Vladimir Legoyda – Noi suntem din viitor

Ce este Ortodoxia pentru dumneavoastră? 
Regele Franței Ludovic al XIV-lea a spus odată: „Statul sunt eu”. De regulă, această afirmație este interpretată ca expresia celui mai deplin monarhism absolut: fără monarh, statul nu există. Dar eu pot spune: „Ortodoxia sunt eu”. Și, spre deosebire de afirmația lui Ludovic, prin aceasta vreau să spun: „fără Ortodoxie, eu nu exist”.

Cineva spunea: „credința este ca aerul”. Dar este mult mai mult decât aerul, pentru că, deși aerul ne este vital, ne este totuși exterior; pâinea ne este vitală, dar exterioară. Dar Ortodoxia este în tine și este foarte dificil să o separi de tine. Ce este Ortodoxia pentru tine? Și ce ești tu pentru tine? Așa că, atunci când am făcut această afirmație, nu am vrut să spun „Iată cine sunt eu!”, ci că nu mă pot gândi pe mine însumi fără Ortodoxie. Știu cât de greu este să-L urmezi pe Hristos, cel puțin pentru mine. Dar este foarte important să punem credința în faptă: nu doar să știm tot adâncul și măreția din Scriptură, ci să facem legătura între „eul meu ortodox” și „eul meu de fiecare zi”, să facem una din acestea două. Așa că această stoarcere a răului din tine este într-un anume sens calea creștinului – a mea, cel puțin. Mă pot împiedica, pot face pași extrem de timizi pe calea spre desăvârșire, dar nu-mi pot imagina existența mea ca persoană fără credința ortodoxă. 

Sunteți co-fondatorul și redactorul-șef al celei mai populare reviste ortodoxe din Federația Rusă. Ce a însemnat pentru dumneavoastră experiența de a conduce revista „Toma” în acești ani? 
Revista „Toma” a fost sămânța cea bună care s-a transformat într-un copac la umbra căruia există loc de comunicare pentru zeci de mii dintre cititorii noștri. Afirm, cu lipsă de modestie, că este cea mai populară revistă ortodoxă din lume și că nu am văzut o alta ca ea. Pentru mine nu este doar un proiect editorial, ci cu mult mai mult. În primul rând, am creat-o ca pe o revistă pe care am fi vrut să o citim dar nu puteam, căci nu exista așa ceva. Și acum, după 15 ani, îi citesc articolele cu mare interes. Chiar și propriile mele texte mi se par interesante câteodată. În al doilea rând, ea este o ocazie de a dialoga cu oamenii. „Toma” a fost gândită ca o revistă-dialog, care îi ascultă pe interlocutorii ei și nu pornește de la ideea că toți suntem la fel – de exemplu în ceea ce privește felul cum ajungem la credință, pentru că, de fapt, căile către Dumnezeu sunt nenumărate. Și, în al treilea rând, este o ocazie de a spune altora lucrurile care mie mi se par interesante și importante și despre care, dintr-un motiv sau altul, nu se vorbește. Ne-am permis să spargem niște tipare. De exemplu, am publicat unele texte foarte mari, precum cel scris de regretata Marina Jurinscaia despre Victor Tsoi – nu te-ai fi așteptat ca un lingvist, istoric și teolog să scrie despre o vedetă rock care pare să nu aibă nimic comun cu Ortodoxia. Apoi am pus pe prima copertă nu doar poze cu oameni celebri, ci și cu oameni care au trecut la Domnul și care deja începuseră să fie dați uitării. Din punctul de vedere al marketingului, aceste decizii sunt păguboase. Lumea modernă prea adesea face ca mintea oamenilor să fie obsedată de lucruri fără semnificație intrinsecă – rating-ul TV, de exemplu. Însă noi încercăm să dezbatem și să facem numai și numai ceea ce contează cu adevărat. 

De asemenea, experiența mea la cârma revistei „Toma” înseamnă și o mulțime de oameni cu care am avut ocazia să mă întâlnesc datorită acestei reviste. Cu excepția relației dintre om și Dumnezeu, cel mai de preț lucru pe lume este splendoarea relațiilor dintre oameni. 

Revista „Toma” este cunoscută în tot spațiul slav. La ce nevoi ale omului modern credeți că răspunde ea, de este atât de citită? 
Niciodată nu am încercat să obținem acel gen de popularitate care izvorăște doar din a răspunde nevoilor omului modern. Cred că motivul principal al succesului nostru este că niciodată nu ne-am formalizat. De fiecare dată când văd un articol plictisitor îmi întreb colegii: „Chiar vi se pare interesant? De ce vreți să vorbim despre el?” Un alt motiv fundamental este acela că tonul de conversație pe care ni l-am ales încă de la început a fost garanția încrederii din partea cititorilor noștri, pentru că omul modern nu primește să i se țină lecții și să i se facă morală. Și, bineînțeles, limbajul: am căutat în principal să obținem senzația pe care a exprimat-o perfect un prieten de-al meu atunci când a intrat pentru prima dată într-o mănăstire și, împărtășindu-și impresiile, a zis zâmbind: „Hm, sunt și ei oameni”. Pot spune că „Toma” a adus o contribuție majoră la felul în care societatea îi privește pe oamenii din Biserică, care nu îi mai apar ca niște creaturi ciudate de pe altă planetă. 

Care sunt ispitele și care sunt aspectele pozitive ale angajării în munca misionară, de felul celei pe care o faceți dumneavoastră? 
Orice creștin este și un misionar, pentru că un creștin este un martor, și, vrei nu vrei, tot timpul dai mărturie despre Hristos. A conduce atât Comisia Sinodală pentru Tehnologia Informației, cât și revista „Toma”, este, mai întâi de toate, o mărturie creștină. Criteriul lucrării misionare este dat de cuvintele lui Hristos: „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). Dacă oamenii din jurul nostru nu simt că avem dragoste pentru celălalt, înseamnă că nu suntem buni creștini. Acest criteriu este atât pozitiv, cât și solicitant, pentru că este o performanță și o lucrare duhovnicească a te purta cu dragoste față de oameni. Dar cum să-i iubești pe toți? Mai ales când vezi că unul este mai prostuț, altul atât de deștept că te face să-ți simți propria prostie când ești lângă el, al treilea strănută, al patrulea se îmbracă prost, al cincilea este bogat, al șaselea este sărac etc. – cum, oare, pot eu să-i iubesc pe toți acești oameni ca pe mine însumi? Cu toate acestea, cred că toți suntem de acord că nu am simțit o mai mare fericire ca atunci când ne-am dăruit dragostea altora. Și atunci când este dragoste adevărată, nu doar sentimentalism, este cu adevărat un lucru pozitiv. Dar nu e tot timpul ușor, pentru că dragostea înseamnă jertfă. 

Cât privește unele ispite mai concrete, ele pornesc de la faptul că tu, ca unul care duci muncă misionară, încerci să te faci înțeles – pentru că un misionar care nu este înțeles corect este un misionar slab. Și, la timpul ei, revista noastră, cu imaginile ei colorate, a fost o revelație. Dar aceasta a avut și un revers – anumiți „râvnitori” după Dumnezeu se întrebau cum de o revistă ortodoxă poate apărea în culori. 

Cum este voluntariatul în societate în Rusia? 
Tradiția voluntariatului de pe timpul sovieticilor, care a fost dominantă în țara noastră pentru mult timp, era asociată în principal cu actul de a merge ca voluntar în armată pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În rest, voluntariatul liber consimțit nu intra în preocupările statului sovietic. Pentru el totul trebuia să se realizeze conform planului, inclusiv voluntariatul. Când cineva spune „voluntar”, oamenii mai în vârstă se gândesc la război, nu la adunarea de haine călduroase pentru cei fără adăpost, de exemplu. Acum s-au deschis largi posibilități de voluntariat în toate sferele vieții publice. Mulți oameni, urmându-și și conștiința de creștini, îi ajută pe cei în nevoi, vizitează bolnavii și bătrânii, merg în zonele calamitate. De exemplu, o organizație de voluntari ortodocși a lucrat activ în orașul Krîmsk din sudul Rusiei, care a fost grav afectat de inundații în 2012. Cu toate acestea, voluntariatul în Rusia nu s-a dezvoltat așa de mult ca în Europa sau America. 

Vă rog să dați un exemplu de ONG care vi se pare eficient, atât ca efect în societate, cât și ca formare a membrilor lui. 

Există un număr mare de astfel de organizații. Dintre cele care colaborează cu Biserica, menționez doar „Inițiativa Ortodoxă”, care distribuie grant-uri pentru proiecte sociale. Pot depune aplicații organizații de-ale Bisericii, grupuri de inițiativă ortodoxe etc. Principala caracteristică a acestei organizații este că se bazează pe principiul cofinanțării, adică cheltuielile proiectului nu sunt niciodată complet acoperite, încât fiecare partener simte că și contribuția lui este necesară. Acesta este un principiu foarte important. Poate părea prea greu pentru unii, dar are o foarte mare putere mobilizatoare și ajută la a lucra independent și eficient. Sunt mândru să afirm că „Inițiativa ortodoxă” este unul dintre cele mai dinamice proiecte aflate în derulare în aria promovării activităților civice din Rusia și a fost creată cu participarea Bisericii. 

Cum se raportează societatea rusească la principalele probleme morale ale modernității: familie, avort, căsătorii între persoane de același gen, sărăcie? Ce măsuri politice au avut și au un efect benefic, sesizabil în practică, relativ la aceste probleme? 

Rusia se confruntă cu aceeași problemă care afectează întreaga Europă – anume degradarea familiei tradiționale, cu toate consecințele ei. Diferența dintre noi și țările occidentale este că nu facem o normă și o lege din acele metehne sociale pe care le avem – în primul rând homosexualitatea și prostituția, care au fost legalizate pe scară largă în întreaga lume în ultimul timp. 
Cea mai dezbătută inițiativă politică din Rusia a fost interzicerea propagandei homosexuale în rândul minorilor. În ciuda reacțiilor furtunoase, mai ales din afara Rusiei, cred că impunerea unor modele de comportament sexual copiilor este, bineînțeles, inacceptabilă. Sper ca această lege să modereze instinctele celor pentru care promovarea homosexualității a devenit o formă de a recruta noi aderenți. 
Vorbind despre măsuri politice în Rusia, s-a introdus conceptul așa-zisului „capital maternal” – plata a aproximativ 9 mii de euro pentru nașterea celui de-al doilea copil. Dar nu este suficient pentru ca familia să renască. Noi, credincioșii, suntem chemați să reîntoarcem conceptul de familie la locul cuvenit în conștiința publică și personală, prin cuvântul și exemplul nostru. Familia este mica Biserică, și pentru un creștin aceasta spune totul. 

Cum vă explicați că în țările majoritar orto­doxe, cum sunt și Rusia și România, există cea mai mare rată a avortului din lume? Nu este oare fals să considerăm aceasta ca rezultat al comunismului, din moment ce au trecut 20 de ani de la căderea lui? 

Da, au trecut 20 de ani, dar este pur și simplu imposibil să recreezi familia tradițională, care a fost distrusă sistematic în tot acel timp. Pe lângă aceasta, atât ideologia comunistă, cât și cea liberală modernă, se bazează pe aceeași teză a eliberării societății de „prejudecățile sexuale”. De fapt, această „egalizare” a femeilor, în ce privește drepturile lor, cu bărbații înseamnă pierderea de către ele a capacității de a fi o mamă căreia îi pasă de copii și o soție iubitoare. Sunt sigur că cele mai multe dintre femei nu urmăresc să devină „bărbați cu fuste”, și, totuși, acesta este modelul pe care societatea modernă ni-l impune. 
Cât despre natalitate, ea este aproximativ aceeași în toate țările europene. Aceasta înseamnă că occidentalii reușesc să-și păstreze traiul bun, ferit de „copiii nedoriți”, cu ajutorul altor metode decât avortul. Mie mi se pare că decizia de principiu de a nu da naștere la copii este la fel de deficitară din punct de vedere moral, fie că este vorba de mijloace avortive sau nu. 

Aveți un mesaj pentru tinerii cititori ai revistei noastre? 
Le doresc să fie liberi. Trăim într-un secol în care, poate ca niciodată în istorie, ni se impune statutul de a fi dependent, din punct de vedere ideologic, informațional, intelectual, tehnic. Toate sunt făcute în așa fel încât să te încadrezi în unul dintre tiparele de relații socio-politice la modă și să trăiești după regulile dictate de alții. Scapă de acestea! Nu te du în pustie, ci transformă lumea din jurul tău. 

Fă-o mai bună și mai dreaptă. 

Mai este un aspect important pe care doresc să vi-l împărtășesc. Creștinismul și Evanghelia nu se preocupă de ce a fost un om, nici măcar de ceea ce este, ci de ceea ce poate fi. 
Tinerii adesea nu vin – sau le este frică să vină – la biserică, sau nu le place biserica pentru că ei cred că li se va spune: nu te îmbrăca așa, nu te duce acolo, nu săruta acea persoană, nu citi aceea, sau că vor fi întrebați: de ce ai făcut asta, și tot așa. Creștinismul nu încearcă să stigmatizeze trecutul sau să evalueze prezentul. Creștinismul este o chemare a viitorului, este aspirația spre ceea ce omul ar putea să devină. Aceasta este important de știut atât de către cei care încă nu merg la biserică, cât și de către cei care merg. Un om care îi stigmatizează pe alții nu adoptă o poziție evanghelică. Așa că mesajul meu principal este că ar trebui să înțelegem în mod corect Evanghelia: Evanghelia se preocupă de ceea ce am putea să fim. Tinerețea este vârsta la care ai voința să devii cineva. Și, în acest sens, Evanghelia este de-a pururi tânără, pentru că este absolut firească pentru sentimentele unui tânăr.

Publicat în numărul din acest an al revistei „Cuvinte către tineri”, editată de Mănăstirea Putna