Nimic nu este mai de rușine decât cel care se amuză pe seama altora
16:06, miercuri, 3 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: gluma, glume, rusine, Sfântul Nectarie din Eghina, singuratate, vicii, viciu

Cel care se amuză pe seama altora este ciudat, dificil, nestatornic, ușuratic, schimbător.
Cel care se distrează pe seama altuia se schinbă și se preface foarte repede, îi imită pe toți și pe toate, felul de a fi al cuiva, cuvintele, râsul și mersul; face glume și dă prilej de certuri inutile celor pe care-i ironizează fără motiv. În sufletul celui care face își află sălașul vicii mari, dezordine și singurătate; armonia s-a pirdut, zidirea s-a năruit, frica a fost izgonită, respectful a dispărut.
“Dacă se află cineva care este necinstit și urât, acesta este cel care face glume. Nimic nu este mai de rușine decât cel care se amuză pe seama altora. Gura lui nu este plină de har, ci de dureri” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia / Metafraze, 2012

Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă! Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire...
Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă....
Ce sunt glumele şi ce rele nasc. Ce sunt râsurile şi ce rele pricinuiesc? Afară de cele zise până acum,...
Chiar și un gând sau un cuvânt îl poate exploata aghiuță. Îmi aduc aminte de o familie care trăia în...
– Vorbirea, glumele şi râsul în biserică sunt păcate contra Sfântului Duh, adică contra puterii dumnezeieşti, căci prin acestea se...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău