Pentru o educaţie corectă sunt necesare trei lucruri: puţine cuvinte, multe exemple şi multă rugăciune
12:44, marți, 2 februarie, 2016 | Cuvinte-cheie: copii, Cuviosul Paisie Aghioritul, educatia copiilor, rugaciune pentru copii, școala părinților, sfaturi pentru parinti

Mulţi tineri au idealuri, dar nu au modele, şi sunt vrednici de milă! Acum tinerii nu sunt ajutaţi să se schimbe în sensul bun, ci să se dezumanizeze.
Numele pe care-l scrijeleşti pe scoarţa unui copac se va mări, va creşte odată cu el. La fel şi inima copilului tău. Ceea ce scriejeleşti în anii lui de gingăşie vei citi în cele ce vor urma.
Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe un copil este să vieţuiască liber, iar calea către libertate începe de la lipsa ei. Mamele nu creează doar prezentul, ci şi viitorul copiilor lor. O mare importanţă în evoluţia duhovnicească a copiilor o are şi starea duhovnicească şi viaţa părinţilor lor.
Pentru o educaţie creştinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puţine cuvinte, în al doilea rând multe exemple şi în al treilea rând mai multă rugăciune. Dumnezeu este într-un anumit fel dator să aibă grijă de copii. Copilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de părinţi. Cu cât acesta creşte, cu atât părinţii se izbesc de responsabilităţi.
Astăzi lipseşte încrederea copiilor în părinţi, pentru că lipseşte încrederea părinţilor în Dumnezeu.
Părinţii să nu-i certe pe copiii lor, seara, pentru că seara negura nopţii le întunecă pe toate şi ei pot să cadă în deznădejde. S-o facă ziua, când copiii vor ieşi afară, şi vor uita, ori de câte ori îi stăpâneşte amărăciunea.
Dacă fratele mare greşeşte, vom da dreptate celui mic, fără să-l mustrăm pe cel mare în faţa celui mic, ci să discutăm cu el separat, încât să-l facem să înţeleagă greşeala lui. Părinţii să-i ajute pe copii lor într-un mod delicat, care cultivă mărinimia în sufletele lor, încât să înţeleagă binele ca necesitate.
Mamele să zorească la rugăciune, nu să-i zorească pe copii. Rugăciunea părinţilor este cea mai mare moştenire pentru copii. De aceea, copiii să se îngrijească să aibă binecuvântarea lor. Iubeşte-i pe părinţii tăi, ca Dumnezeu să fie cu tine!
Extras din Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura: Egumenita 2009


Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...
Proorocul Daniil se trăgea din seminţie împărătească, din seminţia lui Iuda, şi fiind încă copil mic a fost robit de...
Iubiți credincioși, Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Care a dat dar și putere ucenicilor Săi, de a vindeca tot...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău