Ajută-i cu rugăciunea ta
7:28, vineri, 8 mai, 2015 | Cuvinte-cheie: paguba, Părintele Porfirie, problemele vietii, rugaciune pentru aproapele, sfaturi duhovnicești

Odată am vrut să ajut nişte oameni care aveau o problemă mare, pe care Bătrînul o semnalase, dar de care ei nu erau conştienţi. Am presimţit, totuşi, riscul ca ei să nu mă înţeleagă şi să mă răstălmăcească, astfel încît, în loc să le fiu de folos, să le provoc, în schimb, pagubă duhovnicească. I-am mărturisit Părintelui aceste gînduri, iar el mi-a răspuns:
– Nu le vorbi despre acest subiect! Sigur te vor răstălmăci, te vor judeca şi, astfel, vor păcătui. Dar nici să nu fii indiferent faţă de ei. Ajută-i de departe, cu rugăciunea ta. Astfel, vor scăpa de paguba duhovnicească şi se vor folosi mai mult de rugăciunile tale decît de cuvinte. Am urmat sfatul Bătrînului celui înţelept şi m-am simţit uşurat.”
Extras din Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi și îndrumări, Editura Bunavestire, p. 371

Putem să ne așezăm la masă având o stare sufletească proastă, de exemplu, când suntem mânioși? Să nu stai la...
Toţi oamenii sunt datori a mulţumi lui Dumnezeu ziua şi noaptea pentru toate cele bune şi cele rele pe care...
Stăpânul unui castel a vrut odată să verifice cinstea supuşilor săi. Aşa că dădu o mare petrecere la care îi...
Pricinile pentru care trimite Dumnezeu necazuri asupra avutului vostru: 1. Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire...
Domnul arată pe cine să chemi la prânz sau cină. Tu ia de aici următoarea regulă: să nu faci niciodată...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău