Taina morții
13:08, sâmbătă, 6 septembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: bătrâni, Iov de la Poceaev, moarte

Pentru ce atât de mare este pentru noi această taină a lui Dumnezeu, această aspră moarte? Pentru căile morţii nu sunt răspântii pe care noi să ne putem abate la dreapta ori la stânga. Moartea e sigură; paharul amar al morţii este hotărât pentru fiecare; de el nu se poate să se lepede cineva, iar judecata lui Dumnezeu ne atinge pe toţi, căci ea este sabie a lui Dumnezeu, Care nu Se uită la fața omului.
Căci moartea nici pe împăraţi nu-i cruţă, nici de bătrâni nu-i este milă, nici de cei viteji nu se îndură, nici pe cei răniţi nu-i ocoleşte, nici frumuseţea nu o jeleşte, nici de lacrimi nu se înduioşează, nici tinereţile nu o opresc pe ea, nici de prunci nu-i pasă, ci pe toţi în chip sigur îi atinge.
Noi mergem pe acelaşi drum şi nu poate să ne ajute nicio bogăţie. Astăzi eu sunt viu, dar mâine e ca şi cum nu aş fi fost deloc; astăzi sunt cinstit de cei apropiaţi, dar mâine voi fi lipsit de slavă în mormânt; astăzi noi ne ungem cu miruri bine mirositoare, iar mâine vom muri; astăzi trăim în mijlocul a multe bogăţii, iar mâine cu mult plâns ne vor duce pe noi la groapă.
Din Sfântul Iov de la Poceaev: viața, cuvinte de învățătură, acatistul, Ed. Sofia, 2008, p. 79

Bogdan Neagoe a postat câteva imagini realizate cu câteva luni în urmă, venind și cu următorul mesaj postat a 1...
La 20 de kilometri de Turda, la mănăstirea Dumbrava, un preot, o maică şi o fostă educatoare reuşesc să facă...
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,...
S-a întâmplat în mai, de sărbătoarea Sfântului Nicolae. Mama se întorcea acasă de la biserică. Stătea lângă terasă, aşteptând să...
Gara e locul unde sufletul nu-şi poate găsi liniştea. Oamenii sunt preocupaţi de procurarea unui bilet, de sosirea trenului, iar...
Un băiețel cam răsfățat își bătea joc de o bătrânică gârbovă care trăia lângă școală. „Uitați-vă la ea parcă-i semnul...
Zilele acestea am fost martorul unei imagini pline de tristeţe. La intrarea într-un supermarket din Chişinău am întâlnit o bătrânică....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău