Istoricul sărbătorii Naşterii Domnului

Cât priveşte istoricul sărbătorii Naşterii Domnului, se ştie că în Răsărit, până prin a doua jumătate a secolului al IV-lea, Naşterea Domnului era serbată în aceeaşi zi cu Botezul Domnului, adică la 6 ianuarie; această dublă sărbătoare era numită în genere sărbătoarea Arătării Domnului (Teofania şi Epifania). Se credea că Domnul Iisus Hristos S-a născut în aceeaşi zi a anului în care mai târziu, peste treizeci de ani, S-a botezat.

Sărbătoarea Naşterii Domnului s-a despărţit pentru Prima dată de cea a Botezului, serbându-se Iu 25 decembrie, în Biserica din Antiohia, în jurul anului 375, apoi la Constantinopol în anul 379, astfel încât Sf. Ioan Gură de Aur vorbeşte în Omilia sa Ia Naşterea Domnului, ţinută în Antiohia în anul 386, despre faptul că data de 25 decembrie ca sărbă¬toare a Naşterii Domnului a fost luată din practica Bisericii Apusene, de la Roma. în cartea Constitu¬ţiile Apostolice (V, 13 şi VIII, 33), redactată spre sfâr-şitul secolului al IV-lea, se precizează că sărbătoarea Naşterii Domnului are ca dată de prăznuire ziua de 25 decembrie, iar sărbătoarea Epifaniei (Botezul Domnului) este o sărbătoare distinctă de cea a Naşterii Domnului. în prima jumătate a secolului al V-lea, ziua de 25 decembrie, ca dată a sărbătorii Naşterii Domnului, a fost introdusă şi în Biserica Alexandriei şi apoi a Ierusalimului, generalizându-se în aproape toată creştinătatea răsăriteană. Numai armenii serbează până astăzi Naşterea Domnului tot la 6 ianuarie, împreună cu Botezul Domnului.

Motivul principal al serbării Naşterii Domnului în ziua de 25 decembrie a fost dorinţa Bisericii de a sublinia semnificaţia cosmică a acestei sărbători, şi anume de a arăta că Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, profeţit în Biblie ca fiind „Soarele Dreptăţii” (Maleahi 4, 2) şi „Răsăritul de Sus” (comp. Zaharia 6, 2 cu Luca 1, 78-79), este începutul eliberării lumii de întunericul păcatului şi al morţii, aşa cum în natură după solstiţiul de iarnă din 22 decembrie întunericul începe să se micşoreze, iar lumina să crească.

în plus, se mai aduce ca argument că prin sărbătoarea Naşterii Domnului, fixată la 25 decembrie, Biserica a luptat împotriva cultului păgân al Naşterii Zeului Soare (Dies natalis Solis invicti), mai ales după ce împăratul Aurelian, la anul 274, a introdus la Roma sărbătoarea păgână de origine orientală a zeului Mitra, care era populară mai ales în rândurile armatei romane. Deci, data de 25 decembrie ca zi de serbare a Naşterii Domnului Iisus Hristos are atât semnificaţii teologice, cât şi pastoral-misionare.

(Informaţii preluate din volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel „Daruri de Crăciun – înţelesuri ale sărbătorii Naşterii Domnului”, publicat le editura Basilica 2013)