Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm toată viaţa…

Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu, împotriva noastră înşine, împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi. Păcatul sau decăderea firii, ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu, pacea dinlăuntrul nostru, pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea.

Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

Cu obişnuinţa de a păcătui trebuie să ne luptăm noi, uneori, toată viaţa. Această vreme de amărăciune care ne învaţă minte ca să nu ne mai întoarcem la cele dintâi e chiar vremea de întărire a sănătăţii noastre sufleteşti. Aceasta ne învaţă cel mai bine calea lui Dumnezeu.

Împătrit greşim: împotriva lui Dumnezeu, împotriva noastră înşine, împotriva aproapelui şi împotriva firii întregi.

Păcatul sau decăderea firii, ne-a făcut să pierdem: pacea cu Dumnezeu, pacea dinlăuntrul nostru, pacea cu oamenii şi pacea cu toată firea. Ne-am sălbăticit în toate părţile, cât aproape „să se teamă” şi Dumnezeu de noi. Iată de ce şi fiarele fug de om.

Nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem, căci între noi şi El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărmare aflându-ne.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 126)