Monologul lui Dumnezeu

“M-am uitat la tine când te-ai tre­zit de dimineaţă.

Aştep­tam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pen­tru cele ce ţi s-au întâm­plat, cerându-Mi păre­rea pen­tru cele ce urma să le faci astăzi.

Am obser­vat că erai mult prea pre­o­cu­pat că să-ţi cauţi haine potri­vite pen­tru a merge la serviciu.

Spe­ram să găseşti câteva clipe că să-Mi spui: Bună dimi­neaţa! Dar erai mult prea ocupat.

Pen­tru a vedea că-ţi sunt ală­turi, am sur­prins pen­tru tine cerul cu culori şi cânt de păsă­rele. Păcat că nu ai obser­vat nici atunci pre­zenţa Mea.

Te-am pri­vit ple­când gră­bit spre ser­vi­ciu şi iar am aştep­tat. Pre­su­pun că fiind atât de ocu­pat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.

Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut obo­seala şi ţi-am tri­mis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stre­sul acu­mu­lat. Am cre­zut că făcându-ţi această plă­cere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supă­rat, M-ai înjurat.

Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.

Ori­cum ziua era, încă, lungă! Ai por­nit tele­vi­zo­rul şi în timp ce urmă­reai pro­gra­mul pre­fe­rat, iar Eu am aşteptat.

Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.

Văzându-te atât de obo­sit, am înţe­les tăce­rea ta şi am stins splen­doa­rea ceru­lui că să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghe­tori pen­tru tine o mulţime de stele. Era aşa de fru­mos, păcat că n-ai obser­vat… Dar nu con­tează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pen­tru tine.

Am mai multă răb­dare decât poţi să-ţi ima­gi­nezi tu vreo­dată… Vreau să ţi-o arăt, pen­tru că şi tu, la rân­dul tău, să o arăţi celor din jurul tău.

Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!

Acum eşti pe punc­tul de a te trezi din nou.

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper ca măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din tim­pul dăruit ţie.

Îţi doresc o zi bună şi minu­nată ca sufle­tul tău lumi­nos ! Al tău, Dumnezeu.”