A trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria
14:47, vineri, 24 octombrie, 2014 | Cuvinte-cheie: manastirea sihastria, moarte, stareț

În dimineața acestei zile, 24 octombrie, a trecut la Domnul Părintele Victorin Oanele, starețul Mănăstirii Sihăstria din județul Neamț. Înmormântarea va avea loc duminică, 26 octombrie, la ora 11.00, imediat după ce va fi săvârșită slujba Sfintei Liturghii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Trupul neînsuflețit al Părintelui Victorin va fi îngropat apoi în cimitirul mănăstirii.
Părintele Victorin Oanele s-a născut pe 1 februarie 1931, în satul Poiana, comuna Vrâncioaia (județul Vrancea). A intrat în monahism pe 3 mai 1952, iar din 13 noiembrie 1972 a fost stareț al Mănăstirii Sihăstria. Și-a început slujirea în această funcție de mare responsabilitate în vremuri grele pentru monahism, beneficiind de sprijinul și prezența marilor duhovnici, precum Părintele Cleopa Ilie sau Părintele Paisie Olaru. Părintele Victorin s-a ocupat, în calitate de stareț, cu multă râvnă de latura edilitar-administrativă, lăsând în urma sa una dintre cele mai numeroase și venerabile obști de călugări din Patriarhia Română.
Dumnezeu să-l ducă în cereștile sale locașuri, la binemeritata odihnă. Veșnica pomenire!
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Canonizarea Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria va fi proclamată în Mitropolia Moldovei și Bucovinei în data de...
Astăzi, 28 aprilie, la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, a fost împlinită rânduiala de deshumare a osemintelor Sfinților Cuvioși Paisie...
CUVIOSUL CLEOPA ILIE DE LA SIHĂSTRIA – DOCUMENTAR – partea a II-a – UNIVERSUL CREDINȚEI – 9 febr. 2025 Anul...
„Ne bucurăm pentru aprobarea canonizării tuturor celor 16 sfinți, dar salutăm cu multă evlavie, cu recunoștință și bucurie duhovnicească mai ales...
Recent, un grup de 20 de profesori de la Liceul „Petru Rareș” din orașul Soroca, au trăit cele mai intense...
Părinții Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Ioanichie Bălan, Victorin Oanele au fost pomeniți miercuri, la mormintele lor de la Sihăstria, de...
Preliminarii Așa cum este bine cunoscut, Rugul aprins a fost o mișcare duhovnicească care a reunit cei mai de seamă...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău