Hramul Chișinăului prăznuit la Catedrala Mitropolitană
7:50, miercuri, 15 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: Acoperământul Maicii Domnului, catedrala mitropolitana, Hramul Chişinăului, mitropolitul vladimir

Praznicul Acoperemântului Maicii Domnului este o zi de deosebită cinstire pentru tot poporul binecredincios al Moldovei, dar mai ales pentru locuitorii Chișinăului, care sărbătoresc astăzi Hramul capitalei.
Deja tradițional, această sărbătoare este celebrată cu mare bucurie sufletească la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului”. Și în acest an, zeci de credincioși au participat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie oficiată de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și un numeros sobor preoțesc.
Alături de enoriași, la Catedrală au venit să se roage și reprezentanții autorităților publice locale, în frunte cu Primarul general al capitalei, Domnul Dorin Chirtoacă. Printre oaspeții prezenți la serviciul divin s-a numărat și primarul orașului Cernăuți, Domnul Alexei Kaspruk.
În această memorabilă zi, diaconul Alexandru Comendant s-a învrednicit de a fi hirotonit, de către Întâistătător, în treapta de preot, iar ipodiaconul superior al Catedralei Mitropolitane – Constantin Burlacu, a fost hirotonit în trapta de diacon. Cu acest binecuvântat prilej, tinerii slujitori au primit felicitările Mitropolitului și îndemnuri pentru o slujire dârză și neobosită în Biserica lui Hristos.
După Liturghie, credincioșii în frunte cu Mitropolitul și slujitorii altarului au înconjurat sfânta biserică, după care a fost săvârșit un Te-Deum de mulțumire pentru toate binefacerile Domnului revărsate asupra cetății credincioșilor Săi robi.
Adresându-se binecredincioasei adunări, Vlădica Vladimir a felicitat chișinăuienii cu ocazia celebrării hramului orașului natal, îndemnându-i să se roage și mai departe cu aceiași smerenie față de Maica Domnului, pentru a ocroti urbea cu Omoforul ei și pentru a mijloci în fața Mântuitorului pentru pacea și liniștea poporului dreptmăritor.
Și domnul Dorin Chirtoacă a venit cu un cuvânt de felicitare către credincioși, subliniind că toate lucrurile mari și frumoase care s-au făcut în oraș, au fost realizate din mila și cu ajutorul Domnului, fapt pentru care și de acum înainte, toată suflarea Chișinăului trebuie să-și unească forțele spre binele orașului natal, cu suflet curat și cu nădejde întru Bunul Dumnezeu.
sursa mitropolia,md

























ПОКРОВ. ПРАЗДНИКИ. Pocroavele – Acoperământul Maicii Domnului. Sărbătoarea Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu a fost instituită în jurul anului 930....
Condac 1 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului,...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Maica Domnului își manifestă în mod concret maternitatea prin rugăciunile ei, prin mijlocirea ei permanentă pentru fiii săi, astfel încât...
Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi căutând către Preacinstită Icoana ta,...
Ascultați-l pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre Acoperământul Maicii Domnului precum și despre pelerinajul de la Sf. Paraschiva....
Iată măsura dreaptă pe care n-o poate tăgădui nimeni: ce voiesc să-mi facă altul, să-i fac şi eu lui şi...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău