Dragostea cere jerfelnicie, uneori este îmbinată cu suferința
6:25, vineri, 7 august, 2015 | Cuvinte-cheie: dragoste conjugala, familie, jerfelnicie, plăcere, sfaturi duhovnicești, suferinţă

Se întâmplă ca omul pur și simplu să nu fie gata de întemeierea unei familii. Când fata este pregătită pentru viața de familie, Domnul îi trimite omul potrivit. Ea poate fi și urâțică, și prostuță, cum o fi, dar El îi va trimite om, pe când alta poate fi și frumoasă, dar nu i se dă om, fiindcă nu este pregătită.
În general, trebuie înțeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El e izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrănește nu doar cu lapte, ci și cu dragostea părintească, și va căuta toată viața această dragoste, cunoscându-o (așa ar trebui) încă din primele zile de viață. Acest sistem de viață – dragostea între oameni – este lăsat de Dumnezeu, iar dragoste – acesta este un moment foarte important – cere jerfelnicie. Uneori este îmbinată cu suferința.
Cel mai înfricoșător lucru este că omul contemporan înțelege dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferințele și vrea să trăiască numai în desfătări – dar dacă în viața omului nu există suferințe, este neroditor și devine, ca să zic așa, „gunoi cosmin”.
Din DmitriiSemenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Ed. Sophia, București, 2012, p. 58

Spuneţi tinerei voastre soţii cu glasul cel mai gingaş din lume: „Te-am luat, scumpă copilă, ca tovarăşă a vieţii mele,...
De ce s-au înmulţit conflictele familiale, certurile și divorţurile? De ce ne întoarcem uneori acasă cu apăsătorul sentiment al unei...
În căsnicie, dragostea este necesară pentru încă un motiv, mai întemeiat decât orice particularitate. Motivul este însăşi firea femeii, rod...
Iată ce vă spun: dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia...
Ce ar trebuie să ştie tinerii căsătoriţi despre patul conjugal pentru a nu întina căsnicia şi sfinţenia unor zile? — Pentru...
O intrebare frecventa pare a fi: Ce este dragostea?… ei bine, cea mai frumoasa explicatie am auzit-o cu cativa ani...
Cred că factorul hotărâtor în reuşita vieţii de familie este năzuinţa măcar a unuia dintre soţi de a păstra, pentru...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău