganţi, superstiţioşi şi plini de vicii. Astfel, copiii cresc în acelaşi duh şi au acelaşi spectru de valori, dar şi neajunsuri.

Totul porneşte şi revine în familie, iar şcoala, fiind locul unde copiii se află în cea mai mare parte a zilei, ar trebui să aibă o legătură mai strânsă cu familiile învăţăceilor şi, totodată să revadă conţinuturile la unele discipline. Or, ne confruntăm cu astfel de fenomene, în primul rând, pentru că, atunci când copiii sunt la prima etapă a formării lor, când încă nu ştiu bine să distingă răul de bine, li se prezintă diverse concepte despre viaţă, despre izvorul, modul şi sensul ei.

Dacă generaţia în creştere, dacă familiile noastre ar fi crescute şi educate conform învăţăturii ortodoxe, la sigur oamenii ar fi avut „poftă” de viaţă şi ar fi râvnit în mare parte o viaţă calitativă, în duhul dragostei jertfelnice.

Doar împreună şi cu Doamne ajută vom depăşi toate neputinţele şi vom dezrădăcina răul din mijlocul nostru!

Preot Octavian MOŞIN