„Şi s-a strămutat la veşnicele lăcaşuri în anul…”

ACUM un deceniu, cînd se împlinea o jumătate de mileniu de la pristăvirea celui care a fost Marele Ştefan, devenit pentru pravoslavnicii plaiurilor mioritice şi Sfânt, România îşi consuma un arsenal uriaş de pasiuni, finanţe şi emoţii, pentru a-l comemora! Au apărut cărţi, documentare, s-au scris poate sute de articole, s-au pus la cale numeroase simpozioane, slujbe religioase şi talk-show-uri, toate menite să ne arate evlavia, iubirea şi cinstirea noastră faţă de augustul personaj, care ne-a înnobilat istoria, şi ne-a dus faima peste veacuri.

În acest an se fac exact 510 ani de la urcarea acestui slăvit voievod, iar naţiunea română tace mîlc, chiar dacă s-au spus şi scris lucruri diverse, unele contradictorii, altele enomiastice şi elogioase, acum Ştefan Cel Mare şi Sfînt este astăzi un nume relevant şi scump doar pentru enoriaşii din Moldova istorică, şi pentru monahii de la Putna. În rest, Dumnezeu cu mila, rămînem cu ce au lăsat strămoşii noştri despre acest mare moldovean, domnitor şi sfînt.

El însuşi a avut o veneraţie specială pentru moaştele lui Simion preotul de la Pângăraţi, căci avem mărturia aceasta dintr-un manuscris din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, copiat la începutul secolului al XIX-lea, de către monahul Metodie de la Agapia, în mănăstirea Bisericani:

„Şi apoi au întrebat pre sfântul stariţ, marele voievod Alexandru, zicînd: fost-au înainte vreme, şi mai înainte de tine vieţuitori călugări (pe locul) acesta, au n-au fost? Iar el pe amăruntul i-au povestit pentru viaţa Sfântului Simion preotul şi cum că avea biserică mititică de lemn întru numele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, făcută de bătrânul Ştefan voievod; şi spurcaţii turci o au ars, când au venit la Valea Albă. Iar acel stariţ Simion, împreună cu ucenicii săi, au scăpat în Ţara Ungurească, la mănăstirea Caşiva, unde iaste hramul Adormirea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi acolo s-au şi pristăvit şi s-au îngropat de ucenicii lui cu cinste. Şi apoi, după ce s-au întors turcii şi s-au potolit vrajba robiei şi s-au făcut pace, atuncea au trimis Ştefan voievod şi i-au adus sfintele lui moaşte, într-o raclă cinstită şi le ţinea în vistieria sa cu cinste. Şi apoi luând o parte din sfintele lui moaşte, le-au poprit pentru blagoslovenia-i, şi cu aromate şi bune mirezme şi cu tămâie le tămâia totdeauna, spre credinţa şi buna întărire a blagocestiei Măriei Sale, iar mai vârtos pentru dragostea şi căldura duhovnicească ce avea înainte cătră dânsul. Iară rămăţiţa sfintelor lui moaşte cu bună cuviinţă sfinţită şi cu cinste le-au îngropat în cetatea Socevei. Şi dintr-acea vreme şi până acum se călugări aice” (filele 47-48). Transcris după: Ştefan cel Mare şi Sfânt (1504-2004). Potret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, pp. 168-169.

Scris spre pomenirea Sfîntului Ştefan cel Mare, ca să se roage pentru noi Bunului Dumnezeu, pururea!

Icoană de Elena Murariu, 2004.

Vladimir Bulat